De la necesitatea sprijinirii fermierilor ca să poată suporta creșterea prețului motorinei folosite în agricultură, Ministerul Agriculturii a ajuns la o formă care aduce a „mită electorală”. În esență, Ministerul Agriculturii gândește o schemă de sprijin prin care fermierii din sectorul vegetal, nu doar cei înregistrați la Fisc, ca până acum, pot cumpăra motorină fără să mai plătească nicio urmă de acciză și TVA. Schema ar urma să se aplice pentru 78 litri de motorină pe hectar, pentru terenurile care sunt prinse în schemele de subvenționare de la APIA. Iar, cum, în 2025, au fost aproape 10 milioane de hectare înscrise, rezultă că aproape 780 milioane de litri de motorină vor putea fi cumpărați și fără acciză, și fără TVA. Iar ministerul se laudă că nu există impact asupra bugetului de stat! Potrivit DG Energy, taxele din prețul mediu al motorinei, pe 23 martie 2023, erau de 0,884 euro/litru. Ceea ce presupune un efort bugetar de peste 680 milioane euro.
Din 2014, agricultura beneficiază de subvenționarea motorinei, până la limita a 21 euro/1000 litri. Ministerul Agriculturii a impus și niște limite. A stabilit norme de consum, precum 78 l/ha pentru cultura cerealelor, dar și 150 l/ha pentru pepeni. Cum agricultura nu se rezumă doar la grâu și porumb, schema de ajutor de stat cuprindea și subvenții pentru motorina folosită în zootehnie și irigații. Și mai era o condiție: de subvenție beneficiază doar poducătorii agricoli organizați într-o formă fiscalizată, adică cel puțin persoane fizice autorizate. Nu producători persoane fizice. Totul trebuia să se facă în limita a 410 milioane litri de motorină.
Războiul din Golf a adus prețul motorinei la niveluri de neînchipuit acum câteva săptămâni. Cei mai afectați, chiar de la început, sunt transportatorii și agricultorii, care se pregătesc de însămânțările de primăvară, când se consumă cea mai multă motorină. Guvernul s-a chinuit încă de la începutul conflictului să găsească o modalitate prin care economia, la modul general, să beneficieze de carburanți la prețuri care să poată fi suportate. După presiuni din toate părțile, Guvernul a adoptat o serie de măsuri, dar fără să se atingă de valoarea accizei, chiar dacă acest lucru a fost cerut de toată lumea. Guvernul a ajuns la soluția de compromis ca reducerea accizei să se producă doar dacă situația continuă să se degradeze.
Propunerea Ministerului Agriculturii
În aceste condiții, Ministerul Agriculturii a venit cu o schemă de sprijin pentru fermieri ce poate face invidioase cele mai bogate economii ale lumii. În limita a 78 litri pe hectar, fermierii care activează în sectorul vegetal pot cumpăra motorină fără accize și fără TVA. Cum nu se face nicio precizare, fermierii ar urma să nu plătească TVA nici măcar pe marfă, adică pe motorină. Mai mult, vor putea beneficia de această subvenție toți fermierii înscriși la APIA cu cereri de plată în campania 2025 și exploatează teren în 2026. Iar achiziția de motorină cu preț redus se poate face în baza unei adeverințe emise de APIA, după anumite verificări speciale stabilite prin proiectul de OUG. Fermierii vor putea primi cel mult 5 adeverințe care să totalizeze cantitatea de motorină cu preț redus la care au dreptul, iar adeverințele nefolosite își pierd valabilitatea la 31 decembrie 2026.
Proiectul de OUG stabilește și sancțiuni, amenzi și dosare penale, pentru nerespecarea prevederilor ordonanței. Folosirea motorinei în alte scopuri și comercializarea adeverințelor se sancționează. Proiectul de OUG nu precizează cum se va face constatarea că motorina a fost folosită pentru plimbări sau pentru arat.
