Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a fost inaugurat cu mare fast, în prezenţa premierului Victor Ponta, hiar dacă România nu a primit niciun document oficial din partea Comisiei Europene prin care se finalizează procedurile pentru asigurarea finanţării comunitare a programului. Decizia oficialilor români se bazează pe acordul verbal al comisarului pentru Agricultură Phil Hogan. De aftfel, Ministerul Agriculturii aşteaptă în aprilie scrisoarea de conformitate prin care demararea PNDR intră în legalitate. Până atunci, tot ce face ministerul, este pe propria răspundere.
,,Deschidem azi (n.r. – miercuri) PNDR 2014-2020 chiar dacă avem doar două măsuri. Cred că sunt cele mai aşteptate măsuri de fermieri în aceste zile chiar dacă nu avem aprobarea oficială a PNDR 2014 -2020, lansăm aceste măsuri pe răspunderea noastră pentru că se simte nevoia de investiţii în ţară şi răspunde aşteptărilor fermierilor”, a spus Constantin.
Pentru PNDR 2014-2020, Comisia Europeană a alocat 8,128 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanţarea naţională de 1,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că 9,5 miliarde de euro care vor fi puse la dispoziţia fermierilor în perioada următoare.
Tinerii şi investiţiile în ferme în prima linie
Potrivit oficialului MADR, prima măsură lansată miercuri se referă la investiţiile în ferme cu o alocare totală de 1,2 miliarde de euro pe 7 ani. “Măsura de azi are o sesiune deschisă până la sfârşitul lunii octombrie cu o alocare de 206 milioane de euro, care acoperă jumătate din anul 2014 şi tot anul 2015. A doua măsură – instalarea tinerilor fermieri – are o alocare de 445 milioane de euro, mai mare faţă de cele 329 milioane de euro din perioada 2007 -2013, când am avut contracte cu 13.446 de fermieri care au început activitatea agricolă în mediul rural”, a adăugat şeful MADR.
În afara celor două măsuri importante din PNDR, miercuri se mai deschide şi o măsură care vizează strategiile de dezvoltare locală. “Lansăm şi o măsură pentru Axa Leader, una micuţă de numai 2,4 milioane de euro dar extrem de importantă pentru a începe strategiile de dezvoltare locală”, a mai spus Daniel Constantin.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte exclusiv on-line cererile de finanţare pentru submăsura referitoare la investiţii în exploataţii agricole, iar pentru submăsura care vizează sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri depunerea cererilor de finanţare se va realiza în format tipărit sau on-line.
În ceea ce priveşte PNDR 2007-2013, şeful MADR a menţionat că programul a fost un succes, gradul de absorbţie fiind de 83%. ,,Cred că o să avem un prim program al României care se apropie de un grad de absorbţie de 100%. Este un efort uriaş la care ne-am angajat împreună cu beneficiarii să îl realizăm până la sfârşitul lui 2015”, a completat ministrul Agriculturii.


