Acasă Focus Agricol Transportul animalelor vii numai însoțite de medic veterinar

Transportul animalelor vii numai însoțite de medic veterinar

de L M

Bunăstarea animalelor pe timpul transportului, pe distanțe lungi, către țara de destinație ar putea fi garantată de prezența unui medic veterinar pe timpul întregului transport, sunt de părere repezentanți ai Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP). De aceea, a fost promovat un proiect de lege, de către PNL, ce cuprinde un set de măsuri care să asigure bunăstarea animalelor pe timpul transportului. Proiectul de lege vine în urma unei campanii media în care erau denunțate condițiile dure în care erau transportate animalele, în special către state din zona Golfului Persic, transport efectuat în afara spațiului comunitar.

Proiectul de Lege privind asigurarea condițiilor superioare de bunăstare a animalelor vii în timpul transportului de lungă durată în afara spațiului comunitar va fi depus la Senat, pentru a intra în procesul legislativ, a declarat Adrian Oros, parlamentar PNL și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, marți, într-o conferință de presă. „Principala prevedere se referă la faptul că transporturile de animale vii de lungă durată către țări terțe UE să fie asistate de un medic veterinar, contractat de operatorul economic ce efectuează exportul de animale vii”, a spus deputatul, care a precizat că acesta va avea nevoie de un certificat de avizare a competențelor emis de Colegiul Medicilor Veterinari. Apoi, pentru transporturi mai mari de 1000 de animale, medicul veterinar va putea să contracteze tehnicieni care să-l ajute pe durata transportului. Pe de altă parte, medicul veterinar care însoțește transportul va trebui să întocmească un jurnal veterinar de monitorizare a situației sanitare veteriare a animalelor, de la ieșirea din țară și până la destinația finală. Tot prin lege, ar urma să se asigure posibilități tehnice astfel încât medicul veterinar să poată notifica imediat proprietarul și instituțiile responsabile în caz de alertă.

Prezența medicului veterinar va asigura respectarea atât a obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al UE în materie de bunăstare a animalelor, cât și a parteneriatelor cu țările terțe UE privind exporturile de animale vii din România”, a punctat oficialul. Potrivit acestuia, au fost făcute analize economice care au arătat că o astfel de lege ar aduce avantaje, chiar și în condițiile unui cost mediu de 1000 de euro net pe transport, la care se adaugă alte cheltuieli contractuale.

Se are în vedere, ca măsură de sprijin pentru crescătorii și exportatorii de bovine și ovine, în viitorul program post-PNDR 2014-2020, susținerea costurilor generate de asistența asigurată de medicii veterinari a transporturilor de animale vii. Mai ales că în actualul PNDR nu a existat sprijin pentru bunăstarea bovinelor și ovinelor”, a adăugat Oros.

Adrian Oros a precizat că, în România, se practică prezența medicului veterinar care să însoțească transporturile de animale vii, dar pentru exporturile către Israel. La fel se pretrece și în cazul altor state comunitare, precum Irlanda și Germania.

„Tot în proiectul de lege se prevede ca, în perioadele cu temperaturi de peste 30 de grade, atât la încărcare, cât și pe întreaga durată, transportul animalelor vii să fie suspendat”, a spus Mary Pană, președintele ACEBOP. Aceasta a precizat că în zona Golfului Persic, unde România exportă ovine, pe timpul verii, temperaturile diurne sunt de peste 50 grade, iar noaptea peste 30 grade. În această zonă, media temperaturii este mai mare de 35 grade în lunile iunie, iulie, august și septembrie. „Se recomandă ca în aceste luni transportul de animale vii să fie suspendat. Australia, alt mare exportator de ovine pentru zona Golfului, a procedat în acest fel, în lunile de vară exportând numai carne de ovine, nu și animale vii. Așa am putea proceda și noi”. a spus Pană.

„Proiectul de lege a fost trimis partenerilor noștri de la nivelul Uniunii Europene. În aprilie-mai, l-am prezentat și ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca să-l prezinte în cadrul președinției UE. Eu văd acest proiect îmbunătățit ca un proiect internațional, la care toată lumea să se supună, toți fermierii, transportatorii, statele, toate steagurile de pe nave”, a completat Mary Pană.

Proiectul de lege a apărut după o campanie desfășurată de o organizație neguvernamentală internațională, care a arătat condițiile extrem de grele suportate de animale în timpul transportului, în special din cauza temperaturilor crescute. România a ajuns în vizorul ONG-ului pentru că animalele proveneau din România. Legislația națională și comunitară nu era încălcată, fenomenele semnalate înregistrându-se în afara spațiului comunitar, unde nu mai există jurisdicție UE. Totuși, intenția este de a crea condiții legale ca bunăstarea animalelor să fie asigurată și în afara Uniunii.

Tocmai de aceea, proiectul de lege prevede și sancțiuni.

din aceeasi categorie

3 comentarii

bogdan draganescu iulie 4, 2019 - 6:41 am

De ochii lumii. La peste 1000 de animale, veterinarul „va putea contracta tehnicieni”. Deci nu e obligat, si legea nu spune clar ce masuri trebuiesc luate. Se lasă la voia veterinarului si a întâmplării. Si ce poate sa facă un veterinar la o mie de animale…
Si iar „masuri de sustinere a exportatorilor si fermierilor” din bani publici, pentru plata veterinarilor, in condițiile in care creșterea animalelor e deja subventionata cu nerușinare; o industriue nu doar brutala, ci si nesustenabila ecologic si economic. Oamenii nu plătesc taxe ca sa asigure profituri mari exportatorilor de animale. Asta e asistența socială abuzivă si parazitica de care ar trebui sa fim alarmați.

bogdan draganescu iulie 4, 2019 - 7:13 am

La peste 1000 de animale, veterinarul „va putea contracta tehnicieni”. Deci nu e obligat, si legea nu spune clar ce masuri trebuiesc luate. Se lasă la voia veterinarului si a întâmplării. Si ce poate sa facă un veterinar la o mie de animale…
Si iar „masuri de sustinere a exportatorilor si fermierilor” din bani publici, pentru plata veterinarilor, in condițiile in care creșterea animalelor e deja subventionata cu nerușinare; o industrie nu doar brutala, ci si nesustenabila ecologic si economic. Oamenii nu plătesc taxe ca sa asigure profituri exportatorilor de animale. Asta e asistența socială abuzivă si parazitica de care ar trebui sa fim alarmați.

bogdan draganescu iulie 4, 2019 - 7:30 am

La peste 1000 de animale, veterinarul „va putea contracta tehnicieni”. Deci nu e obligat, si legea nu spune clar ce masuri trebuiesc luate. Se lasă la voia veterinarului si a întâmplării. Si ce poate sa facă un veterinar la o mie de animale…
Si iar „masuri de sustinere a exportatorilor si fermierilor” din bani publici, pentru plata veterinarilor, in condițiile in care creșterea animalelor e deja subventionata cu nerușinare; o industrie nu doar brutala, ci si nesustenabila ecologic si economic. Oamenii nu plătesc taxe ca sa asigure profituri exportatorilor de animale. Asta e asistența socială abuzivă si parazitica de care ar trebui sa fim alarmați

Comments are closed.