Sau, poate, ar fi trebuit să începem prin a spune ”culegem ce am semănat”! Problema este că, practic, nu am semănat mai nimic! Sau ”am semănat”, dar destul de bramburistic. Cel puțin în domeniul energetic. Și acum se văd efectele. Și încă nu sunt toate! S-ar putea să vină vremuri și mai grele.
Traversăm o situație aproape imposibilă: din cauza secetei, a scăderii debitelor Dunării, centrala atomo-electrică de la Cernavodă se închide de tot, Porțile de Fier au ajuns să producă doar circa 150 MWh pe oră, importăm aproape 2.000 MWh în fiecare moment al serii – și aceasta pentru că (încă!) mai avem de unde importa.
Toată lumea se întreabă de ce am ajuns în situația aceasta. Din cauza noastră! A tuturor! De la politicieni, care și-au impus punctul de vedere, până la adevărații specialiști, care fie și-au băgat capul în nisip, ca struții, fie n-au fost suficient de vocali, ca să fie auziți! Așa am ajuns să implementăm politici ”fără cap și fără coadă”!
România câștiga bani frumoși din exportul de energie. Am pierdut statutul de exportator net încă din anul 2019, când a intrat în vigoare celebra OUG 114/2018, care, printre altele, introducea o taxă de 2% pe cifra de afaceri pe întreg lanțul energetic (producție, trading, furnizare). A fost prima greșeală din perioada mai recentă. A doua a fost PNRR, prin care ne-am asumat renunțarea la producția de energie pe bază de cărbune (până în anul 2031). Dacă, în anul 2021, capacitatea instalată pe lignit și huilă era de 4.770 MW (potrivit PNRR), în acest an mai trebuie să avem 990 MW pe lignit (2 grupuri la Rovinari și unul la Turceni) și un grup de 150 MW pe huilă, la Paroșeni. Urmează apoi un întreg șir de greșeli, de la implementarea alandala a schemei de ajutor din timpul pandemiei de coronavirus, până la obligarea distribuitorilor de a racorda gratuit anumite companii sau de a fi necesare hotărâri de Guvern pentru investiții pe terenuri mai mari de 50 ha.
De menționat că statul român, prin companiile în care este acționar majoritar sau unic (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, ELCEN București și Romgaz) continuă să fie cel mai mare producător intern de energie. Cu toate acestea, este și cel mai ”zgârcit” investitor. Din anul 1990 până în prezent, singurele investiții majore ale statului român în generarea de energie au fost la Cernavodă, unde s-au finalizat două reactoare nucleare (din cinci). În rest, Hidroelectrica a mai realizat câțiva megawați, Romgaz se chinuie să finalizeze centrala Iernut de 10 ani, ELCEN abia acum demarează licitațiile pentru înnoirea termocentralelor din București, iar la CE Oltenia nu s-a prezentat nimeni la licitațiile pentru construirea de centrale pe gaze sau au venit chinezi.
Singurii care au investit au fost privații. OMV Petrom și Mass Global au investit în centrale flexibile, pe gaze (Petrom a finalizat, în anul 2012, centrala de la Brazi, de 860 MW, iar Mass Global urmează să finalizeze centrala de la Mintia, cu o capacitate instalată de 1.700 MW).
Cele mai mari investiții s-au realizat în sursele regenerabile de energie: peste 10 miliarde de euro în ultimii 15 ani. În prezent sunt instalați circa 3.300 mega wați în eoliene, 4.100 MW în fotovoltaice, la care se adaugă aproximativ 3.400 MW la prosumatori.
Problema cu regenerabilele este că pot produce doar cât bate vântul sau e soarele sus pe cer. Și hidrocentralele sunt tot o sursă regenerabilă de energie, a căror producție depinde de câtă apă curge pe râuri sau fluvii.
Altminteri spus, s-au închis aproape 4.000 MW flexibili, pe cărbune, și s-au instalat circa 11.000 MW în surse regenerabile, curate, dar intermitente.
De remarcat, energia electrică are o caracteristică: cât se produce, tot atât trebuie să se consume. Altminteri, intervin probleme, care pot duce până la blackout (pană generalizată de curent). Soluția pentru regenerabile o constituie stocarea. Din păcate, abia de 1-2 ani stocarea a devenit o prioritate pentru autoritățile române, în condițiile în care schemele de sprijin pentru producția din surse regenerabile au apărut încă din anul 2008 (doar certificatele verzi au o schemă totală de aproape 20 miliarde de euro). Așa s-a ajuns că, în prezent, există doar aproximativ 1.000 MW instalați în baterii de stocare. Iar hidrocentrala cu pompaj de la Tarnița a rămas un obiectiv despre care se vorbește de minim 20 de ani, dar pentru care nu s-a făcut, practic, nimic!
