Interviurile video ale publicației FOCUS ENERGETIC continuă, invitat “La o cafea cu Gabi Moroianu“ fiind domnul Remus Adrian Borza, managing partner al Euro Insol, una dintre cele mai mari și mai cunoscute firme de insolvență și restructurare din România, specializată în managementul crizelor financiare, reorganizare judiciară și proceduri de faliment.
Jurist de formație, dar și doctor în management, domnul Remus Borza a devenit cunoscut în sectorul energetic pentru că a condus excepțional insolvența celui mai mare producător de energie din țară, Hidroelectrica. În portofoliul său se mai regăsesc CET Govora, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Romelectro, Prospecțiuni SA, UCM Reșița, Uztel, NIS Petrol, dar și Sidex Galați (în prezent Liberty).
GM: Bună dimineața. Astăzi, după cum vedeți, ne bem cafeaua împreună cu domnul Remus Borza, unul dintre cei mai cunoscuți practicieni în insolvență – noi așa l-am cunoscut în domeniul energetic -, dar și doctor în management. Cred că este prima dată când ne bem cafeaua online.
RB: Gabi, deși ne știm de mai bine de 20 de ani, am îmbătrânit, putem spune, frumos împreună. Dar, toate au început, nu-i așa?
GM: Absolut, asta e clar. Chiar voiam să vă întreb. Îmi place foarte tare cum vă definiți compania, Euro Insol: spuneți „doctor în companii”. Câte companii „ați vindecat”? Și chiar voiam să vă întreb: există diferență între „a vindeca” companii din energie și din alt domeniu? Există diferență, până la urmă, între, eu știu, Hidroelectrica și Sidex Galați? V-am pus o mulțime de întrebări. V-am luat în focuri de la început.
RB: Nu există nicio diferență. Două exemple de două mari companii, două companii, aș spune, identitare pentru economia românească: Hidroelectrica, indiscutabil, o companie – fanion a sistemului energetic național, ”regina” companiilor românești, nu doar din domeniul energetic. Adu-ți aminte că, împreună, practic, am făcut istorie la Hidroelectrica.
În 2012, am luat o firmă, o companie îngenuncheată de contracte păguboase cu „băieții deștepți”, cu pierderi, în 2012 și 2011, cumulate, de peste 160 de milioane de euro și cu datorii, un record istoric la vremea respectivă, de 5,3 miliarde de lei, record care n-a fost depășit nici până astăzi; 5,3 miliarde de lei la cursul valutar din 2012 era echivalentul a 1,3 miliarde de euro.
Astăzi, Hidroelectrica, și ca rezultat al acelor măsuri asumate de noi – și nu au fost puține și au fost extrem de curajoase -, este o companie cu o capitalizare bursieră de aproape 20 de miliarde de euro. Noi am luat-o în 2012 cu o valoare de piață de 2 miliarde de euro, acum are 20 de miliarde, adică de 10 ori mai mare, și cu o profitabilitate de peste 4 miliarde de euro, o EBITA undeva la 68-69%. Nicio companie din România, indiferent de sectorul de activitate, din cele peste 900.000 de firme înregistrate la Registrul Comerțului, nu are o atare profitabilitate.
Deci, sigur, s-a arătat, și asta am și spus pe scările Tribunalului București, erai și tu la momentul la care s-a pronunțat hotărârea de deschidere, pe 20 iunie 2012, că insolvența Hidroelectrica va face istorie. Am demonstrat că și companiile de stat pot să genereze încredere, stabilitate și profit, dacă sunt administrate corect. Și noi asta am făcut: am administrat-o corect, am luat acele măsuri, chiar dacă dureroase, dar care au dus la o restructurare, cum să spun, inclusiv radicală, inclusiv a modelului de business, și sigur, rezultele le culeg sau roadele le culeg alții.
GM: Până la urmă, asta era misiunea dumneavoastră, „să vindecați” compania.
RB: Indiferent cât de tare ar nega ei, toți sunt oamenii lui Borza. Am plecat în 2016 de la Hidroelectrica, au trecut 10 ani de zile. În 10 ani nu i-am deranjat pe niciunul, cu niciun telefon, nici „ce faci, cum ești?”. Dar toți membrii Directoratului au fost angajați de mine. Toți.
