Acasă Focus Agricol Vin banii pentru animale

Vin banii pentru animale

de L M

turma oiAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat luni autorizarea la plată a fermierilor care au solicitat ajutoare naţionale tranzitorii (ANTZ) şi sprijinul cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic. Banii provin din bugetul național, valoarea acestor subvenții ridicându-se la aproape 1,4 miliarde de lei.

Pentru cele șapte tipuri de subvenții, statul va plăti 1,387 miliarde de lei, adică 311,6 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al APIA. Plata ajutoarelor naţionale tranzitorii şi a sprijinului cuplat se efectuează în lei la un curs de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2016.

Astfel, fermierii vor primi 108,9 milioane euro (485,38 milioane de lei) prin schema decuplată de producţie în sectorul carne (ANTB), ceea ce înseamnă o subvenţie de 92,4 euro pe cap de animal (411,75 lei) pentru 1,178 milioane de capete. Pentru schema decuplată de producţie în sectorul laptelui (ANTB), fermierii vor primi 25,9 milioane de euro (115,49 milioane de lei), iar cuantumul va fi 19,2 euro/cap de animal (85,56 lei) pentru 1,35 milioane de capete.

De asemenea, crescătorii de animale vor primi 54,6 milioane de euro (243,57 milioane de lei) pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine şi caprine (ANTOC), respectiv o subvenţie de 5,59 euro (24,92 lei pe cap de animal).

APIA va mai acorda subvenţii pe sprijinul cuplat categoria bivoliţe de lapte (SCZ) în valoare totală de 1,4 milioane de euro (6,23 milioane de lei) şi un cuantum de 186,7 euro (831,69 lei pe cap de animal); pe SCZ – sprijin cuplat speciile ovine/caprine în sumă totală de 28 de milioane de euro (124,7 milioane de lei) şi 27 euro (120,5 lei pe cap de animal); pe SCZ – sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora – 11,025 milioane de euro (49,102 milioane de lei) – 690,6 euro (3.075 de lei pe cap de animal); SCZ – sprijin cuplat categoria vaci de lapte – 81,49 milioane de euro (362,97 milioane de lei), respectiv 732,87 euro, respectiv 3.264,02 lei pe cap de animal).

din aceeasi categorie