Acasă Economie Tranzacție Hidroelectrica, analizată de Consiliul Concurenţei

Tranzacție Hidroelectrica, analizată de Consiliul Concurenţei

de A

Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica intenționează să preia companiile Crucea Wind Farm și Steag Energie Romania.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

Compania de stat Hidroelectrica este unul din principalii producători și furnizori de energie din România, cât și furnizor de servicii tehnologice de sistem.

Activitatea principală a Crucea Wind Farm este producția și comercializarea energiei electrice în România, prin intermediul centralei electrice eoliene Crucea Nord, cu o putere instalată de 108 MW, în timp ce Steag Energie Romania prestează servicii tehnice de inginerie și monitorizează serviciile derulate de diverși furnizori pentru Crucea Wind Farm.

din aceeasi categorie