Acasă Focus Agricol Piețele la control

Piețele la control

de L M

În urma verificărilor făcute la aproape 3.200 de entități din comerțul cu legume și fructe și după analizarea a 28 de probe, inspectorii Ministerului Agriculturii și cei din cadrul Direcțiilor Agricole au ajuns la concluzia că produsele românești sunt proaspete și gustoase, comparativ cu cele din import, fade și veștejite. Mai induc în eroare pătrunjelul și salata din Serbia și Macedonia, care se confundă cu cele autohtone.

Ministerul Agriculturii a demarat un control amplu, verificând 185 piețe agroalimentare, 82 depozite en-gros de legume și fructe și 2.920 operatori economici, din care 1650 persoane fizice și 1270 persoane juridice. Totodată, au fost prelevate 28 probe din următoarele specii: mere, cartofi, ardei, castraveți, roșii, pătrunjel, dovlecei, lămâi, salată verde, ridichi, căpșuni, ciuperci etc., se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Totodată, atestatele de producător cu suspiciuni asupra calității de producător sau asupra cantităților de legume posibil de obținut în raport cu suprafețele cultivate au fost retrase, în vederea verificării de către Direcțiile Agricole Județene la primăriile emitente”, precizează comunicatul.

Controalele au vizat, în principal, dacă legumele și fructele autohtone sunt înlocuite cu cele din import sau cele provenite din comerțul intracomunitar, dacă se respectă locurile destinate producătorilor agricoli români, etichetarea corectă a produselor și facturile fiscale pentru legumele și fructele din import. În plus, prelevat probe în vederea efectuării de analize privind nivelul reziduurilor de pesticide din majoritatea speciilor expuse în această perioadă la comercializare.

Concluziile controalelor pleacă de la faptul că piețele sunt pline de legume de sezon proaspete, din producția autohtonă.

„Produsele autohtone se deosebesc prin calitate și prospețime de loturile de legume și fructe din import sau comerț intracomunitar, care prezintă în marea lor majoritate un grad de deshidratare, sunt mai fade, fără caracteristici apreciate de consumatori, multe specii de fructe fiind frecvent protejate contra deshidratării prin ceruire fină. Loturile de legume și fructe provenite din import sau din comerț intracomunitar pierd din prospețime și fructuozitate, prin transport și depozitare, de regulă fiind recoltate înainte de maturare pentru a rezista la transport și depozitare”, atrage atenția comunicatul. Mai mult, majoritatea legumelor și fructelor provenite din țările europene sau din import sunt obținute prin tehnici de cultură super intensive sau intensive, cu dirijarea în totalitate a factorilor de nutriție și de mediu.

În schimb, „legumele și fructele românești produse de persoane fizice sunt, în totalitate, obținute prin metode tradiționale, moștenite în gospodăria țăranului roman, sunt crescute pe sol, fertilizate în principal organic, irigate prin brazdă sau picurare, ceea ce le conferă calități organoleptice și însușiri culinare deosebit de apreciate. La fel de important este și faptul că toate cantitățile de legume și fructe autohtone sunt recoltate și aduse în piețele agroalimentare spre a fi oferite consumatorilor în aceeași zi, sau cel mai târziu, în ziua următoare recoltării, ceea ce le conferă prospețime și savoare specifice”, mai spune comunicatul.

Ministerul Agriculturii atrage atenția că „loturi mari de legume și fructe provenite din Serbia sau Macedonia, cum ar fi varza, merele, morcovii, ceapa uscată, pătrunjel, salata verde se descarcă în depozitele din România, iar pe facturile emise comercianților nu se înscrie originea produselor în vederea informării corecte a cumpărătorilor, fiind ușor de substituit originea reală cu cea autohtonă”.

din aceeasi categorie