Acasă Focus Agricol Evaziune fiscală la băuturi demascată de statisticile OMS

Evaziune fiscală la băuturi demascată de statisticile OMS

de GM

alcool bunStatisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Comisiei au scos la iveală evaziunea fiscală care domină piaţa neagră a băuturilor alcoolice, susţine Vinrom, organizaţie patronală a producătorilor de vin, produse pe bază de vin şi băuturi alcoolice distilate. Declaraţiile vin după ce OMS a anunţat că România ocupă locul cinci în topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor.

“Ministrul Sănătăţii, dl. Nicolae Bănicioiu, ignoră studiul OMS şi rapoartele Comisiei Uniunii Europene referitoare la consumul de alcool din România; 90% din băuturile alcoolice spirtoase consumate sunt ţuică, rachiuri şi pălincă nefiscalizate”, se arată într-un comunicat de presă al Vinrom.

Organizaşia pune această situaţie pe seama creşterii accizelor din ultimii ani, care “a dus la scăderea pieţei legale de alcool şi la scăparea de sub control a producţiei gospodăreşti care este comercializată în pieşe, târguri, birturi, restaurante şi locuitorilor din marile oraşe, inclusiv în Bucureşti”. “În aceste condiţii, este o eroare grosolană să gândeşti să fiscalizezi mai mult piaţa legală, ce reprezintă numai 10% din consum, şi să încurajezi astfel piaţa neagră nefiscalizată şi nesupusă vreunui control, inclusiv privind sănătatea publică”, precizează documentul. Vinrom atrage atenţia că, printr-o fiscalizare mai mică aplicată băuturilor alcoolice, Bulgaria realizează din accize mai multe încasări la buget decât România.

În aceste condiţii, Vinrom consideră că Ministerul Sănătăţii şi cel al Finanţelor Publice ar trebui să “se aplece asupra măsurilor fiscale luate în ultimii ani în domeniul băuturilor alcoolice şi efectele produse asupra bugetului şi pieţei legale”, pentru că pierderile la buget sunt de peste 200 milioane de euro pe an din accize şi din TVA.

 

 

 

 

din aceeasi categorie