Infrastructura nu este cu siguranță punctul forte al României și nici nu va fi mulți ani de aici înainte, dacă ne uităm la greutatea cu care se construiesc drumurile. Economic vorbind, pagubele sunt însă incomensurabile. În afară de disconfortul creat și de autovehicule stricate, să nu uităm de faptul că turismul intern este tras în jos de lipsa drumurilor, iar investitorii străini se gândesc de zece ori înainte de a demara afaceri într-o țară fără infrastructură.
Un și mai mare dezavantaj, respectiv pagubă în buget, pe care lipsa infrastructurii îl cauzează este faptul că exporturile au și ele de suferit și implicit economia țării. Cu atât mai mult cu cât exporturile reprezintă activitatea cea mai relevantă, esențială, de evaluare a competitivității naționale. Ponderea exporturilor în PIB reprezintă un indicator al intensității internaționalizării unei economii. Totul reiese chiar din Strategia Națională de Export a României 2014-2020, document aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.
”În evaluările Uniunii Europene privind competitivitatea ţărilor membre, România se înscrie în grupa nr.4, cu competitivitatea cea mai scăzută, atât la indicatorul PIB/loc, cât şi în ceea ce priveşte intensitatea tehnologică, ceea ce scoate în evidenţă decalajul substanţial de competitivitate pe care România încă îl are în economia UE. Alte vulnerabilităţi cu influenţă directă asupra exportului sunt legate de infrastructură, inclusiv portuară, unde locul ocupat de România în lume la indicatorul dezvoltării infrastructurii portuare este 128, iar al celei rutiere 139. România nu stă bine nici la colaborarea între universităţi şi mediile de afaceri, locul 115 în lume, ceea ce practic reduce substanţial bazele dezvoltării clusterelor de export şi ale inovării”, arată documentul oficial.
Este vorba de date calculate pentru determinarea avantajelor comparative ale României pe pieţele UE prin indicele multiplicativ simetric al avantajului comparativ şi cel aditiv. Acestea sunt rezultatele calculelor efectuate pe grupe de produse la exporturile româneşti pe relaţia intracomunitară pentru perioada 2000-2011.
De menționat, marea majoritate a firmelor exportatoare sunt IMM-uri.
În strategie sunt menționate domeniile, produsele pe care acum România nu le exportă, deși vorbim de industrii care cu decenii în urmă erau înfloritoare. De remarcat, exportul acestora ar fi putut genera o creștere economică mult mai mare decât cea anunțată. România este astfel deficitară la exportul de: animale vii; legume proaspete şi congelate; sucuri, legume, fructe; zahăr, preparate; preparate comestibile; fibre textile; combustibili minerali; produse chimice; textile; placaj, furnir; ceramică ; fontă și laminate; neferoase în afara produselor din aluminiu.
”Un domeniu care nu a generat nici un fel de îmbunătăţire este cel al turismului, care de fapt și-a crescut marginal deficitele comparativ cu perioada pre-criză. Se remarcă pierderea atractivităţii Bucureştiului ca atractor pentru turismul de afaceri, pierdere care nu a putut fi compensate decât parţial de reducerea deficitului turismului particular”, se arată în Strategia Națională de Export.
În ultimii ani, marile sectoare perdante au fost: alte servicii transporturi maritime, turismul de afaceri și serviciile financiare.
De cealaltă parte, serviciile câştigătoare sunt: transportul de mărfuri auto și servicii informatice. Potrivit documentului, sectoarele cu potenţial insuficient valorificat de autorități sunt: transportul de mărfuri pe calea ferată, transportul de mărfuri maritime, transportul de mărfuri fluvial, transportul de pasageri aerian, serviciile de comunicaţii și de construcţii și cele de consultanţă juridică, contabilă, managerială. România nu a exploatat nici domenii precum publicitate, marketing, sondaje publice.
România se situează la un nivel scăzut sub următoarele aspecte:
– volum mic de resurse bugetare acordate instrumentelor şi sectorului public pentru activităţi de promovare şi susţinere;
– paralelisme şi ne-coordonare în activităţile de susţinere şi promovare ale sectorului public, inclusiv în cele de branding şi identitate competitivă;
– lipsa unor instrumente de sprijin moderne (sistem integrat de baze de date, planificarea strategică a liniilor de export, paşaport de export, modernizarea reţelelor externă şi internă de susţinere din partea sectorului public, branding de țară s.a.);
– neracordarea la nivelul naţional de sprijin la export cu cel regional, acesta din urmă fiind extrem de fragmentat şi total necoordonat între judeţele care aparţin unei regiuni de dezvoltare;
– întelegere greşită a scopului strategic al activităţilor pro-export, care nu reprezintă o simplă promovare a ofertei rigide existente, ci activităţi concentrate de dezvoltare a exportului, atât în exterior, cât şi în interior.
