Acasă Focus Agricol „Proaspete de la noi” la Profi

„Proaspete de la noi” la Profi

de L M

Profi a inaugurat oficial programul Proaspete de la noi” prin care este facilitat accesul fermierilor din România în magazinele rețelei. Scopul declarat este de a oferi cumpărătorilor legume și fructe românești de cea mai bună calitate, garantat sănătoase. Se pare că marea problemă a programului este adaptarea producătorilor agricoli la regulile retailului modern. De aceea conducerea Profi a militat pentru asocierea fermierilor, ca să poată răspunde cerințelor actuale de comerț.

„Consumatorul își dorește produse românești de calitate și cu gust local autentic, iar asta este exact ce ne propunem și noi să punem pe rafturi în proporție din ce în ce mai mare!”, a declarat Călin Costinaș, directorul general adjunct Profi, inițiatorul proiectului „Proaspete de la noi”.

„Sunt mai bine de doi ani de când am demarat acest proiect, iar rezultatele testelor de până acum sunt mai mult decât îmbucurătoare, astfel că a sosit momentul să inaugurăm acest brand propriu care avantajează toate părțile implicate și pe care intenționăm să îl extindem către un număr cât mai mare de fermieri”, a precizat oficialul, joi, într-o conferință de presă. În prezent, în cadrul programului funcționează cu 90 de fermieri ce furnizează 38 de produse.

Potrivit lui Costinaș, pentru fermierii să intre în acest program trebuie parcurși mai mulți pași ce au ca scop punerea pe piață a unor produse de calitate și în cantități suficiente. Inițial, Profi evaluează ferma, după care producătorului i se recomandă ce fel de plante și hibrizi urmează să fie cultivați. Experții Profi, pe lângă consultanța pe care o oferă, va monitoriza și planul recoltei. Compania va evalua și condițiile de transport, astfel încât produsele să-și mențină prospețimea. Un pas extrem de important al programului este reprezentat de acțiunile de control al calității produselor, etichetare, calibrare sau prospețime.

„În România, este o lipsă de control pe calitatea produselor, în special pesticide. În ceea ce ne privește, dacă un producător nu respectă condițiile, atunci este descalificat”, a spus Costinaș. Întrebat, oficialul a precizat că Profi face analize privind calitatea și la legumele și fructele din import. Potrivit acestuia, nu s-au înregistrat depășiri la produsele provenite de pe piața intracomunitară și nu a văzut niciun buletin de analize de la produse din Turcia. Problema ar fi la micii producători români.

„La capătul acestui lanț cu trasabilitate controlată, cumpărătorul găsește în magazinele Profi produse care sub brandul Proaspete de la noi prezintă garanția că sunt românești, de cea mai bună calitate, au gustul pe care ni-l amintim din copilărie și a căror evoluție este cunoscută de la sămânță și până ajung pe rafturile magazinului”, a completat Călin Costinaș, directorul general adjunct Profi.

Nevoia de asociere

În ultima perioadă de timp, sunt tot mai frecvente mesajele precum că producătorii agricoli de legume în special nu au unde să-și vândă marfa, acuzând și marii retaileri că nu-i primesc în magazinele lor. „Piața de legume-fructe este o ciudățenie. Avem produse, avem cerere”, a spus Costinaș. Potrivit acestuia, oferta micilor producători este imposibil de calibrat pe cerințele unui lanț de magazine precum Profi. „Se ajunge la nevoia de asociere. În condițiile actuale, ne-ar lua 2 săptămâni ca să organizăm un transport”, a spus oficialul Profi. El a dat ca exemplu colaborarea cu o cooperativă din Spania care are 1500 de membri. „Vă dați seama ce forță? Singur nu se poate!”, a fost mesajul lui Călin Costinaș.

Directorul de la Profi a precizat că anul trecut, ca urmare a subvențiilor, „a explodat” oferta de roșii. „Mentalitatea de a produce fără să mă gândesc unde vând nu este bună”, a spus Costinaș, referindu-se la micii producători neasociați.

Stabilitate și predictibilitate

„De când cooperez cu Profi, afacerea mea a crescut constant”, a declarat Andrei Iosif, a cărui fermă, Marcan Traditional srl, furnizează magazinelor Profi cireșe, caise, nectarine și prune. „Nu este ușor să respecți toate cerințele din contract, dar când vezi că în acest fel realmente vezi că ferma îți merge din bine în mai bine și că cei care cumpără produsele tale în magazin sunt mulțumiți, îți dai seama că asta este calea de urmat. Sunt foarte bucuros că am intrat în acest proiect!”, aspus tânărul fermier.

„Sunt mai multe avantaje din cooperarea cu Profi, dar pentru mine poate cel mai important este faptul că știu din timp unde și câtă marfă voi vinde, cât să produc și că nu mai trebuie să merg la piață întrebându-mă cât voi reuși să vând și cât din ea mi se va strica pe tarabă”, a spus la rândul său Ionuț Vlăsceanu care prin ferma sa, Edy Fresh SRL, din județul Dimbovița, livrează în special verdețuri.

Cu aproximativ 25.000 de angajați în aproape 1500 de magazine care funcționează astăzi în 688 de localități, Profi este cel mai mare angajator privat și totodată rețeaua cu cea mai mare extindere geografică din România.

din aceeasi categorie