La fel, Sidex Galați, Liberty Galați cum se numește acum. La fel: e o companie identitară a economiei românești, pentru că industria siderurgică este coloana vertebrală a unei economii, după cum și Hidroelectrica este coloana vertebrală a sistemului energetic național. Fără să fiu patetic, dar, în locuința fiecărui român, e o părticică din Sidex. De la lingura sau cuțitul cu care mâncăm sau tăiem pâinea, la acoperișul de pe casă, mașini, electrocasnice, oțel beton. E o companie care, ca și Hidroelectrica, a ridicat România modernă, a industrializat România.
Exemplul tău s-a referit la două companii mari.
GM: La cele mai mari, așa este.
RB: Spuneam eu, la început, că orice companie este la fel de importantă. Chiar și una cu 2-3 salariați, chiar și un butic care vinde biscuiți sau banane, la colț de stradă, sau un ziar. De ce? Pentru că și acolo sunt 2, 3, 10 români care muncesc, care au așteptări, care au investit agoniseala lor de-o viață, care au niște copii de întreținut, o familie de întreținut, și acele companii micuțe reprezintă sursa lor de venit. Și momentul în care chiar și astfel de companie intră în dificultate generează, aproape în lanț, un efect și, nu de puține ori, aproape catastrofal. Pentru că o insolvență și, cu atât mai grav, un faliment distrug nu doar o firmă, distrug cariere, destine și, din păcate, au fost suficiente și nenumărate cazuri, și vieți. Oameni care n-au putut să ducă povara unui faliment, să vadă toată agoniseala lor cum dispare peste noapte. Cum vine banca sau creditorii și le execută casa sau …
GM: Vă mai aduceți aminte cam câte companii ați „vindecat”, ca să spun așa?
RB: Noi suntem de la început, noi suntem ”în tranșee”, ca soldatul sovietic, de la început, din 1995.
GM: Dumneavoastră sunteți avocat de formație. Și v-ați specializat în insolvențe. Sau mai practicați și avocatura?
RB: Nu mai practic avocatura din 2008, dar, evident, în ‘95 am devenit avocat, membru al Baroului București, și, când a apărut Legea 64, prima Lege a insolvenței, am intrat și pe zona asta. Practic, sunt printre, să spunem, pionierii industriei restructurărilor din România.
E doar statistică, Gabi, dragă, câte companii. Sincer, nu știu să răspund. Evident că au fost sute, au fost și companii mari, ai dat un exemplu – Hidroelectrica, dar, în egală măsură, mi-aduc cu mare satisfacție aminte și de Plafar, o companie, iarăși, emblematică. Un brand românesc, pe care, în 2010, l-am adus pe podium. A bătut, ca vânzări, Lipton, care e numărul unu mondial în domeniu. Am retehnologizat tot fluxul de producție de la Plafar, am introdus noi produse.
Păcat că, după ce a ieșit din insolvență, cu o zi înainte să intre Hidroelectrica, și au trecut niște ani de atunci, vreo 14 ani, Ministerul Economiei și cu Fondul Proprietatea, cei doi acționari, nu au continuat programul de investiții pe care l-am lăsat, pentru că e o piață foarte mare și cu adaosuri mari. E o problemă acolo, de acționariat, e prea strâns acționariatul: 51% Ministerul Economiei, 49% Fondul Proprietatea. Economia nu vrea să vândă. Fondul Proprietatea, care ar vrea să investească, nu are putere de decizie.
Promex de la Brăila, de exemplu, fabrica de excavatoare, Prospecțiunile (n.r. – Prospecțiuni SA). Noi am luat, am listat-o, am pregătit listarea și la Hidroelectrica, adu-ți aminte. Este a 2-a cea mai mare companie de profil din Europa, astăzi, Prospecțiuni SA, pe zona pe cartografiere a resurselor minerale și foraj. Sigur că sunt multe, foarte multe companii, mari sau mici, dar ideea de bază, și cu asta am început: trebuie să pui suflet și noi suntem genul de oameni care ne atașăm de fiecare companie, chiar și mică, pentru că înțelegem că chiar și acea companie mică este vitală pentru cei 2, 3, 4 oameni care muncesc în cadrul ei, fie că sunt acționari, fie că sunt salariați.
