Doar 16% din suprafaţa totală irigabilă în judeţul Tulcea a fost udată anul acesta, organizaţiile utilizatorilor de apă din irigaţii plătind pentru serviciile furnizate de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) doar puţin peste acest procent din totalul datoriilor.
“Este trist că, dintre cei care au udat, doar unii au plătit serviciile ANIF. Am rugat conducerea Agenţiei să evalueze situaţia cu fiecare beneficiar în parte, pentru a se stabili rapid o eşalonare a plăţii, astfel încât, în primăvara anului viitor, să nu ajungem în situaţia că agricultorii iar nu au bani de irigaţii“, a declarat, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Tulcea, Marin Bădiţă, transmite Agerpres.
Anul acesta, potrivit raportului ANIF, doar patru organizaţii ale agricultorilor tulceni au beneficiat de irigaţii, din valoarea totală a prestaţiilor instituţiei, respectiv 684.639,19 lei, acestea plătind doar 16,4%, respectiv 112.693,17 lei.
“Lumea este recalcitrantă la plata apei pentru irigaţii, dar, în judeţ, ANIF poate iriga aproape 52.000 de hectare“, a afirmat, la rândul său, directorul filialei teritoriale a ANIF, Marian Damian.
Suprafaţa irigabilă din judeţul Tulcea reprezintă, potrivit ANIF, o treime din cea udată înainte de 1989, de 165.000 de hectare.
Astfel, având în vedere că fermierii au irigat numai 16% din suprafaţa totală ce poate fi irigată, înseamnă că tulcenii au udat numai aproximativ 8.300 ha din 52.000 ha posibile.
Reamintim, la rectificarea bugetară de acum câteva zile, Agricultura a primit 750 de milioane de lei, din care 300 de milioane de lei ajutoare pentru secetă. „Mai avem încă 350 de milioane de lei în fondul de rezervă pentru cei afectaţi de secetă, însă trebuie să aşteptăm aprobarea Comisiei Europene în acest sens”, a spus premierul Victor Ponta.


