Acasă Focus Agricol Liste de probleme și soluții în sectorul laptelui

Liste de probleme și soluții în sectorul laptelui

de L M

vaciCrescătorii de animale au făcut o listă cu principalele probleme cu care se confruntă și au completat-o cu o alta cu soluțiile pe care ei le consideră oportune. Principala măsură se referă la stabilizarea prețului de achiziție al laptelui materie primă, piața de profil fiind puternic afectată de condițiile internaționale, dar și de problemele de pe plan național. Mai exact, vor o subvenție de 0,5 lei/litru de lapte.

Lipsa unei strategii de protejare a fermierilor în fața fluctuațiilor prețului de achiziție la lapte-materie primă este cea mai mare problemă reclamată de crescătorii de animale, reuniți în organizațiile membre ale Federației Naționale Pro Agro din sectorul laptelui, se arată într-un comunicat de presă al federației. Pentru a contracara acest fenomen, crescătorii consideră necesară „promovarea și adoptarea unei hotărâri la nivelul Comisiei Europene prin care să se asigure un preț minim garantat la achiziția laptelui, materie prim”, se arată în comunicat. Fermierii susțin că acest preț minim garantat ar trebui să fie stabilit de fiecare stat membru în parte, ținând cont de specificul național, precum prețul furajelor, a forței de munca, a inputurilor și altele asemenea.

Crescătorii iau în calcul promovarea consumului de produse lactate românești, prin campanii de publicitate naționale, atât în media cât și în magazine. Iar pentru a susține prețul laptelui pe plan național, producătorii de lapte solicită măsuri pentru întărirea puternii lor de negociere.

Nevoia de piețe alternative

Fermierii atrag atenția asupra „lipsei unei strategii de identificare de noi piețe de desfacere pentru vânzarea de animale vii și produse din carne/lapte, care ar putea reprezenta o alternativă de venit la cele obținute din vânzarea laptelui”, se arată în document.

Pentru eliminarea acestei situații, se propune formarea unui grup de lucru care să cuprindă reprezentanți ai fermierilor, ai Ministerului Agriculturii, ANSVSA și Ministerului Afacerilor Externe, care identifice potențiali cumpărători din diferite țări. Potrivit documentului, este nevoie și de eficientizarea comunicării între autoritățile sanitare veterinare din aceste țări și ANSVSA, în vederea stabilirii condițiilor de export/import. Iar pentru aceasta este nevoie de identificarea și eliminarea de urgență a problemelor sanitare veterinare, astfel încât România să aibă statut de țară indemnă la bolile care ar putea opri exportul. Pe de altă parte, nu ar trebui neglijată prezența produselor românești la târguri și expoziții internaționale, pentru a putea fi cunoscute oportunitățile românești.

Nevoia de sprijin financiar

Crescătorii de animale condamnă și lipsa unei strategii de eficientizare a activității fermierilor din Romania, necesară dezvoltării durabile a sectorului laptelui, dar și în competiția inter-europeană cu alți fermieri. Ei consideră că ar fi necesar să se facă investiții în genetică și tehnologie, în vederea creșterii productivității, dar și pentru a se încadra în condițiile care le-ar permite obținerea ajutorului voluntar cuplat, de 250 euro/cap de vacă de lapte.

Solicităm introducerea unei scheme de calitate pe liniile directoare, aplicată și de Ungaria, prin care se acordă bonificație producătorilor de lapte 0,50 lei/litru”, cer crescătorii de animale.

„Cerem autorităților să facă demersurile necesare pentru implementarea măsurilor propuse, dacă nu doresc ca sectorul creșterii bovinelor pentru lapte să devina istorie ăn România”, completează documentul.

Miercuri, la București, sunt așteptate mai multe mii de crescători de animale la un amplu protest, prin care vor să atragă atenția asupra situației extrem de dificile în care se află sectorul creșterii animalelor.

din aceeasi categorie