În aceeași zi, Ministerul Agriculturii a avut parte de două vești: ocupantul fotoliului ministerial și-a dat demisia, iar coaliția PSD-ALDE, care a câștigat alegerile generale, a anunțat numele noului ministru al Agriculturii.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marţi, 3 ianuarie a.c., decretul prin care ia act de demisia domnului Achim Irimescu din funcţia de Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Până la numirea viitorului Guvern, interimatul va fi asigurat de către domnul Dacian Julien Cioloş”, se arată în decretul publicat, deja, în Monitorul Oficial.
În ultima perioadă, Achim Irimescu a anunțat mereu că, după terminarea mandatului să de ministru al Agriculturii, se va întoarce la Bruxelles, fără a preciza în ce postură. Până în noiembrie 2015, Irimescu a funcționat la Repezentanța României pe lângă UE, cu rang de ministru plenipotențial. De aproximativ 20 de ani, Irimescu a activat în cadrul structurilor de la Bruxelles, din partea României, cu mici excepții, când a ocupat funcții de demnitate publică în țară.
Demisia lui Achim Irimescu are loc în aceeași zi în care PSD și ALDE au anunțat componența noului Guvern ce va fi condus de Sorin Grindeanu. În cadrul noii echipe de miniștri, portofoliul de la Agricultură îi revine lui Petre Daea, fost secretar de stat în MADR și, pentru câteva luni, ministru în Guvernul lui Năstase


