Acasă Focus Agricol Sprijin UE pentru lăptari

Sprijin UE pentru lăptari

de L M

lapteProducătorii de lapte vor beneficia de subvenții suplimentare din partea Comisiei Europene, ca răspuns la criza prin care trece acest sector. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului de Miniștri ce se desfășoară aceste zile la Bruxelles. ”Lăptarii” români sunt dintre cei mai afectați de criză, având în vedere că prețul de achiziție este în topul celor mai mici din UE, fiind întrecut numai de cele din Letonia și Lituania.

Comisia Europeană a anunţat, luni, 7 septembrie 2015, deblocarea unui pachet în valoare de 500 de milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermieri, în special pentru producătorii de lapte, se arată într-un comunicat de presă al executivului comunitar. ”Acest pachet va permite ca 500 de milioane de euro din fondurile UE să fie distribuite imediat în beneficiul fermierilor. Răspunsul demonstrează că Executivul îşi ia în serios responsabilităţile faţă de fermieri şi este pregătit să îi sprijine cu fonduri adecvate, a declarat vice-preşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.

Comisia va propune ca cea mai importantă parte a pachetului global să fie direcționată către statele membre pentru sprijinirea în special al sectorului produselor lactate. Atunci când va stabili modul în care vor fi împărţite ajutoarele, Comisia se va asigura că acestea sunt distribuite în mod corect, ţintite şi eficiente, în special în acele state membre ai căror fermieri au avut cel mai mult de suferit de pe urma evoluţiilor de pe piaţă, precizează comunicatul.

Deciziile luate de Consiliul de Miniștri fac parte din pachetul ”considerabil” de măsuri, luate de CE în sprijinul sectorului agricol, ca răspuns la impactul embargoul impus de Rusia, la care se adaugă și sprijinul pe care UE îl acordă anual agricultorilor și comunităților rurale, în valoare de mai mult de 50 de miliarde de euro, completează documentul.

Demonstrații de stradă

Mai multe mii de producători de lapte şi carne de porc au protestat luni pe străzile din Bruxelles, pe fondul reuniunii miniştrilor agriculturii din ţările membre. Embargoul rus asupra produselor agricole, decretat de Moscova în replică la sancţiunile adoptate de UE după criza ucraineană, apasă greu asupra pieţelor, în condiţiile în care Rusia era destinaţia a 10% din exporturile agricole din UE. La rândul ei, piaţa laptelui suferă din cauza unei supraproducţii la nivel mondial. Pe lângă lipsa pieţei din Rusia, cererea scăzută din China şi creşterea producţiei în cadrul UE după eliminarea cotelor de lapte la 31 martie au creat un dezechilibru.

Producătorii români de lapte sunt dintre cei mai afectați de criză. Potrivit ultimelor statistici ale CE, prețul de achiziție al laptelui în România este de 22,96 euro/100 kg, în condițiile în care prețul mediu la nivel comunitar este de 29,95 euro/100 kg de lapte.

din aceeasi categorie