Acasă Focus Agricol Veterinarii, din nou în stradă

Veterinarii, din nou în stradă

de L M

doctor physical examination of animal on farm

Medicii veterinari au ieșit din nou în stradă, nemulțumiți de noile politici în domeniu și de tarifele mici pe care statul le plătește pentru serviciile specifice pe care veterinarii le fac. Mai mult, de când a apărut valul de pestă porcină africană, laboratoarele sunt asaltate de numărul mare de probe, iar personalul este insuficient.

„Laboratoarele unde se procesează probele privind pesta porcină africană sunt sufocate de prea multe solicitări, iar colegii de acolo sunt la limita puterii, pentru că lucrează inclusiv noaptea şi în week-enduri, iar posturile sunt blocate în continuare. În loc să se deblocheze posturile libere măcar din laboratoarele unde sunt procesate probele de pestă porcină africană, ele sunt în continuare blocate, fără să se rezolve ceva”, a declarat, vineri, Viorel Andronie, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, informează Agerpres. „În acest fel, rezultatele analizelor întârzie şi astfel riscăm ca virusul să se propage mai repede”, a continuat el.

„Cel puţin doi oameni în plus ar fi necesari în fiecare din cele 17 laboratoare acreditate pentru a procesa astfel de probe, din cele 41 existente în toată ţara. Se lucrează non-stop, cu motoarele turate”, a arătat Andronie.

Câteva sute de medici veterinari au participat, vineri, la un miting de protest desfăşurat timp de două ore în Piaţa Victoriei. Ei au adus baloane de forma animalelor domestice şi au afişat pancarte cu mesaje precum: Daţi afară medicii din farmacii = Daţi otravă la copii”, Vreţi gratis să lucrăm şi de boli să v-apărăm”, Medicul uman salvează omul, mediul veterinar salvează omenirea”, Vrem contracte garantate, nu licitaţii trucate.

Medicii veterinari s-au mai plâns şi de faptul că tarifele pe care ei le încasează, care sunt stabilite de Guvern, nu au mai fost majorate din 2013, iar, în această perioadă, costurile lor au crescut foarte mult.

Ei au mai protestat în faţa Guvernului şi în luna martie, însă nu au primit niciun răspuns şi nu a fost luată nicio măsură de atunci.

Mitingul de protest doreşte să aducă în atenţia factorilor cu rol decizional (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Guvernul României, Parlamentul României) problemele majore cu care se confruntă profesia, probleme care nu afectează doar activitatea medicilor veterinari, ci pun în pericol, în primul rând, sănătatea publică, spun medicii veterinari.

„În contextul legislativ actual, ca urmare a modificărilor aduse legislaţiei specifice atât de Guvern, cât şi de Parlamentul României, este din ce în ce mai dificilă exercitarea profesiei de medic veterinar cu toată demnitatea şi responsabilitatea pe care aceasta le presupune, medicii veterinari fiind obligaţi să profeseze la limita malpraxis-ului, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Aceasta în condiţiile în care orice persoană poate deschide o farmacie veterinară şi poate comercializa medicamente de uz veterinar, fără a fi necesară prezenţa medicului veterinar, şi orice persoană poate cumpăra şi administra animalelor medicamente şi produse biologice de uz veterinar.

După încheierea protestului, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis, printr-un comunicat de presă, că reprezentanţii instituţiei s-au întâlnit vineri cu cei ai Colegiului Medicilor Veterinari din România, pentru a discuta revendicările protestatarilor.

„În urma discuţiilor purtate, s-a stabilit că toate aspectele semnalate vor fi analizate şi, în acest sens, dialogul pentru soluţionarea acestora va fi continuat, în perioada imediat următoare, prin întâlniri între reprezentanţii celor două entităţi, atât la nivel central, cât şi la nivel local”, au spus reprezentanţii ANSVSA.

din aceeasi categorie