Ministrul propus al Agriculturii, Adrian Oros, a trecut cu succes de audierile din Comisiile reunite ale Parlamentului, confruntarea între putere și opoziție fiind mult mai liniștită decât la precedentele audieri. În centrul atenției s-a aflat proiectul de ordin prin care sunt stabilite condițiile de biosecuritate pentru creșterea porcilor în gospodăriile populației. Proiectul de ordon a apărut ca măsură de combatere a pestei porcine africane.
Principala temă a întrebărilor puse de parlamentari la audierea ministrului propus al Agriculturii s-a referit la ordinul ANSVSA privind biosecuritatea în fermele de creştere a porcilor.
„Când am venit la minister am găsit la ANSVSA acest ordin, exact în această formă, însă puţin mai restrictiv legat de circulaţia porcului şi acolo erau foarte avantajaţi samsarii. Am declarat şi declar în continuare că samsarii sunt principalii vectori care răspândesc bolile în general, nu numai pesta porcină africană. De asemenea, mai era încă un ordin privind numărul de porci care poate fi crescut în gospodarii, semnat pe 4 noiembrie de ministrul Agriculturii (n.r. – Petre Daea), cu 5 porci în gospodării. Am spus şi atunci că nu contează numărul de porci pe care îi creştem ci ceea ce se întâmplă cu aceşti porci, cum se pot respecta normele de biosecuritate ca să diminuăm răspândirea acestui virus”, a explicat Adrian Oros, în comisiile reunite ale Parlamentului.
El a precizat că în anul 2017 când a apărut PPA în România, la Satu Mare, autorităţile trebuiau să ia unele măsuri care să oprească boala sau să o izoleze în diferite zone ale ţării, creşterea porcului să continue, iar „importurile de carne să scadă, nu să crească”.
„Din păcate, în noiembrie 2019 harta arăta că doar două judeţe nu erau în zona roşie şi nu erau supuse restricţiilor. Acest proiect de ordin a fost pus pentru prima dată într-o formă mai restrictivă în 1 ianuarie 2018, apoi a fost retras şi pe urmă a fost pus iarăşi în iulie 2019. Este un proiect în discuţie, a rămas exact în forma pe care am găsit-o la cei de la ANSVSA – sigur era altă conducere. Comisia Europeană cerea să se facă un proiect de ordin privind biosecuritatea în ferme. Era vorba de restricţii de circulaţie, de norme de biosecuritate în funcţie de dimensionarea fermei”, a explicat Oros.
Ministrul desemnat al Agriculturii a afirmat că proiectul de ordin va rămâne pe site-ul ANSVSA, până când se va găsi „o formă cât mai apropiată, cât mai corectă şi în acelaşi timp acceptată”.
Proiectul de ordin a făcut vâlvă pentru că s-a pus problema că țăranii nu mai pot crește porci în propriile gospodării. Pesta porcină africană a făcut ravagii în curțile țăranilor, valoarea despăgubirilor plătite de către stat ridicându-se la 110 milioane de euro, în condiţiile în care au fost ucişi 530.310 porci.
„Dacă înainte de apariţia PPA asiguram 65% din consumul de carne, astăzi asigurăm doar 35% din consum, pentru că foarte mulţi au falimentat şi nu am mai avut curajul să se apuce de această activitate”, a subliniat Adrian Oros.
Totuși, ministrul desemnat nu a vrut să prezinte poziția sa față de prevederile ordinului. Chiar și așa, Adrian Oros a primit aviz favorabil din partea parlamentarilor, cu un scor mult mai bun ca la precedentele audieri.