Marile magazine din România ar putea să nu mai fie deschise duminica, după cum propune un proiect de lege înaintat de Opoziţie. O astfel de idee a mai fost avansată şi în anii trecuţi, dar niciodată nu a fost materializată într-un act normativ. De fiecare dată, marii retaileri au susţinut că o astfel de decizie le va afecta venituri şi, implicit, vor scădea contribuţiile pe care le achită bugetului de stat.
Cei doi iniţiatori, deputaţii PNL Nini Săpunaru şi Gheorghe Tinel, au iniţiat un proiect de modificare a Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, prin care hipermagazinele (n.r. – structură de vânzare cu amănuntul, cu suprafaţă de peste 2500 mp, utilizată pentru comerţul specializat şi/sau nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare şi/sau nealimentare) vor fi închise duminica şi în zilele de sărbători legale.
Ei susţin că, “pe plan european, s-a semnalat, în ultima vreme, o evoluţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte abuzurile exercitate de marile supermarketuri”, se arată într-un comunicat de presă. “În aceste condiţii, unele ţări din UE au fost nevoite să propună măsuri adecvate, inclusiv acte normative în privinţa programului de funcţionare a hipermagazinelor”, completează documentul.
Prin modificările preconizate la Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare se urmăreşte “revitalizarea comerţului tradiţional, prin limitarea programului de lucru al hipermagazinelor”, susţin iniţiatorii proiectului legislativ. Deputaţii consideră că “limitarea va determina consumatorul român să se concentreze pentru cumpărăturile zilnice sau săptămânale în zilele lucrătoare şi în prima parte a weekendului, respectiv vineri după amiază şi sâmbăta, urmând ca pentru duminică să se reorienteze pentru familie, mişcare în aer liber, cultură etc.”. În aceste condiţii, vor exista efecte pe termen lung asupra producătorilor agricoli, care vor fi încurajaţi să-şi vândă producţia în pieţele agroalimentare, precum şi pentru cei ce deţin magazine mici, aceştia înregistrând o creştere a vânzărilor.
Cei doi deputaţi aduc în spijinul proiectului practicile din mai multe state ale Uniunii Europene, precum Germania, Spania, Austria sau Ungaria, care au limitat programul de funcţionare al hipermagazinelor.