GM: Da. Mă rog, există companii care, cum spun americanii, „too big to fail”. Dar, până la urmă orice companie, aveți perfectă dreptate, orice companie este importantă măcar pentru oamenii care muncesc acolo. Și pentru că, chiar vorbeam că ați depus eforturi, cam cât înseamnă tot ce e sistemul energetic? Și producție, și furnizare, și, eu știu, EPC, cum e Romelectro, de exemplu. Chiar ați ajuns să cunoașteți sectorul energetic nu bine, unii spun că îl cunoașteți prea bine.
RB: Câțiva ani, într-adevăr, colegii tăi m-au declarat „personalitatea anului în energie”, pentru că n-a fost doar experiența Hidroelectrica. Au mai fost și alte companii mari din sectorul energetic.
Uitasem CET Covora, singurul CET din România pe profit. Am reușit în insolvență, în planul de restructurare, să plătim toate datoriile creditorilor la valoare nominală.
RAAN, de exemplu: în ultimii 3 ani, Regia de Apă Grea – noi am luat în faliment. Noi am fugit ca dracul pe tămâie, în ăștia vreo 30 de ani de profesie, să ne identificăm cu falimentele. Am încercat să salvăm companiile, adică noi am insistat foarte mult pe partea de restructurare, de reorganizare, doar că a fost un dat, n-a depins de noi. Noi, RAAN-ul, l-am luat în faliment. Cu toate astea, din 2016, de când e în faliment RAAN-ul, îl operaționalizăm; în continuare asigurăm termia orașului, pentru că e dependent, municipiul Drobeta Turnu Severin, de noi. An de an am asigurat apă caldă și căldură, iar în ultimii 3 ani de zile, RAAN, în faliment, a fost cel mai mare exportator de apă grea din lume. Noi, practic, am vândut toată rezerva de apă grea pe care am avut-o la dispoziție la un preț chiar și de 5, 6 ori mai mare decât îl vindea RAAN când era în funcțiune. Am ajuns și la 1.300 euro pe kilogramul de apă grea, față de un preț mediu de 250 dolari, cât vindea înainte RAAN.
Deci, sigur că avem ceva experiență pe zona energiei.
GM: Știți de ce vă întreb lucrul ăsta? Până acum, noi aveam energie, știam, apăsăm pe întrerupător sau băgăm în priză, nu ne interesa mai mult. Acum, practic, toată lumea a conștientizat, pe de o parte, la noi acasă, că costul cu energia – că e energia electrică, că sunt gaze naturale, că e energie termică – chiar contează în bugetul familiei. Depășind, cumva, să-i spun familia, energia este un factor de competitivitate. Și de ce vă întreb pe dumneavoastră? Până, la urmă, sunteți și doctor în în economie, în management, dar, mai mult, ați fost consilierul economic la mai mulți prim – miniștri. Și asta vreau să vă întreb. Chiar vă rog să-mi spuneți la câți prim-miniștri ați fost consilier economic.
RB: La cinci. Sper să mă cheme și următorul.
GM: Cum vedeți dumneavoastră economia noastră, nu numai prin prisma costurilor cu energia, în general, dar plecând de la costurile cu energia și competitivitatea economiei românești, pentru că traversăm o perioadă care nu este tocmai fastă. Suntem în recesiune tehnică. Urmează criză?
RB: Haideți să separăm întrebarea sau răspunsul în două. Prima dată trebuie să răspund la competitivitatea sectorului energetic românesc. Da, e un paradox, e un paradox sistemul energetic românesc, mai ales din perspectiva prețurilor aberante care se practică în piață și care sunt nejustificate. Adică nu pot accepta un preț la consumatorul final, la tine, la mine, de 1.500 lei/MWh, câtă vreme prețul de cost la Hidroelectrică e 210 lei/MWh, câtă vreme prețul de cost per MWh la Nuclearelectrica e 280 lei, câtă vreme prețul de cost la Complexul Energetic Oltenia per MWh e de 350 lei. Aștia trei mari producători înseamnă 75-78% din total producție.
GM: Dar știți, prețul electronului înseamnă undeva la 25-30% din prețul final.
