Acasă Focus Agricol Ghiduri pentru proiecte PNDR

Ghiduri pentru proiecte PNDR

de GM

masini agricolePetru două dintre cele mai căutate măsuri pentru care se vor putea depune proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 au fost lansate în dezbatere publică Ghidurile Solicitantului. Este vorba de submăsurile 4.1 – Investiţii în exploataţii agricole şi 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. De remacat, până acum nu a fost aprobat PNDR de către Comisia Europeană, varianta oficială trimisă la Bruxelles în vara lui 2014 având parte de mai multe sute de observaţii din partea CE. Autorităţile române speră ca PNDR să fie agreat de către Comisie astfel ca, până la sfârşitul lunii martie, să fie emisă scrisoarea de conformitate, ceea ce ar permite lansarea de licitaţii de proiecte, dar pe responsabilitatea Guvernului.

“Ghidurile Solicitantului, publicate pe paginile de internet www.madr.ro şi www.afir.info, pot fi consultate de către potenţialii solicitanţi, pe care îi aşteptăm să formuleze propuneri de modificare şi observaţii. Toate aceste solicitări vor intra în analiza departamentelor de specialitate din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru a verifica oportunitatea includerii în versiunea finală a Ghidurilor Solicitantului”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, se arată într-un comunicat de presă al Ministrului Agriculturii.

Prin intermediul submăsurii 4.1 – Investiţii în exploataţii agricole vor primi sprijin financiar nerambursabil investiţiile pentru creşterea competitivităţii exploataţilor agricole în vederea înfiinţării şi modernizării fermelor, în special cele de dimensiuni medii şi asocieri de ferme mici şi medii, inclusiv dotarea cu utilaje şi echipamente performanţe în raport cu structura agricolă actuală.

Prin submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă fonduri nerambursabile pentru a susţine stabilirea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca şefi unici ai unei exploataţii agricole.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi, acestea două măsuri de finanţare vor fi deschise pe 25 martie 2015.

România are alocată prin PNDR 2014 – 2020 o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuţia naţională.

Măsura privind investiţiile în ferme are un buget total de 892,32 milioane de euro pentru perioada de programare de 7 ani, inclusiv contribuţia naţională de 134,35 milioane de euro, iar măsura dedicată tinerilor fermieri, aproape 445 milioane de euro, din care 44,5 milioane de euro reprezintă contribuţia naţională.

din aceeasi categorie