Care este situația în prezent
Arșița a crescut consumul (instantaneu) de energie electrică până spre 8.000 MWh pe oră, mai ales în orele de seară, când se întorc românii de la serviciu și încep ”să robotească” prin case (spală, calcă, fac de mâncare) sau se relaxează (la televizor, calculator, telefon, dau drumul la aerul condiționat etc.). Adică încep să consume energie electrică.
Din păcate, tot arșița și seceta au făcut ca Porțile de Fier, unul dintre cei mai importanți producători de curent din țară, să dea energie ”cu țârâita”, iar centrala nucleară de la Cernavodă să închidă un reactor, urmând ca astăzi să-l închidă și pe al doilea.
Astfel, ziua, când ”duduie” fotovoltaicele, avem prea multă electricitate și prea puțin consum, așa că ajungem să exportăm, la prețuri foarte mici, iar seara, când crește consumul, dar nu mai e soare, ajungem să importăm, evident, la prețuri infinit mai mari.
Din păcate, problema este mult mai gravă! Nu mai este doar o problemă de bani, ci de alimentare cu energie. Iarna trecută sau acum câteva săptămâni (când a fost cod roșu de căldură) s-a trecut ceva mai ușor peste aceleași situații de criză (producție internă mult mai mică față de consum) pentru că s-a putut importa. Mai exact, am putut importa de la vecini. Situația prezentă este mult mai ”contondentă”, pentru că este secetă și la vecini. Sau război.
Ne-ar fi putut ajuta traderii internaționali, care ar fi adus energie de la distanțe mai mari, nu doar de lângă noi, de la vecini. Din păcate, supra-taxarea de care au avut parte i-a alungat pe mulți din țară.
Așa că am rămas să ne rugăm de vecini! Care ne ajută cât pot și cum pot.
Vor urma vremuri și mai grele
Acum ”ne batem” ca să avem ”lumină”. În curând ne vom bate pe prețuri! Și s-ar putea să înceapă să dispară furnizori.
Reactoarele nucleare de la Cernavodă asigură circa 20% din producția internă. Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei atomice de la Cernavodă, a cerut aviz de forță majoră, deocamdată doar pentru 50% din producție, pentru că era oprită doar o unitate nucleară. Mâine s-ar putea să ceară pentru 100%, pentru că s-a oprit și cea de-a doua unitate.
Rezultatul este că furnizorii și traderii care au cumpărat energie de la SNN vor primi doar jumătate din curentul electric achiziționat. Sau deloc! Dacă Nuclearelectrica va livra doar jumătate din cantitatea de electricitate, cealaltă jumătate va trebui achiziționată din piață de către companiile cu care are încheiate contracte de cumpărare de la SNN. La prețul actual al pieței. Care ajunge și la câteva mii de lei pe megawatt oră!
Printre cumpărătorii de la SNN se numără Energy Distribution Services (EDS), Getica, PPC Energie, Electrica, Transelectrica etc.; chiar și Hidroelectrica.
Dacă unii furnizori nu vor avea bani să cumpere energie din piață sau ”vor profita” de situație ca ”să scape” de consumatori incomozi, clienții lor vor ajunge la Furnizorul de Ultimă Instanță (FUI). Iar luna aceasta ANRE a desemnat Hidroelectrica să fie FUI. Care n-are suficientă energie pentru clienții săi, darămite să mai accepte și alți clienți!
Totuși, este clar că ANRE nu va lăsa ca o astfel de situație să evolueze și să perturbe și mai mult sectorul energetic!
Politicile greșite sau nepăsarea și indolența ne-au adus în situația de astăzi! Vorba lui Caragiale: ”cap avem, minte ce ne mai trebuie”! Am închis grupuri energetice – adevărat, poluante, dar mult mai sigure și, mai ales, cu producție flexibilă – și am pus în loc producători verzi, curați, dar intermitenți. N-am făcut nimic, ani de zile, ca să stocăm energia. În continuare nu facem aproape nimic! Nicio sursă de energie nu este 100% sigură! Hidrocentralele și grupurile nucleare au nevoie de apă, care, la un moment dat, poată să lipsească; eolienele și fotovoltaicele au nevoie de vânt și soare care, la un moment dat, pot să lipsească; gazele naturale au nevoie de o anumită temperatură ca să poată fi scoase din pământ și, la un moment dat, temperatura ar putea să fie mult mai mică; cărbunii pot îngheța în depozite. Dar, un mix energetic care să le aibă pe toate, în cantități suficiente astfel încât să se suplinească între ele, ne-ar face să trecem peste perioadele dificile fără să stăm cu ”sufletul la gură”!
Este cazul să învățăm o dată din propria experiență! Și să punem adevărații specialiști la treabă!