RB: E aceeași problemă și ai sesizat-o corect. Ca și prețul carburantului la pompă, benzină sau motorină, aproape 60% din prețul final înseamnă accize, înseamnă taxe, înseamnă impozite către stat. La fel și la energie. Din prețul ăsta final, să zic 1,5 lei/ kWh, jumătate reprezintă cheltuieli generale de transport, de distribuție, certificate verzi și toate celelalte. Sigur că statul ia mai mult de jumătate din prețul final, dar, chiar și așa, nu se justifică prețurile astea aberante la energie. De cinci ori față de prețul de cost în zona de energie și, undeva, de 4-5 ori prețul de cost pe zona de benzină și motorină. Toată lumea invocă acuma, domnule, e război în Iran e gâtuită Strâmtoarea Ormuz. Chiar dacă, într-adevăr, suntem dependenți de importuri de țiței. 70% din consumul României se importă, dar doar 1% vine prin strâmtoarea Ormuz.
GM: Prețul nu are legătură cu ”de unde vine”. Prețul are legătură cu cererea și oferta.
RB: Ai căzut și tu capcană. Toată lumea zice: domnule, prețurile sunt mari, astăzi, din cauza războiului din Iran. Nu sunt mari. Astăzi, m-am uitat de dimineață, că anticipam o întrebare de la tine, cotația Brent e 88 dolari barilul. Nu spune mare lucru pentru nimeni. Deci, avem 88 dolari barilul, iar prețul la pompă la benzină e, undeva, la 10 lei. Și motorină. Ceva între 9 lei și 10 lei. Ce vreau să spun? Că în 2008, în debutul crizei, am avut un vârf istoric de 148 dolari barilul. Adu-ți aminte în 2008, că erai și atunci mare proprietăreasă de trust media și ai mașină, te ducea la pompă și dădeai 3 lei pe motorină și 3,7 pe benzină.
GM: Nu vă supărați, dar, unu, cât era cursul? Doi, cât erau taxele la momentul ăla? Dau numai 2 exemple.
RB: Acciza, din 2008 și până în prezent, în 2026, a crescut doar cu 23%. Deci, nu justifică prețurile astea aberante. Doar că e o cârdășie. E o cârdășie pe lanț între producători, transportatori, distribuitori, și de energie, și de hidrocarburi, și stat. Statului îi convine să ia, în foamea lui de bani, cât mai mult. Prost, până la urmă, e ăla care plătește, care dă, nu ăla care cere. Și aici prost sunt eu, ești și tu și, în general, noi, românii, că nu avem spirit civic, că nu ne revoltăm, că noi, cu prea multă lejeritate, ne resemnăm și plătim oricât.
De-asta prețurile, în general, au luat-o razna la orice, nu doar pe zona de energie. Pe zona de produse alimentare, non-alimentare, pe orice. Cresc, cresc, cresc și toată lumea, producători, distribuitori, transportatori, retaileri, au prins slăbiciunea poporului român. El nu se lamentează, el nu se leagă cu lanțuri la Palatul Victoria, să-i fluiere pe ăia: băi, nu vă e rușine? Nu vă e rușine că avem 300 de lei preț de cost la energie și voi mi-o facturați cu 1.500 lei? Sau dincoace, la carburanți? Adus în poartă, la rafinare, țițeiul, inclusiv rafinat, reprezintă doar 32-33% din costul final. Nu se justifică prețurile astea mari decât prin foamea mare de bani a statului, și a producătorilor , și a celorlalți și slăbiciunea populație, că nu se revoltă.
Acuma, sectorul energetic. E un sector care are aproape poziții de monopol și atunci sigur că exploatează în detrimentul consumatorului casnic și, mai ales, industrial. Noi de aia n-avem industrie, pentru că nimeni nu-și permite, nu poate să plătească 300 euro/MWh.
