Potrivit Strategiei Energetice 2018 – 2030, cu perspectiva anului 2050, publicată pe site-ul Ministerului Energiei, totalul investițiilor în sectorul energiei electrice pentru perioada 2018-2030 este de circa 14 miliarde de euro. Analiza scenariilor alternative de dezvoltare estimează investițiile totale în sectorul energetic (exclusiv ceea ce ține de consumul energiei) între 15 și 30 miliarde de euro pentru perioada 2018-2030. Cheltuielile de investiții în sectorul energetic vor fi, între 2031 și 2050, de circa 15 miliarde euro. Pe lângă arhicunoscutele proiecte ale unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, hidrocentrala de la Tarniţa şi noul grup pe cărbune de la Rovinari, strategia vine cu câteva noi investiţii: încă o hidrocentrală pe Dunăre, Turnu-Măgurele – Nicopole, cu o capacitate instalată de 500 MW, un grup nou de 400 MW la Turceni, unul de 200 MW la Craiova şi unul de 400 MW la Mintia. Strategia arată că vom utiliza în continuare cărbune, dar şi că trebuie construit un depozit de captare şi stocare a carbonului (vezi – ). De remarcat, din anul 2007, este prima Strategie Energetică ce are şanse să fie aprobată, deşi, de-a lungul timpului, cam fiecare ministru ce a condus acest sector (şi au fost vreo 10!) a încercat să elaboreze un astfel de document! Dacă se schimbă şi actualul titular al portofoliului, cel mai probabil vom avea “parte” de o nouă amânare şi o nouă elaborare a unei Strategii Energetice!
Ministerul Energiei arată că, în afară de utilizarea capitalului privat și/sau de stat, alte surse importante de finanțare sunt cele puse la dispoziție prin programele de investiții europene – fonduri structurale și cel pentru investiții strategice (care este de așteptat să fie prelungit până în anul 2020 și suplimentat), respectiv cele ale băncilor de investiții și de dezvoltare (BEI, BERD etc.). Un rol important îl pot juca și parteneriatele public-private, respectiv scheme de investiții precum cele de tip ESCO pentru creșterea eficienței energetice a imobilelor.
De asemenea, statul poate defini și mecanisme de sprijin pentru anumite tipuri de investiții, precum cele de garantare a veniturilor.
O posibilă sursă importantă de finanțare a investițiilor în sectorul energetic în deceniile următoare o reprezintă veniturile bugetare asociate licitațiilor pentru permisele de emisii aferente sistemului ETS (n.r. – certificatele CO2). “În funcție de evoluția prețului certificatelor de emisii, aceste venituri vor fi mai mari sau mai mici, însă, în orice caz, sumele disponibile pentru investiții sunt substanțiale, de ordinul miliardelor de euro în următorii 15 ani”, se arată în Strategie. Reamintim, dacă anul trecut un certificat CO2 se tranzacţiona la preţuri de aproximativ 7 euro, acum a ajuns la 20 euro, iar unele estimări indică preţuri de 40 euro/certificat spre orizontul anilor 2030.
Ministerul Energiei arată că obiectivele Strategiei sunt: energie curată și eficiență energetică; asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii; protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice; piețe de energie competitive, baza unei economii competitive; modernizarea sistemului de guvernanță energetică; creșterea calității învățământului în domeniul energiei și formarea continuă a resursei umane; România, furnizor regional de securitate energetică şi creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene prin valorificarea resurselor energetice primare naționale.
Cele mai importante obiective de investiții în sectorul de producere și transport al energiei electrice sunt: finalizarea grupurilor 3 şi 4 la CNE Cernavodă; realizarea unui grup energetic nou de 600 MW la Rovinari; realizarea Centralei Hidroenergetice cu Acumulare prin Pompaj Tarnița-Lăpuștești; grup energetic nou 400 MW parametrii ultrasupracritici la Turceni; centrala Hidroelectrică Turnu-Măgurele – Nicopole, cu o capacitate instalată de 500 MW; un grup energetic nou de 200 MW CCGT- Craiova II, pe gaz cu funcționare flexibilă, inclusiv stocarea resursei energetice în depozitul subteran Ghercești; un grup energetic nou 400 MW CCGT pe gaz cu funcționare flexibilă – Mintia; centrala hidroelectrică Răstolița – 35 MW; centralele hidroelectrice de pe râul Jiu – 90 MW; centrale hidroelectrice pe râul Olt (defileu) – 145 MW.
