Moțiunea simplă pe Agricultură depusă de PSD și ALDE s-a diluat în Parlament, ajungând la stadiul de dojană din partea social-democraților, în special. Întârzierile majore în plata subvențiilor agricole și în deschiderea sesiunilor de depunere de proiecte pe fonduri europene, pe de o parte, și greaua moștenire, pe cealaltă, au fost principalele argumente pro și contra invocate de parlamentari și ministrul Irimescu, direct vizat de Moțiune. Votul la Moțiune a fost amânat din lipsă de cvorum, dar este puțin probabil ca ea să treacă.
Prezentarea Moțiunii simple pe Agricultură a fost, în cele din urmă, un simplu exercițiu politic, fiecare parte păstrându-și poziția mai mult sau mai puțin hotărât. Copreședintele ALDE Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, a prezentat textul moțiunii, în care s-au adus acuze actualului ministru pentru neîmplinirile din domeniu – întârzierea foarte mare în plata subvențiilor, nedeschiderea sesiunilor de depunere a proiectelor cu finanțare europeană, abandonarea domeniului irigații și managementul defectuos aplicat de ministrul Achim Irimescu, în special prin înlocuirea unor șefi din vechea gardă. Actualul demnitar a răspuns că a făcut tot ce a promis, iar sincopele înregistrate sunt generate strict de ceea ce a lăsat în urma ministrului Constantin, astfel că acesta ar fi, de fapt, vinovat, de situația din prezent. Iar la aceasta se adaugă și complexitatea Politicii Agricole Comune ce trebuie aplicată.
Cea mai interesantă reacție a avut-o reprezentantul PSD, în condițiile în care președintele partidului, Liviu Dragnea, a semnat primul Moțiunea. A fost extrem de împăciuitor, iar promovarea acestei moțiuni ar avea ca unic scop să arate grija pe care acest partid o are pentru fermieri.
Discurs politic
Cel mai corect discurs, din punct de vedere politic, l-a avut deputatul PNL Nini Săpunaru, președintele Comisie pentru agricultură. Acesta nu a acuzat niciun partid politic pentru situația actuală din agricultură, luând apărarea ministrului actual al Agriculturii și acuzându-l pe predecesorul acestuia, Daniel Constantin, copreședinte ALDE, de neajunsurile înregistrate. „Domnule ministru Achim Irimescu, dacă s-ar fi scris în textul moţiunii că nu s-au făcut sesizări penale, nu aţi dat afară pe toţi cei vinovaţi de dezastrul de la APIA, nu aţi făcut curăţenie în Ministerul Agriculturii şi nu aţi spus public cine se face vinovat şi care a fost situaţia de fapt în momentul în care aţi fi devenit ministru m-aş fi gândit dacă să o votez sau nu. Această radiografie pe care ne-aţi prezentat-o azi ar fi trebuit făcută publică de acum cinci luni, domnule ministru. Vă faceţi vinovat că nu aţi spus lucrurile acestea dinainte”, a afirmat Nini Săpunaru, la dezbaterea moţiunii.
„Suntem în faţa unei moţiuni simple care atacă, în principiu, gravele probleme de la APIA, ca urmare a faptului că fermierii nu şi-au încasat sumele care li se cuveneau. Întrebarea mea către membrii PSD, ALDE şi UNPR din cadrul Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor este următoarea: nu noi, membrii Comisiei de agricultură, i-am solicitat să simplifice declaraţia APIA noului ministru al Agriculturii? Nu noi am analizat în şedinţe de comisie şi subcomisie activitatea desfăşurată de directorii AFIR şi APIA, cerându-le să simplifice ghidurile, iar celor de la APIA să modifice o parte din regulile absurde introduse în 2015?”, a spus Săpunaru.
În plenul Camerei Deputaților, Nini Săpunaru a prezentat dosarele cu documentele ce au fost depuse de același agricultor pentru a solicita subvenții; cel din 2014, când Constantin a fost ministru cântătește 900 de grame, pe când cel din perioada Irimescu numai 100 de grame. Efectul a fost cel scontat.
Demisie, doar la cerere
Restul grupurilor parlamentare nu au avut nimic de spus. De fapt, votarea moțiunii,amânată din lipsă de cvorum, nu are nicio consecnță juridică; chiar dacă ar fi adoptată, legal nu poate duce la demiterea ministrului vizat.
„Moţiunea nu este obligatorie în ceea ce priveşte demisia şi, în altă ordine de idei, premierul Cioloş m-a numit, el este cel care trebuie să-mi ceară demisia”, a spus Irimescu, la Palatul Parlamentului. Irimescu a adăugat că premierul i-a reproşat doar anumite declaraţii ale sale care au apărut în presă şi care nu aveau legătură cu portofoliul pe care îl deţine.