Sunt în contact cu marii producători de oțel din lume, de când cu Sidex. Noi, pe lângă faptul că avem o tehnologie depășită – combinatul are 70 de ani, marile combinate din lume au 15 ani, 10 ani. Și aici vorbesc de marii producători din China, din India, din Egipt, din Indonezia, în general din zona asiatică. Au combinate noi, cu altă tehnologie, cuptoare cu arc electric. Noi suntem încă cu ciclu primar, facem fontă din cărbune, din cocs, din minereu de fier. Înseamnă poluare, înseamnă 1,8 certificate de CO2 la tona de oțel produsă. Asta înseamnă din capul locului 150 euro în plus, 150 euro pentru un producător european doar din perspectiva celor aproape două certificate de CO2. Și, sigur că politica asta a Comisiei Europene, Tranziție Justă, Green Deal etc, a pus toată industria siderurgică din Europa în cap, nu ne-a afectat doar cu noi. Pentru că în zona asiatică nu au politica asta. Poluează, nu plătește nimeni CO2, iar acolo energia e undeva între 20 și 23 dolari pe MWh. Noi avem 300 euro pe MWh. Adică de 10-12 ori mai scumpă la noi. Gazul îl iau cu 7-8 dolari/MWh, noi îl avem cu 32-33 euro pe MWh, iarăși de câteva ori. Și atunci, sigur că n-avem cum să fim competitivi, nu doar siderurgia românească, în general siderugia sau industria europeană, pentru că industria, în general, e consumatoare de energie și gaz. Și câtă vreme aceste utilități energetice tu le ai de 10 mai scumpe decât America Latină sau Asia, evident că nu mai ești competitiv. Și, din păcate, viitorul este sumbru în ceea ce privește industria siderurgică europeană și, în general, industria.
Revenind în România cu industria energetică, profituri amețitoare la toate companiile: Nuclearelectrica, Hidroelectrica, până și Complexul Energetic Oltenia, transportatorul. Sigur, Transelectrica, i-a scăzut profitul cu 44% în 2025 versus 2024, adică la 328 de milioane de lei față de 500 de milioane de lei. Dar sunt, totuși, pe profit. Toate distribuțiile, Electricele, Munteniile, E.ON. Toate astea – pe profit. Dar profit în dauna investițiilor.
GM: Aici, dați-mi voie să vă contrazic. Cei de la Electrica au publicat rezultatele pe primul trimestru, Electrica fiind un grup integrat; are și furnizare, are și distribuție și o producție, mă rog, mai mică, dar are și producție. Dar furnizarea, pentru că, până la urmă furnizorii au fost cei care au subvenționat populația și companiile de perioada de plafonare, are de încasa 2,5 miliarde de lei, jumate de euro. Păi cât ar fi putut să investească Electrica în distribuții?
RB: Chiar dacă statul plătește mai târziu, tot statul subvenționează.
GM: Dar, deocamdată n-a plătit deloc.
RB: Gabi, să nu plângem de mila Electricii, că are un buffer un miliard de euro. Cash.
GM: Asta pentru că s-a împrumutat. Are și din listare, așa este.
RB: Gabi, nu are importanță sursa. Are un miliard de euro la dispoziție. Ce ai făcut cu el, ca investiție? Dar eu nu vorbesc pe zona de distribuție, vorbesc pe zona de producție. Pentru că, când eram noi tineri și frumoși, Gabi, România avea 24.000 MW putere instalată. Astăzi avem undeva pe la 10.000 MW putere instalată. Noi, care eram excedentari tot timpul pe producție, în condițiile în care consumul a scăzut cu 35%. În 1989 aveam 81 TWh. Anul trecut am avut 53 TWh. Adică am scăzut cu aproape 30 de milioane de megawați în consum. Dar sunt perioade în care 30% importăm. De ce? Pentru că au ieșit, de exemplu, 5.000 de megawați pe zona de cărbune și n-am pus nimic în loc. Sigur că am pus, am pus niște pocnitori.
GM: E, nu sunt pocnitori, sunt bune la casa omului, dar … Le-am pus destul de anapoda.
