Acasă Focus Agricol Dilema eco-schemelor din politica agricolă comună

Dilema eco-schemelor din politica agricolă comună

de L M

Eco-schemele ce vor fi aplicate în cadrul Politicii Agricole Comune în următorul exercițiu financiar comunitar încurcă foarte mult viața fermierilor. Subvențiile pot crește extraordonar de mult, dar pot fi și reduse semnificativ. Important este cum vor reuși autoritățile române să aplice aceste eco-scheme astfel încât acestea să nu fie o povară, ci o oportunitate, susține Achim Irimescu, ministru plenipotențiar la Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană și fost ministru al Agriculturii.

În ultima perioadă s-au intensificat negocierile pentru definitivarea noii Politici Agricole Comune (PAC) valabile pentru perioada 2021-2027. O certitudine este că PAC va deveni extrem de „verde”, dar încă nu s-a stabilit cât din bugetul pentru agricultură va fi alocat pentru eco-scheme. „Consiliul vrea ca 20% din plățile directe și 30% din banii pentru dezvoltare rurală să fie alocate pentru eco-scheme. Parlamentul vrea mai mult, 30% din plățile directe și 35% din bugetul pentru dezvoltare rurală. Rămâne de văzut ce se va agrea în urma negocierilor din trialog (n.r. – Consiliul UE, Comisia Europeană și Parlamentul European”, a declarat Achim Irimescu. Potrivit oficialului, pe 27 noiembrie va fi ultimul trialog, astfel încât deciziile luate să poată fi publicate în Jurnalul Oficial, „iar finanțarea să nu fie împiedicată”.

Cel mai probabil, în urma negocierilor, valorile vor fi stabilite la jumătate, adică 25% din banii de subvenții vor ajunge pentru susținerea eco-schemelor, „ceea ce ar reprezenta circa 500 milioane de euro anual, sumă pe care România va trebui să o cheltuie. O provocare foarte mare”, a spus oficialul.

Din punctul de vedere al lui Achim Irimescu, cea mai mare problemă este decizia ca eco-schemele, o noutate pentru PAC, să fie obligatorii pentru statele membre, dar voluntare pentru fermieri. Cum aceste eco-scheme nu sunt definite în cadrul legislației europene, „caz unic în istoria PAC”, există un risc mare ca subvențiile să fie reduse.

„În prezent, valoarea plăților directe este de 195 euro/ha/an și vor urca la 215 euro/ha/an. Eco-schemele pot crește nivelul subvențiilor, dar pot să determine și reducerea lor până la 120 euro/ha/an”, a spus Irimescu. „De aceea, depinde de Ministerul Agriculturii ca PAC să nu fie o povară, ci o oportunitate”, a completat Achim Irimescu.

.

din aceeasi categorie