Acasă Focus Agricol Dispute pe condiții artificiale

Dispute pe condiții artificiale

de L M

AFIR_siglaCondițiile artificiale stabilite în cazul proiectelor derulate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală au atins un prag care a alarmat beneficiarii și autoritățile. Pentru clarificarea situației, Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților a organizat o întâlnire cu responsabili români din domeniu și beneficiari, în centrul atenției fiind Peter Baader, expert antifraudă la DG Agri. Concluzia este următoarea: Comisia Europeană a acționat tot timpul corect, la români este problema, iar deputații suspectează excesul de zel ca măsură mascată din partea CE ca să dea cât mai puțini bani românilor. Și bulgarilor, pentru că au parte de același tratament.

Discuțiile au plecat de la faptul că fermierii sunt puși în situația de a returna fonduri primite în urma derulării proiectelor, pentru că, în cele din urmă, s-au constatat elemente care dus la crearea de condiții artificiale, cu scopul de a beneficia de fonduri mai multe. Marea problemă este că multe dintre aceste condiții artificale au fost stabilite de către funcționarii AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) după ce proiectele au fost finalizate. Ca situația să nu se mai repete, AFIR a avansat un proiect de Ghid, care să nominalizeze condițiile artificiale ce trebuie evitate. El a fost prezentat ca o solicitare din partea Comisiei Europene, dar, în cele din urmă, a fost scos de pe site-ul AFIR.

Ghidul cu condițiile artificiale nu a fost cerut de Comisia Europeană și, deci, nu trebuie aprobat de Comisie. Noi l-am primit și am transmis AFIR o scrisoare de răspuns cu observațiile noastre. Sunt critici constructive”, a declarat Peter Baader, la întâlnirea de la Parlament.

De altfel, toți cei prezenți, deputați și fermieri, au reclamat fapul că România are parte de un tratament diferit față de alte state membre UE. „Nu există tratament inegal în ceea ce privește controalele de audit făcute de CE în statele membre. Numai că România și Bulgaria au ocupat locuri fruntașe la condiții artificiale. Nu există niciun stat membru care să nu creeze condiții artificiale. Se întâmplă peste tot în UE”, a spus Baader. „Vă garantez în calitate de gentleman și funcționar că nimeni nu încearcă să penalizeze România. Personal am încercat să îmbunățesc situația din România”, a continuat expertul DG Agri.

Comisia „acoperită” de seminarii

Cât privește elaborare unui Ghid cu condiții artificiale, Peter Baader consideră că este imposibil de stabilit unul la nivel comunitar. „Este imposibil să-ți imaginezi toate situațiile”, a spus expertul UE. Potrivit acestuia, articolul 60 din Regulamentul 1306 face referire la sancționarea condițiilor artificiale, care se aplică în toate statele membre, ca răspuns la reproșul românilor că numai la noi se pune problema unui astfel de ghid. De altfel, Baader consideră că problema identificării posibilelor condiții artificiale poate fi rezolvată cu ajutorul experților AFIR, dar și a consultanților, care pot ajuta beneficiarii de a nu ajunge în situația de a li se imputa crearea acestor condiții.

Expertul antifraudă consideră că CE a făcut ce trebuia pentru ca beneficiarii din statele membre să nu înregistreze condiții artificiale, Comisia organizând seminarii cu agențiile din toate țările UE.

Tristețea” lui Bader

Toți cei prezenți au acuzat, mai mult sau mai puțin voalat, atitudinea funcționarilor AFIR, dar și deciziile Comisiei Europene în ceea ce privește stabilirea condițiilor artificiale chiar și la proiectele deja finalizate. Nini Săpunaru, președintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, a atras atenția asupra necesității verificării competenței funcționarilor AFIR. „Dacă 5 din 10 dosare contestate de beneficiari în justiție sunt acceptate de către instanțe, atunci este o problemă”, a spus Săpunari, care a precizat că a crescut numărul de acțiuni pentru proiecte unde funcționarii AFIR au identificat condiții artificiale.

S-a ajuns ca, în cele din urmă, reprezentanții Federației Pro Agro să catalogheze Comisia Europeană drept procuror, iar AFIR inchizitor, fapt ce „l-a întristat” pe Baader. Iar doi deputați au acuzat direct Comisia Europeană că face tot ce poate ca România să primească cât mai puțini bani de la UE.

Soluție de compromis

Andras Szakal, directorul AFIR, a anunțat că instituția are în prezent 955 de procese, dintre care 404 vizează condițiile artificale. ”Până acum, 15 procese au fost câștigate de AFIR, iar 4 au fost pierdute. Restul sunt în diverse faze”, a arătat Szakal subliniind că instituția pe care o conduce și-a propus să nu mai fie numită Agenția pentru Frânarea Investițiilor Rurale”, ci Agenția pentru Fluidizarea Investițiilor Rurale”. Iar ca soluție, a propus ca celebrul Ghid, dispărut între timp, să nu mai apară, în locul lui fiind întocmite anexe la fiecare Ghid de finanțare, pentru fiecare măsură în parte. Aceste anexe cu condiții artificiale vor fi „personalizate” pentru fiecare ghid în parte.

.

din aceeasi categorie