Oficial, sesiunea de depunere a cererilor pentru finanțarea proiectelor din cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” a început. Din nou. AFM a rezolvat problema sistemului informatic ce nu a funcționat acum o săptămână într-un mod cât se poate de „dâmbovițean”; a renunțat la el. Mai nou, instalatorii validați fac liste cu beneficiarii și le trimit simplu, prin e-mail. Există și o parte bună a acestei degringolade. Toți cei care depun cereri complete vor primi finanțare, pentru că transmiterea listelor „nu are caracter competițional”, după cum a precizat AFM pentru Focus Energetic. Acum rămâne de văzut dacă AFM caută „nod în papură” ca să mai limiteze numărul de potențiali beneficiari.
În cele din urmă, Programul „Casa Verde Fotooltaice” 2021 a început, dar cu reguli schimbate, ceea ce a stârnit nemulțumirea instalatorilor validați. De la început, debutul programului a fost stabilit cât se poate de neinspirat, cu doar 3 zile înainte de Crăciun. Cel mai probabil, pentru că s-au făcut de râs la lansarea programului (n.r. – sistemul informatic nu a funcționat), Administrația Fondului pentru Mediu, dar și Ministerul Mediului au adus modificări procedurii de înscriere.
Se pare că softul folosit pentru depunerea cererilor de finanțare nu a vrut să funcționeze , așa că AFM a decis ca instalatorii validați să întocmească listele cu beneficiari și să le transmită la Administrație. Prin e-mail. Intervalul de timp pus la dispoziția lor este extrem de scurt, 29.12.2021-4.01.2022, mai ales că aceștia trebuie să facă și unele verificări.
Tocmai acest intervalul scurt de timp, mai ales că se suprapune peste zilele libere de Anul Nou, a nemulțumit instalatorii validați. Reacțiile în mediul online nu au fost „măgulitoare” pentru AFM, instalatorii validați reclamând tocmai lipsa timpului pentru ceea ce au de făcut în ultimele zile ale anului.
Există și o parte pozitivă a acestei situații care atinge și valențe hilare. Trecerea la liste transmise prin e-mail face ca să nu mai existe „lupta” pentru o poziție eligibilă în cadrul progamului de finanțare. Într-un răspuns pentru Focus Energetic, AFM precizează că „transmiterea listelor nu are caracter competițional”.
Până acum, AFM aplica principiul „primul venit, primul servit” pentru a departaja cererile de finanțare. Acum, acest criteriu a dipărut, iar alte criterii de departaje nu sunt menționate în comunicarea AFM. În aceste condiții, vor fi finanțate toate cererile care respectă legislația în domeniu. Totul este ca AFM să nu „vâneze” greșelile beneficiarilor, cu scopul de a limita numărul acestora, asfel încât banii să rămână la Administrație.