Acasă Economie Centrala pe gaze de la Mintia, realizată în proporție de 83%

Centrala pe gaze de la Mintia, realizată în proporție de 83%

de A

Prim-ministrul Ilie Bolojan a vizitat proiectul centralei pe gaze de la Mintia, obiectiv strategic de importanță națională în domeniul energiei. Guvernul a susținut accelerarea derulării investiției având în vedere impactul semnificativ asupra securității energetice a României, diversificării surselor de producție, precum și a dezvoltării economiei județului Hunedoara și a regiunii.

Premierul Bolojan și reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom au avut dialog cu privire la stadiul proiectului în care au fost investiți peste 1,2 miliarde de euro și a calendarului de implementare.

„Am discutat astăzi cu investitorii, cu Transgaz și Transelectrica despre calendarul de finalizare și despre problemele care trebuie rezolvate rapid pentru ca centrala să poată intra în funcțiune conform termenelor asumate. În perioada următoare vor începe testele de interconectare dintre centrală și stația electrică, o etapă tehnică importantă pentru punerea în funcțiune a capacităților de producție. În două etape, din această lună și până în octombrie se vor finaliza interconectările cu rețeaua electrica. De asemenea, alimentarea cu gaz a noii centrale trebuie asigurată în luna august. Este esențial ca toate instituțiile implicate să colaboreze eficient pentru ca aceste teste și etapele următoare să fie realizate fără întârzieri suplimentare. România are nevoie de investiții serioase în energie, de capacități noi de producție și de infrastructură modernă. Fără acestea nu putem avea competitivitate economică, stabilitate și prețuri corecte pentru cetățeni”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

Proiectul de la Mintia are ca obiectiv atingerea, în acest an, a unei capacități instalate de 1.700 MW, urmând să devină, la finalizare, cea mai mare centrală electrică pe gaze din Uniunea Europeană, pe un singur amplasament.

Proiectul este realizat cu echipamente de ultimă generație. Testele de interconectare între centrala electrică și stația electrică vor începe în luna iunie, iar producția de energie electrică este estimată pentru septembrie 2026.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.