Acasă Focus Agricol Modificarea legii irigaţiilor la “un pas” de adoptare

Modificarea legii irigaţiilor la “un pas” de adoptare

de M G

foto irigatiiDeputaţii din Comisia pentru agricultură au dat marţi raport favorabil proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare, proiect ce urmează să fie avizat şi de comisiile pentru mediu şi pentru industrii şi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor – for decizional în cazul acestui act normativ.

Potrivit deputatului PSD Ion Bălan, membru al acestei comisii, proiectul de act normativ prevede alocarea unui miliard de euro, în următorii cinci ani, pentru modernizarea infrastructurii primare a sistemului naţional de irigaţii, în vederea reducerii costurilor.

„Se mai prevede, pentru infrastructura primară, un miliard de euro care trebuie să modernizeze staţiile-bază, canalele principale de aducţiune, să le impermeabilizeze astfel încât costurile să se reducă considerabil. Banii vor fi atraşi din alte programe regionale, nu prin programul de dezvoltare. Fondul este alocat cu prioritate numai pentru infrastructura primară. Sunt prevăzute 145 de milioane de euro, începând de anul viitor, pentru implementarea acestui program şi, după aceea, timp de cinci ani, până la un miliard. Deci sunt prevăzute, în finalul legii, parcă 17% din aceste sume să fie alocate, anual, pentru modernizarea infrastructurii primare”, a precizat Bălan, conform Agerpres.

El a adăugat că se pune accent pe faptul ca aceste sume să fie alocate după anumite criterii de prioritate.

„Acolo unde avem deja amenajate staţiile de punere sub presiune şi de către organizaţii (n.r. – organizaţiile de udători), va trebui imediat şi statul să repare şi să modernizeze infrastructura primară – staţiile bază şi canalele – în aşa fel încât întreaga amenajare să fie modernizată şi să funcţioneze la parametri de eficienţă mult mai mare, chiar decât cei care au fost proiectaţi acum 40 de ani”, a spus deputatul.

În opinia sa, legea introduce în sistemul de irigaţii, în primul rând, o disciplină şi pune condiţii să existe o grijă suplimentară faţă de acest patrimoniu, care are menirea de a asigura un plus de alimente pentru populaţie. „Cum este şi în acest an, când judeţe din sudul ţării au fost afectate de secetă, iar, dacă aceste sisteme ar fi fost funcţionale, evident, pagubele ar fi fost mult mai mici”, a mai spus Ion Bălan.

El a adăugat că membrii Comisiei au pus în discuţie modificarea legii în cauză, respectiv 138/2004, prin OUG 79/2013 şi 82/2011.

„OUG 82 este simplă, adică oferă posibilitatea ca organizaţiile şi federaţiile să poată produce energie electrică din surse regenerabile şi surplusul de energie pe care nu îl folosesc pentru alimentarea pompelor în vederea irigaţiei să-l furnizeze în sistemul naţional. Este un lucru bun, ceea ce în perspectivă duce la reducerea costurilor cu apa pompată pentru irigaţii. Cu o singură condiţie, ca energia folosită să nu fie accizată şi să nu aibă taxele Oficiului Naţional sau Agenţiei Naţionale de Reglementare a Energiei Electrice. Şi, în acelaşi timp, să nu aibă costuri suplimentare pentru transport. Pentru că acestea sunt costurile mari care sunt incluse în tariful pe energie”, a subliniat deputatul.

Bălan a menţionat că s-a găsit o soluţie pentru a pune ordine în sistemul irigaţiilor, în sensul că infrastructura principală, care se află în proprietatea statului, nu se va mai transmite în proprietate, urmând ca aceasta să fie dată în proprietate gratuită doar la cererea federaţiilor şi doar în cazuri de excepţie.

Cât priveşte infrastructura secundară, deputatul PSD a spus că s-a păstrat regula ca aceasta să fie dată în proprietate organizaţiilor, cu amendamentul că poate fi anulat titlul de proprietate, dacă nu se respectă condiţiile impuse de lege.

„S-a păstrat regula ca infrastructura secundară să fie dată în proprietate organizaţiilor, la cerere, şi s-a găsit şi aici o condiţie îndelung căutată. Le-am specificat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească. Este vorba de o clauză de acordare cu titlu gratuit de proprietate, care se anulează dacă nu sunt respectate condiţiile impuse de lege”, a mai precizat deputatul.

Preşedintele Comisiei pentru agricultură, deputatul PNL Nini Săpunaru, a subliniat că România are o problemă de finanţare a agriculturii şi de aceea ar avea nevoie de un pact pe agricultură, sub patronajul preşedintelui ţării, pentru a avea o garanţie că cineva urmăreşte respectarea acestui pact. „L-au semnat toate partidele, este sub auspiciile preşedintelui, are în faţă patru plus cinci ani, în cel mai frumos caz. Sunt nouă-zece ani în faţă, în care cineva poate să urmărească chestia aceasta. O facem pe 20 de ani de zile şi atunci ştim exact ce avem de făcut”, a precizat Săpunaru.

Referindu-se la articolul din proiectul de lege în cauză privind alocarea unui miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii primare a sistemului de irigaţii, el a spus că acest articol este „o chestiune eminamente politică”.

din aceeasi categorie