Proiectul de OUG pentru stabilirea unor măsuri cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în scopul gestionării efectelor creșterii prețului la motorină din anul 2026 nu face nicio referire la HG nr. 1174/2014 prin care a fost instituită schema de ajutor de stat privind subvenționarea accizei la motorina folosită în agricultură. Proiectul de OUG a abandonat zootehnia și irigațiile, deși în HG nr. 1174 erau prinse și aceste sectoare.
Calcule preferențiale
Ministrul Agriculturii, pesedistul Florin Barbu, a anunțat preocuparea sa pentru sprijinirea fermierilor, care chiar au nevoie în aceasă perioadă. În apariții publice a susținut că neachitarea accizei la cumpărarea motorinei nu aduce prejudicii bugetului, pentru că banii achitați de fermier trebuie să fie returnați de stat, în baza schemei de ajutor de stat. Numai că statul nu subvenționează toată acciza, pentru că și fermierul are o contribuție de 21 euro/1000 litri, așa cum se procedează în mai toate statele din UE. Și tot în opinia ministrului, TVA nu trebuie achitată pentru că ea se compensează cu alte sume reprezentând TVA din facturi încasate. Regula este valabilă pentru firme, nu penru persoane fizice.
Aici intervine schimbarea majoră a schemei de subvenționare. Mai nou, toți fermierii, inclusiv persoanele fizice, ar urma să nu mai plătească TVA. În cazul lor, nu există TVA care să se compenseze, deci încasările la bugetul de stat ar fi puternic afectate. În plus, dacă luăm în calcul fapul că proiectul de OUG stipulează clar că nu se plătesc accize și TVA, rezultă că nici măcar pentru ce cumpără, așa, fără accize, nu se mai plătește TVA!
Mai este un aspect care ar trebui rezolvat de bugetul de stat, dacă s-ar aproba proiectul de OUG. Schema de ajutor de stat instituită în 2014 impune o limită de 410 milioane litri de motorină subvenționată. Proiectul de OUG se aplică pentru tot terenul agricol pentru care, în 2025, au fost cereri de plată pentru subvenții. Potrivit statisticilor APIA, în 2025 au fost depuse 708.012 cereri pentru o suprafață de 9.875.710 hectare. Cum mai toate aceste suprafețe intră în noua schemă de subvenționare, este de așteptat să se folosească peste 770 milioane litri de motorină, comparativ cu 410 milioane până acum. DG Energy publică săptămânal prețurile medii la combustibili, cu și fără taxe. Pe 23 martie 2026, valoarea taxelor în prețul mediu al motorinei a fost de 0,884 euro/litru. Ceea ce presupune un efort bugetar de aproximativ 680 milioane de euro, adică aproape 3,5 miliarde de lei.
Și, cu toate acestea, în Nota de fundamentare a proiectului de OUG apare că nu există niciun impact asupra bugetului. E drept, în tot documentul nu este prezentat niciun rezulta al niciunui studiu care să susțină această poziție. De altfel, este un obicei al ministerului de a nu prezenta niciun studiu cu privire la impactul măsurilor de subvenționare. De aici, și întrebarea dacă ele există, inclusiv în acest caz, al eliminării plății accizelor și TVA la motorina pentru agricultură.
Subvenția ca „momeală politică”
Un astfel de proiect de act normativ, cu necunoscute esențiale în el, poate produce mari așteptări, care, dacă luăm în calcul poziția premierului de până acum, nu pot fi îndeplinite. Fermierii sunt de-a dreptul amăgiți că ar putea beneficia de un astfel de sprijin, nesperat de niciun alt sector economic. Iar dacă nu primesc această subvenție, ministrul Agriculturii poate da vina pe alții, care nu vor să-i ajute pe agricultori.
O poziție atât de măgulitoare pentru fermieri vine din partea PSD, pentru care agricultorii au fost tot timpul principalul bazin electoral. Se pare că fermierii au cam abandonat această preferință politică, având în vedere sondajele de opinie. Așa că oferta ministrului PSD al Agriculturii poate îmbrăca și forma unor „daruri” care să-i facă pe agricultori să-și întoarcă din nou fața către PSD.


