
Comisia Europeană (CE) a rambursat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) 664 de milioane de euro în contul avansurilor la subvențiile anului 2017 plătite în toamna anului trecut. Ministrul Daea a făcut mari presiuni pentru decontarea unei sume cât mai mari către fermieri din aceste avansuri, mai ales că România a avut dreptul de a plăti 75% din subvenții de la început. Pe de altă parte, dar poate în primul rând, acești bani de la UE vor fi contabilizați în bugetul lui 2017, ce a stat tot timpul sub amenințarea deficitului excesiv.
„În prima săptămână a lunii ianuarie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit suma de 664 milioane euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017, pentru acordarea avansului aferent campaniei 2017 din plăţile directe finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă). Aceste cheltuieli au fost finanţate iniţial de la bugetul de stat, conform prevederilor europene şi se rambursează ulterior de la Comisia Europeană”, se arată într-un comunicat de presă al MADR.
Ministerul precizează că plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) de 4,5993 lei pentru un euro, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, plăţile în avans s-au acordat în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017. Conform regulamentelor europene specifice, plăţile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.
Debutul plăților avansurilor a fost destul de zgomotos. La miez de noapte, din primul minut al zilei de 16 decembrie, în prezența ministrului Agriculturii. Tot timpul, Petre Daea a făcut presiuni pentru plata a cât mai mult din acest avans, mai ales că România avea șansa de a primi rambursările de la UE până pe 15 ianuarie 2018, dată până la care banii intrați în țară sunt contabilizați în bugetul lui 2017. Pentru plata regulară, ce a debutat la 1 decembrie, nu au mai fost aceleași presiuni.
Plăți reluate
Plata regulară aferentă Campaniei 2017 s-a reluat de luni, fiind autorizaţi la plată 16.148 fermieri cu suma totală de 43,6 milioane euro, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) s-au plătit 41,1 milioane euro, iar diferenţa de 2,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la bugetul naţional. Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro.
„Începând cu data de 16 octombrie şi până în prezent, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2017 suma totală de 1,438 miliarde euro, reprezentând avans şi plată regulară”, completează comunicatul.