Strategia porneşte cu dreptul
Strategia are toate şansele să înceapă “cu dreptul”, pentru că sunt câteva proiecte aproape gata, construite în proporţie de peste 90%: centralele hidroelectrice Răstolița şi cele de pe râul Jiu. De asemenea, pe râul Olt, hidrocentrala Racoviţa a fost inaugurată încă din anul 2013, dar stă şi rugineşte, pentru că, dacă ar începe să funcţioneze, apa ar spăla sub picioarele a două poduri peste Olt (unul din secolul XIX şi unul din 1940) şi acestea s-ar prăbuşi! Astfel, ar trebui construit un pod nou, în locul celor două existente. Ministerul Transporturilor spune că nu are bani pentru această investiţie, iar Hidroelectrica nu are în obiectul de activitate construirea de poduri!
Dar, este ciudat că, aproape finalizate, aceste proiecte fac parte dintre cele mai importante obiective pentru perioada 2018 – 2030!
Evident, pentru Transelectrica, principalul obiectiv îl reprezintă închiderea inelului de 400 kV al României. De asemenea, trebuie să închidă inelul de 400 kV al Municipiului București, pe zona de est, prin realizarea unei linii electrice de 400 kV de la stația electrică de transport București Sud, la stația electrică Brazi Vest, inclusiv cu realizarea unei stații noi de transport în zona de nord-est a Capitalei (Municipiul București și județul Ilfov ating până la 15% din consumul de energie electrică de la nivel național).
Carbonul trebuie captat şi stocat
“Astăzi, capacitatea netă instalată și disponibilă (inclusiv cea rezervată pentru servicii de sistem) în centrale termoelectrice pe bază de lignit și de huilă este de 3300 MW. Proiecțiile de preț pentru energia electrică și pentru certificatele ETS indică păstrarea competitivității lignitului în mixul de energie electrică, la un nivel asemănător celui din prezent, cel puțin până în anul 2025. Pe termen lung, rolul lignitului în mixul energetic poate fi păstrat prin dezvoltarea de noi capacități, prevăzute cu tehnologie de captare, transport și stocare geologică a CO2 (CSC). Astfel construcția unei capacități supracritice pe bază de lignit de 600 MW, care să intre în producție după anul 2020, și căreia să-i poată fi adăugată o capacitate de captare și stocare a CO2 începând din 2035, este nu numai necesară, dar și obligatorie pentru asigurarea compoziției mixului energetic cu un cost optim la nivel sistemic”, se arată în Strategie.
“Ciorbe reîncălzite”: Tarniţa şi Turnu Măgurele – Nicopole
Evident, documentul Ministerului Energiei reia tema “Tarniţa”: “prin realizarea celor două grupuri nucleare noi și menținerea unui trend crescător al capacităţilor de producţie din surse regenerabile cu caracter intermitent, construcția unei centrale de mare capacitate cu acumulare prin pompaj este obligatorie pentru stabilitatea sistemului electroenergetic. La nivelul anului 2030 există şi perspectiva altor tehnologii pentru stocarea energiei, dar acestea nu au, în acest moment, suficientă maturitate tehnologică pentru a fi implementate. Prin urmare, este obligatorie realizarea unei capacităţi de stocare cu puterea de circa 1.000 MW în CHEAP Tarnița-Lăpuștești, care să poată interveni în echilibrarea sistemului pe durate cuprinse între 4-6 ore”, precizează documentul.
În anul 1978, Nicolae Ceauşescu şi Todor Jivkov, preşedintele comunist al Bulgariei, au pus la cale construcţia unei noi hidrocentrale pe Dunăre, precum cea cu sârbii, de la Porţile de Fier, dar ceva mai în aval faţă de aceasta: între Turnu Măgurele şi Nicopole (cam pe lângă insula Belina). În anul 2007, pe când era prim-ministru, actualul şef al ALDE (partid din care face parte şi ministrul Energiei, Anton Anton), Călin Popescu Tăriceanu, a reluat tema proiectului hidrocentralei cu bulgarii, care a fost abandonată mai apoi. A fost reluată în 2013, 2014, 2017, iar anul acesta Guvernul Dăncilă l-a inclus în lista de proiecte strategice de investiţii care urmează a fi pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat.
Hidrocentrala apare acum şi în Strategia energetică. “O dată cu folosinţa energetică, amenajarea trebuie să permită şi alte utilizări, ca de exemplu: protecţia împotriva inundaţiilor şi tranzitarea în siguranţă a viiturilor, asigurarea apei pentru agricultură şi industrie, a condiţiilor de navigaţie şi dezvoltarea infrastructurilor portuare, dezvoltarea trecerilor rutiere şi feroviare peste cursurile de apă, desecări şi redări în circuitul agricol al unor terenuri etc”, se arată în Strategie.