RB: Gabi, dragă, tu ești o fată deșteaptă. Avem în jur de 4.500 MW instalați în regenerabile, în fotovoltaic și eolian. Ca să simplificăm discuția, 5.000 MW. 5.000 MW care produc cât produc, că nu tot timpul bate vântul în România, nu tot timpul avem soare, undeva în jur de 2.500h/an din 8.600 ore. Dar, ce vreau să spun? Costul finanțării acestei energii regenerabile. Adu-ți aminte de faimoasa Lege 220/2008, cu schema de sprijin cu certificate vezi, cu 6 certificate pe fotovoltaic și 2 certificate pe eolian. Acuma sunt 3 cu 1,5; 3 certificate pe eolian, 1,5 pe fotovoltaic. Tu, care ești ziaristă de o viață întreagă, nu ai avut niciodată curiozitatea să vezi impactul bugetar, cât am plătit noi, românii.
GM: Schema de sprijin a fost aprobată de Comisia Europeană; cred că se duce undeva la 15 miliarde de euro. Nu mai știu.
RB: 19-19,5 miliarde de euro.
GM: Da, pe toată durata schemei, până în 2032.
RB: 19,5 miliarde de euro și am mai plătit încă 3 miliarde de euro pe contracte de diferență. Adică putem vorbi așa, grosso modo, de 23 de miliarde de euro. Eu am zis să facem un calcul simplu: să punem un milion de euro pentru un MW instalat pe fotovoltaic și eolian. Astăzi, un megawatt de fotovoltaic sau eolian se se instalează cu 200.000 euro.
GM: Cu totul ajunge la vreo 500.000.
RB: Cu tot cu stocare. Atenție, Gabi, dacă e cu stocare de aia bună, ajungi la 450, vorba ta, 500.000 euro. Luăm jumătate de milion. Megawatt-ul pe eolian și ăsta e 600.000-700.000 de euro. Dar eu spun un milion de euro. Un milion de euro ori 5.000 MW, rotunjit, înseamnă 5 miliarde de euro. Dar noi am plătit 23 miliarde de euro, cam de vreo 5 ori cât face.
GM: Azi face atât. În 2008-2012, 1,5 milioane, chiar mai mult. Era 4,5 milioane un megawatt pe fotovoltaic.
RB: Și 4,5 milioane tot n-a fost niciodată. A fost 1,2 – 1,3 milioane de euro maxim. Pe eolian. Întotdeauna eolian a fost mai scump decât fotovoltaic și fotovoltaicul, când eram noi tineri și frumoși, într-adevăr, era spre 800.000 de euro megawatt-ul.
Dar, ce vreau să spun? Că nu e rău să mai producem un grup la Nuclearelectrica, care înseamnă producție în bandă. În loc să mai producem megawatt, să punem un megawatt pe parte de hidro, e energie curată, energie verde.
GM: Cei de la Hidroelectrica vor să pună, dar nu pot din cauza ONG-urilor.
RB: Au venit ONG-urile, mai ales la Dumitra-Bumbești, în care avem pe la 200 de milioane de euro băgați în pământ, cu 99% finalizat pe Dumitra și peste 80% execuție pe Bumbești. Doar că habitatul cormoranului pitic, că n-am scară de pești, cică nu poate să treacă ursul și au blocat o investiție de 200 de milioane de euro. Dincolo, pe gaz, în condițiile în care noi, și astăzi, suntem al 4-lea producător de gaz din Europa, la anul, când intră în exploatare Neptun Deep, încă cu vreo 10 miliarde mc, o să fim al doilea, dacă nu chiar primul producător de gaze din Europa. A din Europa, din Uniune, da, din Uniune, din Uniunea Europeană.
Spune-mi un singur megawatt dacă s-a pus în funcțiune. Nu-mi zice de Brazi, că aia e investiție privată – Petrom. Iți dau exemplu Iernut. Romgaz.
GM: S-a pus la Rompetrol.
RB: Eu vorbesc de companiile de stat, nu țin socoteala la privați. La Romgaz, din 2016, am avut un contract cu capacitate nouă în ciclu combinat, 269 de milioane de euro. Între timp, s-au decontat peste 300 de milioane de euro. Trebuia pusă în funcțiune în primul trimestru din 2020; suntem în 2026 și încă e departe de a fi pusă în funcțiune. Deci, pe de o parte vorbim de incapacitate managerială la companiile energetice de stat de a-și finanța investițiile majore.
La fel stăm și pe parte de Transelectrica, pentru că nici azi n-am închis inelul de 400, inelul național de 400 de kilovolți sau inelul metropolitan tot de 400 kV și avem probleme de interconectare, interconexiune. Deci, restul sunt salarii babane, sunt bonusuri mari la echipele manageriale.
