Simona Allice Man, eliberată săptămâna trecută din funcţia de secretar de stat al Ministerului Agriculturii, a fost numită în funcția de director general adjunct plăți și administrativ al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituţia responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate dezvoltării rurale.
Noul director general adjunct va coordona activitatea Direcției Efectuare și Contabilizare Plăți Fonduri Europene, Direcției Economice și Serviciul Recuperare Datorii, arată un comunicat al AFIR.
Inginer de profesie, cu specialitatea în industrie alimentară, dar și un master în administrație publică și putere executivă, Simona Man a fost scretar de stat în Ministerul Agriculturii, unde a coordonat și activitatea AFIR.
”Banii trebuie să ajungă cât mai simplu și urgent la beneficiari și astfel România va putea realiza o absorbție de peste 100% a fondurilor europene pentru agricultură. Sunt conștientă de importanța pe care acești bani o au în dezvoltarea mediului rural românesc și nu voi precupeți niciun efort pentru a sprijini activitatea AFIR din poziția de director general adjunct. Experiența pe care o am este foarte importantă pentru a înțelege nevoile pe care le au beneficiarii și pentru a lupta să simplific rapid modul de accesare a fondurilor”, a declarat Simona Man, director general adjunct al AFIR.
De asemenea, Simona Man s-a aflat şi la conducerea Autorităţii pentru Turism (ANT) din luna noiembrie 2014 până în aprilie 2015. Simona Man a fost numită în mai 2015, de către premierul de atunci, Victor Ponta, în funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii, după ce a fost retrasă de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Man fusese numită şefa ANT tot de către Victor Ponta, în noiembrie 2014, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, după ce fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu, a anunţat că îl susţine pe Ponta în turul doi, în detrimentul lui Klaus Iohannis, actualul preşedinte.
La acel moment, Simona Man era preşedinte al Partidului Poporului-Dan Diaconescu. Între timp, PP-DD a fost absorbit de către UNPR, partid în care Simona Man a devenit vicepreşedinte.
Săptămâna trecută, David Eugen Popescu a revenit, după aproape cinci luni, la conducerea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), după ce Andras Szakal s-a retras din funcţia de director general al instituţiei.


