Acasă Focus Agricol Armata pe ogor

Armata pe ogor

de L M

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale apelează la Armată ca să poată face verificările absolut necesare pentru ca fermierii să poată primi subvenții comunitare. Mai exact, este nevoie de niște imagini aeriene, prelucrate, cu terenurile pentru care se solicită subvenții. Pentru 2021, se alocă deja 7,5 milioane de lei.

Ministerul Apărării Naționale va munci pentru Agricultură încă 10 ani, pentru ca femierii să-și poată primi subvenții plătite din bani europeni. OUG nr.21/2010 privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României şi executarea serviciilor de digitizare şi actualizare a Sistemului de identificare a parcelelor agricole (LPIS) pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi modificată astfel încât Armata să facă toată treaba. Mai exact, Ministerul Apărării Naționale va asigura, pentru Ministerul Agriculturii, până la 31 decembrie 2030, activitatea de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României. Va fi asigurată, „la pachet”, și activitatea de digitizare și actualizare a LPIS.

Pentru anul 2021, Ministerul Agriculturii se angajează să plătească în avans 7,5 milioane de lei, pentru cel mult 25.000 km pătrați de terenuri agricole analizate din aer. De altfel, această limită de suprafață se menține până la finalul perioadei, adică 2030. De remarcat este faptul că suprafața acoperită de Armată cu ortofotoplanurile este destul de mică, de 2,5 milioane ha, față de cele peste 9 milioane ha pentru care se cer, annual, subvenții.

Pe de altă parte, ortofotoplanurile rezultate vor fi puse la dispoziția autorităților centrale și locale în mod gratuit, pentru că oricum au fost plătite de către Ministerul Agriculturii.

Prin OUG nr. 21/2010 s-a stabilit ca ortofotoplanurile să fie realizate de către Ministerul Apărării Naționale, prin prelucrarea imaginilor aeriene preluate cu un sistem fotogrammetric digital achiziționat în anul 2010, pentru care firma producătoare a asigurat mentenanță și suport tehnic pe întreaga perioadă de exploatare. „În februarie 2019, firma producătoare a notificat Ministerul Apărării Naționale că mai poate asigura mentenanță pentru sistem până la sfârșitul anului 2019, deoarece acest sistem, vârf de gamă în anul 2010, nu se mai produce”, se arată în Nota de fundamentare.

Interesant este faptul că documentul atrage atenția că în 2020 sistemul fotogrammetric nu avea să funcționeze la parametrii; cu toate acestea, abia cu mai puțin de o lună înainte de plata avansului la subvențiile aferente acestui an se rezolvă problema acestei sistem fundamental pentru accesarea subvențiilor comunitare. Ministerul Agriculturii apelează la Armată pentru că este capabilă să asigure dezvoltarea sistemelor care să țină pasul cu noile tehnologii de control și monitorizare a suprafețelor agricole, pe baza imaginilor satelitare. Lipsa unui astfel de sistem de verificare, pe baza ortofoplanurilor, poate dupe la penalități din partea Comisiei Europene, care poate ajunge până la eliminarea finanțărilor comunitare și, implicit, la pierderea subvențiilor de către fermieri.

 

din aceeasi categorie