Casa de Comerț Agroalimentar Unirea și-a deschis magazin chiar în inima Bucureștiului, la Universitate. Este cel de-al doilea de acet tip, după „Brânzăria” de la Sibiu. Iar ministrul Agriculturii promite și alte magazine, mai ales acum, când guvernul din care face parte a fost demis. De remarcat este intenția de a se crea o alternativă unde se pot comercializa produse românești, dar prețurile afișate în noul magazin sunt puțin descurajante pentru cumpărători.
„România are potenţial, are oameni valoroşi şi iată că acum am putut vedea un al doilea magazin în Bucureşti, pentru că primul a fost la Sibiu cu produse tradiţionale. Până la sfârşitului anului, aşa cum ne-am făcut planul şi sper că acest plan va fi pus în aplicare, vom avea în fiecare capitală de judeţ un magazin. Produsele româneşti sunt realizate cu mult suflet, aici este foarte mult suflet pe care îl transferă producătorii către consumatori. Continuăm cu magazine la Craiova, la Slatina, la Piteşti, în Timiş şi în Teleorman”, a spus Petre Daea, ministrul Agriculturii, luni, la inaugurarea magazinului din București.
El a precizat că astfel a apărut cea mai importanta verigă, aceea de a comercializa ceea ce produc fermierii.
Prezent la eveniment, profesorul Mircea Coşea, unul dintre iniţiatorii acestui proiect, a susţinut că echilibrarea balanţei comerciale şi creşterea producţiei interne a stat la baza acestuia.
„Acest magazin este începutul unui proiect de o anvergură extraordinar de importantă. Este un proiect de natură macroeconomică, această creştere de venituri de vreo doi ani, de salarii şi pensii, a crescut foarte mult cererea pentru produse agroalimentare, pentru alimente şi balanţa comercială s-a deteriorat, deci importam prea mult. Ideea care stă la baza acestui proiect este echilibrarea balanţei comerciale şi creşterea producţiei interne de produse agroalimentare, care duce la încurajarea producătorilor şi care duce până la urmă la înfiinţarea unei astfel de unităţi pe care sperăm să le frecventeze cât mai multă populaţie. Sunt produse strict româneşti şi asta ce înseamnă calitate şi preţ competitiv. Aş vrea ca această deschidere de magazin să fie inclusă într-un cadru mai larg de politici de echilibrare balanţei comerciale”, a spus profesorul Coşea.


