Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat asigurări primarilor că subvențiile sunt plătite aproape toate, iar controalele sunt pe finalizare. Singurele sincope sunt generate de erorile constatate. Cât privește termenul de primire a cererilor pentru subvențiile 2019, acesta rămâne neschimbat, adică 15 mai.
„Suntem în proces de definitivare a subvenţiilor şi suntem 90% la zi. În câteva zile se termină teledecţia. Nu se vor primi bani deocamdată, pentru cei care au probleme, dat fiind faptul că sunt unele erori. Nu se primesc acum pentru sprijin cuplat la legumicultură, dat fiind faptul că trebuie să se depună până la 31 martie documentele respective şi când se va operaţionaliza desfăşurarea bugetului respectiv vor primi şi pentru ajutorul naţional tranzitoriu. În rest, sumele sunt în grafic iar pe 1 martie începem să depunem cererile la APIA”, a declarat luni ministrul Agriculturii, Petre Daea, la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, informează Agerpres.
Pentru subvențiile 2019, ministrul a atras atenția că va respecta întocmai calendarul de depunere a cererilor. „În 2017, ca să introducem acea ordine, am spus că închidem obloanele la APIA, în 2018 ca să introducem regula şi mai puternic am spus că ferecăm, sudăm uşile. Anul asta spun că suspendăm şi scările la APIA, pentru că până la data de 15 mai trebuie să depună cererile pentru a avea subvenţiile la timp”, a precizat ministrul Agriculturii.
Politica dusă de ministru în ceea ce privește fondurile europene pare că a dat rezultate, România înregistrând unul dintre cele mai ridicate grade absorbție. „Plăţile directe ca fonduri luate de la Uniunea Europeană în 2017 au fost 99,9%, în 2018, 99,81%. Anul acesta am adus de la Uniunea Europeană, prin grija Guvernului, în primul rând, pentru că a alocat sumele necesare de la buget pentru ca lucrurile să funcţioneze, până la această dată sunt în România, în vistieria ţării, 7,6 miliarde euro 2017-2018 şi, evident, o lună şi din anul acesta”, a spus Daea.
Pe de altă parte, ministrul a subliniat că în 2019 vor continua programele deja demarate, dar vor fi şi altele noi. Astfel, alături de programele pentru tomate, lână, irigaţii, combaterea grindinei, Mangaliţa şi Bazna vor apărea programe noi, precum ”reproducţia la suine, reproducţia în sectorul avicol, susţinerea usturoiului, ca să putem să rezolvăm problema acestui produs pe piaţa românească”.
„Vom continua cu celelalte în pachetul acesta al Legii muntelui. Este pentru prima dată în România, şi aceasta s-a datorat voinţei politice şi angajării Guvernului, când o să avem o lege cum se cuvine pentru munte şi încă 6 legi adiacente. Această zonă a fost uitată de-a lungul vremii. Există cadrul legislativ pe care îl utilizăm pentru a pune în mişcare programele specifice în această zonă”, a completat ministrul Agriculturii.