Eu am susținut când am fost o voce în 2000, tot timpul, 2010-2012, un management corporativ la companiile de stat. Am fost împotriva politizării managementului companiilor de stat. Dar, astăzi, toate companiile energetice au 109 (n.r. – OUG nr. 109/2011) în sistem dualist.
GM: Dar, să știți, e mai greu să fii manager la o companie a statului decât în privat. Nu putem să-i acuzăm pe toți. Am vorbit cu mulți; e mai greu să fii manager la o companie a statului decât în privat. Un manager la o companie a statului trebuie să răspundă în fața la nenumărați, inclusiv Curtea de Conturi, care nu mai pune acuma problema dacă banii s-au investit corect. Pun problema inclusiv a oportunității cheltuirii banului. Ceea ce nu e normal. E aberant.
RB: Avem recurs în interesul legii promovat la Înalta Curte de Casație. Nu poți să strângi de urechi pe nimeni pe decizii de oportunitate. Dar eu n-am acuzat pe nimeni, eu doar am constatat. Am constatat că la companiile energetice există bani, pentru că au venituri barosane, babane. Gândește-te că, pe vremea mea, în 2012-2013, până în 2016, megawatt-ul în piață avea un preț de vânzare de 210-220 lei și se făceau investiții. Deci, toate companiile din sectorul energetic au venituri foarte mari, o profitabilitate foarte bună, de peste 30%, doar că investițiile lipsesc.
GM: Nu lipsesc cu desăvârșire. Nu sunt la nivelul pe care l-ați dori.
RB: Undeva, la 10% doar. Și aici are dreptate premierul (n.r. – Ilie Bolojan). Ar trebui legate toate aceste bonusuri de performanță, milioanele de euro care se dau an de an, cu niște criterii de performanță legate direct de gradul de realizare a investițiilor, a planului de investiții, că doar așa putem pune presiune pe echipele manageriale să livreze mai multă putere instalată, o distribuție, un transport mai bun, o interconectare mai bună.
Acum să-ți răspundă la cealaltă întrebare legată de performanța economiei românești. Din păcate, semne bune anul n-are. Suntem de trei trimestre în contracție, în recesiune.
GM: Nu. Statistica a recalculat și am fost pe zero un trimestru, deci am rămas tot la două trimestre consecutive.
RB: Bun, două trimestre consecutive, două trimestre consecutive înseamnând tot recesiune tehniacă. Doar că ce spun acuma ție, Gabi, că n-o să avem o creștere economică de 1% pe cât s-a fundamentat legea bugetului de stat. O să avem o creștere probabil firavă, de 0,1-0,2% anualizată, deși, raportat la instabilitatea politică de astăzi, s-ar putea să intrăm pe un teritoriu negativ, adică o contracție în toată regula, de jumătate de punct procentual. Economia românească nu se simte deloc bine și finanțele țării nu sunt deloc bune. Pentru că, în ultimii 5 ani de zile, de exemplu, din 2020, ca să avem ca reper anul pandemic și până în prezent, datoria publică a României s-a triplat, de la 373 de miliarde de lei, în 2020, la aproape 1.200 de miliarde de lei astăzi, înseamnă 240 de miliarde de euro. A crescut foarte mult costul finanțării datoriei publice, de la 36 de miliarde de lei dobânzi, în 2024, la 60 de miliarde de lei anul ăsta. Adică, a crescut cu 24 de miliarde de lei, cu aproape 5 miliarde de euro doar costul finanțării, adică a dobânzilor.
Problema e, chiar dacă avem, undeva, 62% ponderea datoriei publice în PIB – departe de media europeană, care este peste 90% -, noi nu o să fim niciodată în situația Greciei sau Italie, să vină cineva să ne șteargă niște zeci de miliarde de euro. Noi vom plăti până la ultimul cent, dar nu avem de unde. Practic, îndatorăm copiii noștri, generațiile care vin le condamnăm la sărăci.
GM: Dacă ar fi numai copiii, ar fi bine. Dar ne îndatorăm și nepoții.
