Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a stabilit cuantumul avansurilor la subvențiile pentru anul 2016, astfel că cea mai cunoscută dintre ele, plata pe suprafață, va avea valoarea de 96,8861 euro/ha. Plata subvențiile se va face în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016.
Astfel, pentru schema de plată unică pe suprafaţă – SAPS, plafonul este de 898,24 milioane euro, cuantumul propus pentru avans fiind de 96,8861 euro/ha, iar pentru schema de plată redistributivă planul este de 94,709 milioane lei, iar avansul de 5 euro/ha pentru nivelul 1 şi de 48,8554 euro/ha pentru nivelul 2, se arată într-un comunicat de presă al APIA.
Pentru Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire) plafonul este de 531,741 milioane euro şi avansul de 57,3714 euro/ha şi pentru schema de plată pentru tinerii fermieri de 15 milioane euro, respectiv 22,8718 euro/ha. Sprijinul cuplat are prevăzut un plafon de 232,779 milioane euro.
Plăţile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2016.
Documentul precizează că plata avansului subvenției se face în baza unor regulamente comunitare, care permit decontarea a până la 70% din valoarea acestor subvenții. De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plăţile directe numai după finalizarea controalelor administrative menţionate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
„Conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 699/2016 de stabilire, pentru anul 2016, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, au fost stabilite plafoanele pentru anul de cerere 2016, România beneficiind de o alocare financiară de 1.772.469.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)”, completează comunicatul.
Anul trecut a fost mare problemă cu plata avansului subvențiilor din cauza legislației noi ce intra în vigoare, dar și a soft-urilor care nu erau gata. De altfel, întreg programul de decontare a subvențiilor comunitare și naționale a mers cu mari piedici, fiind prelungit până la jumătatea lunii octombrie 2016.


