Premierul Dacian Cioloş a declarat joi că Ministerul Agriculturii este în procedură avansată în ceea ce priveşte recrutarea ataşaţilor agricoli care vor merge în ţări cu potenţial de export pentru România.
„Ideea pe care am promovat-o în cadrul programului de guvernare şi pe care cu siguranţă o vom duce la bun sfârşit până la finalul mandatului – aceea de a recruta şi de a instala ataşaţi agricoli în câteva ţări cu potenţial de import de produse agricole din România – e într-o fază avansată. Ministerul Agriculturii e în fază de recrutare a acestor ataşaţi agricoli care vor merge în ţări din zona Golfului, în ţări arabe, în ţări cu potenţial de export pentru România”, a spus premierul, după o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor producătorilor agricoli din sectorul zootehnic, care a avut loc, joi, în comuna Cristian din judeţul Sibiu, informează Agerpres.
Etichetare „românească”
Cioloş a precizat că, pentru o mai bună valorificare a producţiei agricole din sectorul animal, Executivul ia în calcul mai multe măsuri, printre care şi un act normativ privind etichetarea produselor a căror materie primă este 100% românească.
„Am discutat de câteva măsuri pe care le avem în vedere pe termen scurt, cum ar fi îmbunătăţirea raselor animale pentru a avea mai bună performanţă la carne sau la lapte, dar şi anumite măsuri de etichetare specifică a produselor de calitate, cum ar fi produsele din zona montană – există deja o legislaţie pentru aceasta, sperăm ca producătorii să o aplice cât mai curând. Un act normativ pe care îl vom adopta în curând vizează etichetarea produselor materie primă lactate şi din carne româneşti – acolo unde materia primă este 100% românească – consumatorul român să poată să o identifice ca atare pe piaţă. Le-am promis producătorilor că, imediat ce acest acest act normativ este adoptat, vom veni şi cu un sprijin financiar pentru a începe o campanie de promovare a acestor produse pe piaţă”, a mai spus prim-ministrul.


