Acasă Focus Agricol Ciobanii la poarta Ministerului Agriculturii

Ciobanii la poarta Ministerului Agriculturii

de L M

miting agrostarSeria protestelor Agrostar a continuat, miercuri, cu pichetarea Ministerului Agriculturii de către crescătorii de animale, de la care nu a lipsit ciobanul Ghiță. Cum nimic nu s-a întâmplat din partea ministerului, protestele Agrostar vor continua și săptămâna viitoare, cu cercetătorii în stradă.

Miercuri, 21 octombrie 2015, a fost rândul Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, afiliat la Agrostar, să picheteze sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltarii Rurale (MADR). Fermierii au acuzat, și de această dată, indiferența ministrului Agriculturii față de doleanțele lor. ”Ministeul Agriculturii ar trebui transformat în muzeu, că tot este monument istoric. Din biletele vândute, s-ar aduna mai mulți bani decât din activitatea pe care o desfășoară ministrul Danierl Constantin”, a declarat Nicolae Ștefan, președintele Agrostar, prezent la protest chiar și în cârje. ”Am fost trataţi aşa cum suntem trataţi de regulă, pentru că pe domnul ministru nu îl preocupă agricultura românească, îl preocupă doar problemele de partid. În luna noiembrie vom avea un miting de proporţii. Acestea au fost doar nişte semnale de alarmă trase şi în noiembrie vom veni toţi agricultorii”, a spus președinte Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine, Marcel Andrei.

Lista revendicărilor

Lista revedicărilor este neschimbată de la demararea protestelor. Fermierii vor modificarea urgentă a Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea, ultimele completări aduse actului normativ împiedicând în multe cazuri pe cei care dețin terenurile să le folosească după cum consideră. Agrostar susține și Legii 145/2014, în special a prevederilor legate de carnetul de comercializare; identificarea animalelor să treacă în sarcina crescătorilor și a asociațiilor care efectuează Contolul Oficial al Producției (COP); dispariția monopolului deținut de medicii veterinari de liberă practică prin eliminarea contractelor de concesiune; să se modifice și Legea pajiștilor, așa cum a fost convenită inițial cu asociațiile profesionale și cu respectarea normelor UE; deblocarea și sprijinirea exportului de miei; demararea din timp a discuțiilor privind depunerea cererilor pentru subvenții pe anul 2016; decontarea la timp a lucrărilor efectuate cu COP și registrul genealogic.

Agrostar atrage atenția și asupra lipsei de viziune a MADR asupra sectorului zootehnic cu preponderența a sectorului de ovine și caprine și nu numai, precum și asupra neacordării subvenției reprezentând pierderea de preț la achiziția laptelui, neincluderea acestui sector pentru acordarea ajutorului deoarece mulți crescători de ovine și caprine au contracte de furnizare a laptelui de caprină și ovină. Fermierii au protestat și din cauza lipsei despăgubirilor ca urmare a secetei pentru pășuni, la care se adaugă procedura greoaie privind modul de depunere și de completare a cererii unice de plată.

din aceeasi categorie