”Numai prin promovarea ofertei existente, România nu va urca în ierarhia exportatorilor, fiind nevoie de un efort de adaptare continua a acesteia. Calea către o nouă cultură de export a fost deschisă de strategia anterioara 2005-2009, dar drumul spre calitate, inovare şi creativitate este lung şi presupune o reluare permanentă a ciclurilor strategice”, se mai arată în document.
Autoritățile semnalează că produsele bazate pe resursele naturale sau cost redus al forţei de muncă sau energointensive şi-au păstrat încă avantaje comparative şi competitive importante, dar tendinţa acestora este de diminuare netă, semnalând o reducere a specializării comerciale.
De cealaltă parte, sunt trecute în revistă și serviciile care au mers bine. De exemplu, produsele din cauciuc au înregistrat o creştere a avantajelor competitive după 2007 şi a ponderii în exporturi şi o diminuare a decalajului faţă de nivelul mediu european al valorii unitare.
Produsele minerale prelucrate nemetalice au avantaje competitive şi comparative semnificative, dar au tendinţă de reducere la ceramic, unde a scăzut ponderea în exporturile României.
Mobila şi articolele de mobilier dețin avantaje comparative şi competitive semnificative şi constante, dar au înregistrat reduceri importante ale ponderii în exporturi intracomunitare de la 5,1% în 2002 la 3,7% în 2011, cu valori unitare în creştere spre media UE.
O creştere importantă în exporturi, atât în exporturile totale cât şi intrastat, a fost la produsele cu nivel tehnologic ridicat: echipamente și aparate electrice şi componente, creştere în ponderea exporturilor intracomunitare de la 5,1% în 2000 la 13,8% în 2011. La echipamentele pentru distribuirea energiei electrice avem avantaje comparative şi competitive semnificative şi creştere a valorii unitare peste media UE, cu ponderi crescute de la 2,2% în 2000 la 8,5% în 2006.
Avantaje şi creşteri în ponderea exporturilor intracomunitare avem și la rulmenți, pompe, compresoare şi ventilatoare, aparate pentru circuite electrice, componente şi accesorii pt maşini şi echipamente pentru prelucrarea metalelor.
De asemenea, echipamentele pentru telecomunicaţii, componentele şi accesorii pentru telecomunicaţii au înregistrat evoluţii pozitive în competitivitate intrastat. Se semnalează integrarea (chiar dacă lentă) a companiilor românești în lanţurile valorice europene şi internaţionale.
Sectorul vehicule pentru transport rutier a înregistrat și el avantaje comparative şi competitive semnificative, cu valori unitare sub media UE, iar la componente şi accesorii cu valori unitare constante peste media UE.
Subgrupa de componente a înregistrat o pondere mare în exporturi (6,8% în 2008), se semnalează integrarea companiilor românești în lanţurile valorice europene şi internaţionale.
În perioada 2007-2012, România a înregistrat o creştere a ponderii exporturilor totale în PIB, de la 29,3% în 2007, la 40% în 2012, dar se poziţionează încă sub media Uniunii Europene (40,1% în 2007 şi 44,7% în 2012). În ceea ce priveşte ponderea exporturilor doar de mărfuri în PIB, România se situează sub media europeană în anul 2007, înregistrând o valoare de 23,7% faţă de media UE de 30,3%, dar în anul 2012 depăşeşte media Uniunii Europene (33,7%), înregistrând o pondere de 34,2%.
Structural, maşinile, echipamentele şi alte produse manufacturate domină portofoliul de export al României, cu aproape trei sferturi din total, iar produsele agroalimentare au crescut permanent ca pondere.
Pe lângă creşterea valorii exporturilor, autorii strategiei remarcă îmbunătăţirea constantă a structurii acestora, fiind preponderente produsele cu valoare adăugată ridicată destinate pieţelor extracomunitare mai puţin afectate de criză.
În anul 2013, exporturile au însumat 49,56 miliarde de euro (219,12 miliarde lei), reprezentând un nou maxim istoric. În aceeaşi perioadă, importurile au totalizat 244,33 miliarde de lei (55,26 miliarde de euro), ceea ce a dus la un deficit comercial de 5,7 miliarde de euro, în scădere cu peste 41% faţă de cel din 2012. Deficitul comercial FOB/CIF a ajuns la 25,21 miliarde de lei (5,7 miliarde de euro), mai mic cu 17,77 miliarde de lei (3,9 miliarde de euro) faţă de cel înregistrat în anul 2012.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) a fost anul trecut de 34,5 miliarde de euro la expedieri şi de 41,86 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 69,6% din total exporturi şi 75,7% din total importuri.
Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28) s-a plasat la 15,05 miliarde de euro la exporturi şi la 13,4 miliarde de euro la importuri, reprezentând 30,4% din total exporturi şi 24,3% din total importuri.
