Liber la vânătoare de cormorani
februarie 22, 2019
Ministerul Apelor și Pădurilor a pus gând rău cormoranilor și ia în calcul să modificarea legislației astfel încât să fie permisă vânarea acestor păsări, protejate de lege în prezent. Cormoranii chiar sunt păsări de produc pagube extrem de mari fermelor piscicole, dar discursul public al ministrului Agriculturii, Petre Daea a fost cel care a adus problema acestor păsări în centrul atenției.
„Colegul şi prietenul meu, ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o notă personală care a iscat multe discuţii, a adus în atenţia opiniei publice o problemă extrem de serioasă, pentru că, aşa cum ştiţi, sunt două specii de cormorani, protejate de lege şi nu este permis să fie vânate”, a declarat ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, joi, în urma unei întâlniri de lucru avută la Bistriţa, cu membrii comisiei de specialitate din Senat, informează Agerpres.
„Numai că, atunci când faci o analiză a speciilor protejate, trebuie să te gândeşti la toate aspectele. Sigur că, probabil, analiza făcută atunci nu a avut în vedere efectul în timp al tipului de hrană pe care îl folosesc aceşti cormorani şi s-a constatat, în realitate, că aceste două specii consumă o cantitate, aşa cum spunea ministrul Daea şi îl cred, mai mare decât consumă toţi românii la un loc. Şi atunci, în momentul în care pui în balanţă oamenii şi animalele, niciodată, dar niciodată nu putem să alegem animalele în defavoarea oamenilor”, a susțiut ministrul Deneş.
Acesta a precizat că problema cormoranilor a fost discutată în cadrul întâlnirii de lucru de joi a Comisiei pentru ape, păduri şi fond cinegetic din Senat şi că se are în vedere modificarea legii vânătorii.
„Această discuţie am avut-o în cadrul acestei dezbateri, iar comisia de specialitate din Senatul României are în vedere, are în lucru modificarea legii vânătorii şi în acest sens, astfel încât aceste două specii să fie reglementate ca să putem să controlăm, dacă doriţi, şi să dezvoltăm la modul inteligent şi ştiinţific şi cele două specii, dar nici să nu ne afecteze creşterea în luciurile de apă din România a peştilor. Foarte mulţi dintre cei care au avut activităţi economice în acest domeniu au dat faliment din această cauză”, a explicat ministrul Apelor şi Pădurilor.