Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este foarte atent la sectorul zootehnic și nu scapă niciun aspect pe care să nu-l reglementeze. Acum a venit vremea să stabilească normele tehnice prin care se obține „monta naturală”, dar care, în acest fel, va fi și autorizată. Nu este pentru prima dată când Ministerul Agriculturii are o asemenea grijă, ultimul act normativ de asemenea anvergură fiind adoptat cu ocazia integrării României în UE, pentru că lucrurile trebuiau făcute după reguli comunitare. Acum, noul ordin se concentrează pe tauri, porci, berbeci și cai, precum și pe „miresele” lor, adevărate haremuri pentru „prinții” din bătătură (n.r. – așa sunt definite în act normativ, haremuri). Condițiile impuse pentru monta naturală autorizată pot produce chiar invidia stăpânilor dobitoacelor, pentru că legiuitorul are grijă de toate, de la hrană, până la zile de odihnă după munca „susținută”, prestată în afara normei standard.
Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care se instituie Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea montei naturale autorizate. Pe lângă hilarul subiectului, problema este extrem de seriosă, pentru că o montă bine organizată conduce la obținerea de produși de înaltă valoare.
De la început, ordinul arată cu ce avem de a face: montă naturală publică, adică unul dintre „miri” se duce la celălalt în bătătură, dar asta-i musai să fie autorizată; montă naturală privată, când mirii stau la ei acasă, și montă în harem, adică „orice operațiune de montă naturală controlată, care presupune împerecherea unui mascul autorizat cu numărul de femele repartizat, conform normelor tehnice în vigoare”.
Iar actul normativ se referă la bovine, ovine, caprine, porcine (din rasele autohtone în pericol de abandon) şi cabaline. După care legiuitorul stabilește câte „mirese” poate ține fiecare animal. Se pare că cei mai puternici sunt taurii, cărora li „se pot repartiza anual” 50-70 de frumoase. Vierii din rasele autohtone în pericol de abandon pot ferici 20-30 de scroafe, iar berbecii și țapii pot avea grijă de 30-35 de „mirese”. În cele din urmă, armăsarii își respectă renumele, cu 25-30 de iepe de fiecare.
Regulile de nuntire sunt extrem de dure și exacte. Dacă „miresele” sunt multe și „iubitoare”, se permite depășirea „normei” zilnice, dar numai în număr limitat și cu pauze de odihnă pentru „miri”. Cei mai pretențioși sunt armăsarii, care au parte de „spa”, dezinfectări, spălări, plimbări și bușumări (n.r. – frecări cu un șomoiog de paie) după o „întâlnire” cu o iapă. De fapt, nici „miresele” nu sunt lăsate la voia întâmplării, pentru că și ele au „condicuță” care atestă că sunt sănătoase.
Cum acești reproducători au statut special, stăpânii lor trebuie să se poarte cu mare grijă cu ei. Prin ordin, trebuie să li se asigure hrană din belșug, să-i spele, să le facă „manichiura” și să-i scoată la plimbare. Iar monta să se facă potrivit programului și cu evidențe de reproducție, ceea ce presupune o atenție sporită la iubăreți.
„Nunțile” nu se fac oricum, ci cu acte și autorizări de la oficiile județene de zootehnie, care, alături de direcțiile sanitare veterinare, consiliile locale, societățile de ameliorare recunoscute, asociațiile de crescători, precum și alte entități interesate pot face pe pețitorii, organizând monte naturale autorizate.
Ordinul este mult mai detaliat, astfel încât monta, chiar dacă este una naturală, să fie cât mai exactă, scopul fiind obținerea de pui cât mai sănătoși și productivi.