Acasă Focus Agricol Egiptenii preferă grâul românesc

Egiptenii preferă grâul românesc

de GM

export grauEgiptenii preferă grâul românesc şi cel francez, în detrimentul celui american, chiar dacă SUA au “momit” autorităţile de la Cairo şi cu împrumuturi avantajoase numai să le cumpere cerealele. Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a decis să anuleze o licitaţie destinată cumpărării de grâu din SUA, din cauza preţurilor prea mari, chiar dacă SUA au pus la dispoziţia autorităţilor egiptene o linie de credit în valoare de 100 de milioane de dolari special pentru achiziţia de grâu american, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Eşecul acestei licitaţii demonstrează cât de neatractiv este grâul american pentru cumpărători, în condiţiile în care dolarul a atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, iar stocurile mondiale de grâu sunt la un nivel ridicat. În schimb, cumpărătorii aleg grâul din Europa, întrucât deprecierea monedei euro şi costurile reduse de shipping au făcut ca grâul din Franţa şi România să fie mai competitiv. “Preţurile din SUA sunt mult mai mari decât preţurile mondiale. Credem că vom fi nevoiţi să găsim alte surse pentru a acoperi necesităţile pieţei”, a declarat vicepreşedintele GASC, Mamdouh Abdel Fattah.

Cea mai ieftină ofertă vizând grâul din SUA a fost cu aproximativ 60 de dolari pe tonă peste preţul plătit ultima dată de Egipt când a cumpărat grâu din Franţa şi România. La începutul acestei luni, GASC a cumpărat 300.000 de tone de grâu din România şi Franţa la un preţ mediu de 236,25 dolari pe tonă, preţ care a inclus şi transportul.

Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, nu a cumpărat încă grâu din SUA prin licitaţiile organizate de GASC în ultimele cinci luni. În schimb, Franţa a fost furnizorul principal la licitaţiile GASC în ultimele luni, vânzând 840.000 de tone de grâu din decembrie 2014 şi până în prezent. Urmează România, cu 300.000 de tone de grâu vândut în aceeaşi perioadă, în timp ce Rusia şi Ucraina au oferit cantităţi mai mici.

din aceeasi categorie