RB: E clar, câtă vreme noi nu mai avem industrie. Se vede asta și în deficitul de balanță comercială. Importăm în draci. Avem un deficit de balanță comercială, în ușoară scădere anul trecut față de 2024, 33 de miliarde de euro față de 34 de miliarde de euro. Deci, nu e mare lucru. Deci, un deficit foarte mare. Un deficit de cont curent și ăsta e și mai îngrijorător, de 29 de miliarde de euro – nu mai intră o valută în țară, că asta înseamnă, diferența între intrările și ieșirile de valută din țară. Deci, 29 miliarde de euro deficit de cont curent. Să mai dau un exemplu: expunerea investitorilor străini pe titlurile de stat a scăzut de la 25%, în 2024, la 19%. în 2025. Deficitul bugetar e ăla care e, de 3 ori, de 4 ori mai mare decât media la nivel european. Chiar dacă anul ăsta am zis că o să facem 6,2%, adică 128 de miliarde de lei deficit bugetar, în realitate va fi tot spre 7%, pentru că economia gâfâie. Nu mai avem niciun motor de creștere economică, industria nu mai dă cu plus de vreo 4 ani.
Așteptăm puțin pe agricultură. Va fi un an agricol de excepție. Un an care se întâmplă de regulă o dată la10 ani, și pe culturile de toamnă, și pe cele de primăvară. Deci, vom avea recolte foarte bune, peste 30 de milioane de tone.
Ai sesizat iarăși un aspect nevralgic. După 20 de ani, a scăzut consumul. Ăsta a fost un indicator de creștere economică, chiar dacă n-a fost unul organic. Noi am crescut pe datorie, ne-am împrumutat, am dat, am măritat salarii nemuncite, pensii fără contribuție. Am ajuns astăzi la 420 de miliarde de lei salarii și pensii. Adică, enorm de mult, 70% din bugetul țării. Problema e că, din august (n.r. – anul trecut), consumul a luat-o la vale, cu vârf în februarie-martie de 6% scădere – s-a mai temperat acuma, în aprilie, 4,5%, dar tot înseamnă 5,8% scădere de consum pe primele patru luni de zile. Sigur că e îngrijorător.
Pe partea de venituri, și aici vă dau o veste proastă, noi, ca niciodată, din 2007, de când atragem fonduri europene, am zis că anul ăsta rupem șira spinării la râmă. O să aducem 19,6 miliarde de euro din cele 20 de miliarde de euro alocate pe hârtie de Comisia Europeană. Vestea proastă că nici 50% n-o să aducem. Și-ți dau exemplu concret. Din PNRR, mai avem 10 miliarde de euro de adus. La PNRR se trage linie după 31 august. Sunt foarte multe proiecte cu grad de execuție 30-40%; în patru luni, nimeni nu mai poate să recupereze. Pe de altă parte, e și blocajul birocratic. De-abia săptămâna trecută s-a decontat cererea de plată numărul trei, la care am pierdut dintr-un condei 500 de milioane de euro. Pe prostia asta, cu AMEPIP, că am mai creat o structură la nivelul Guvernului, coordonată de Oana Gheorghiu, care, practic, a dublat partea de atribuții AMEPIP. Comisia Europeană a zis „bă, ați pus în paranteză AMEPIP”. Și uite că ne-a ras 500 de milioane de euro.
GM: Dar, să știți, că și AMEPIP are rolul lui.
RB: Dar eu cred în AMEPIP, dar nu cred în structura aia paralelă coordonată de Guvern, care înseamnă, totuși, un organism politic. Ideea de bază este că cererea de plată numărul 4 și cererile de plată 5 și 6 care înseamnă 12,6 miliarde de euro, n-o să încasăm mai mult de jumătate. Deci, din capul locului, o să avem un deficit pe partea de venituri de vreo 5-6 miliarde de euro. Și atunci, implicit, nici veniturile astea prognozate prin legea bugetului de stat de, 736 de miliarde de lei, nu se vor realiza.
GM: Trebuie să ne luăm la revedere. Mi-a făcut mare plăcere și să știți că ne mai bem cafeaua, că avem multe de vorbit în continuare. Să vindecați companii în continuare și să le aduceți cât mai aproape de optim.
