Acasă Focus Agricol Statistici PNDR 2014-2020

Statistici PNDR 2014-2020

de L M

pndrProgramul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a înregistrat aproape 1400 de proiecte, deși programul a fost lansat în urmă cu doar câteva luni. Proiectele au vizat toate cele 10 submăsuri deschise în acest an.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Ruale (AFIR) a primit, până în prezent, 1.397 de proiecte în valoare de 103,78 milioane de euro, se arată într-un comunicat al AFIR.

Cele mai multe cereri de finanţare, 1.041, au fost depuse pentru Submăsura 6.1 ,,Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Valoarea totală nerambursabilă, cumulată, pentru toate proiectele depuse prin această submăsură este de 44,36 milioane de euro. De remarcat este faptul că proiectele din cadrul acestei submăsuri nu presupun și sume de cofinanțate, astfel că beneficiarii nu trebuie să contribuie cu niciun ban.

Pentru Submăsura 4.1 ,,Investiţii în exploataţii agricole”, AFIR a primit 121 de proiecte, dintre care 103 privesc sectorul vegetal, iar valoarea totală nerambursabilă a celor 121 de proiecte se ridică la 53,54 milioane de euro.

Proiecte permise

Potrivit comunicatului, mai sunt disponibile pentru depunere de proiecte submăsurile 4.1a Investiţii în exploataţii pomicole, 4.2 Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole, 4.2a Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol, 4.3 Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, 6.2 Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, 6.3 ‘Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici şi 6.4 Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole.

Pentru Submăsura 19.1 ,,Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală au fost primite 178 de cereri de finanţare conforme în valoare totală de 2,44 milioane de euro. Sesiunea de primire a proiectelor aferente acestei Submăsuri a fost deschisă în perioada 25 martie 2015 – 5 iunie 2015.

AFIR subliniază faptul că în acest moment sunt la dispoziţia beneficiarilor privaţi toate oportunităţile de finanţare majore pe care PNDR 2020 le poate pune la dispoziţie, termenul maxim de depunere pentru toate submăsurile, mai puţin Submăsura 19.1, fiind 30 octombrie 2015.

Reevaluare

Agenția precizează că va deschide în cursul lunii septembrie o nouă sesiune pentru depunerea proiectelor aferente submăsurii 7.2 Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică şi submăsurii 7.6 ”Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural.

Această nouă sesiune de primire de proiecte destinată infrastructurii rurale va avea loc în paralel cu reevaluarea unor proiecte derulate prin PNDR 2007-2013, ca urmare a acordului primit de la Comisia Europeană. Este vorba de peste 200 de proiecte depuse de autorităţile locale prin Măsura 125 ,,Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii şi Măsura 322 ,,Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”.

din aceeasi categorie