Dar, tot Strategia prevede şi că statul va trebui să participe cu bani de la buget “pentru acele obiecte ale schemelor de amenajare care în final se vor regăsi în domeniul public al statului”. Ba chiar se arată că se are în vedere “suportarea costurilor serviciilor asigurate de amenajările hidroenergetice cu folosințe complexe de către beneficiarii reali ai acestora prin contribuţii la costurile de întreţinere şi operare a acestor amenajări”. Altminteri spus, podurile şi şenalele navigabile sunt treaba Ministerului Transporturilor, irigaţiile – ale Ministerului Agriculturii etc.
De asemenea, se menţionează că “până în anul 2020, schemele de amenajare hidroenergetică având folosinţe complexe, aflate în portofoliul de dezvoltare al Hidroelectrica, vor fi redimensionate conform nivelurilor actuale ale acestor folosinţe complexe şi vor fi finalizate până în anul 2030, în baza politicilor de planificare integrată şi prin participarea statului în asigurarea finanţării. Recuperarea fondurilor bugetare, angajate de stat pentru finanţarea acestora, se va realiza prin stabilirea unui nivel corespunzător al redevenţei pe care statul o percepe Hidroelectrica pentru utilizarea întregului pachet de bunuri aparţinând domeniului public concesionat”. Adică Hidroelectrica îşi va recupera banii plătind mai puţin pe apa uzinată!
Ministerul arată că “Hidroelectrica va dispune de un buget de investiții de peste 800 milioane euro până în 2020 pentru lucrări de modernizare şi retehnologizare la centralele care se află în prezent în exploatare”.
Strategia îşi asumă pierderi de 2.000.000.000 kWh pe an din cauza condiţionalităţilor de mediu
În Strategie se arată că, prin aplicarea graduală a politicilor prevăzute, până în anul 2030, capacitatea instalată în centralele hidroelectrice din România va creşte, faţă de anul 2018, cu circa 750 MW. “Deşi se va înregistra o creştere a capacităţii instalate până în 2030, producţia totală de energie care se va înregistra în hidrocentralele din România se va păstra la valori apropiate celor din 2018, adică de circa 17,6 TWh/an, întrucât se vor implementa toate normele cuprinse în politicile europene privind protecţia mediului. Faţă de situaţia reglementată din anul 2018, diminuarea stocurilor de apă utile ce pot fi turbinate, ca urmare a majorării debitelor de servitute/ecologice, va corespunde în anul 2030 unei producţii nerealizate de circa 2 TWh/an (n.r. – 2.000.000.000 kWh/an)”. La un preţ mediu de 50 euro/MWh, pierderile Hidroelectrica ajung la 100 milioane euro pe an! În 10 ani se face miliardul de euro!
În anul 2030, puterea totală instalată în centralele hidroelectrice din România va ajunge la 7.490 MW, faţă de 6.741 MW în anul 2018.
Nu se renunţă la cărbune
“Pe termen lung, rolul lignitului în mixul energetic poate fi păstrat prin dezvoltarea de noi capacități, prevăzute cu tehnologie de captare, transport și stocare geologică a CO2 (CSC)”, se arată în Strategie. Nu se precizează, ca în alte cazuri, cine va face investiţia şi cât ar putea să coste!
“După 2030, competitivitatea lignitului este dificil de evaluat pentru grupurile vechi, depinzând inclusiv de materializarea proiectelor noi. (…) Din rațiuni de securitate energetică, lignitul rămâne, în continuare, o parte semnificativă din mixul energiei electrice și în anul 2030. (…) Și mai important va fi rolul lignitului în asigurarea adecvanței SEN în situații de stres, precum perioadele de secetă prelungită sau de ger puternic”.
În privinţa huilei, Strategia menţionează că există suficiente resurse, dar sunt imposibil de exploatat. De aceea “grupurile pe huilă de la Deva, cu excepția grupului 3, vor fi retrase, cu perspective foarte reduse de a fi repornite”, arată Strategia, care nu pomeneşte nimic, însă, despre termocentrala Paroşeni. Precizează, totuşi, că “necesarul de huilă pentru producerea energiei electrice și termice va fi asigurat din producția minelor Vulcan și Livezeni completat cu necesarul din import, până la reconfigurarea capacităților termoenergetice nerentabile de pe huilă pe altă resursă energetică primară mai eficientă”. Adică un nou grup pe gaze, de 400 MW, la Mintia – Deva, anunţat ca investiţie de Romgaz.
“Din considerente de securitate energetică, strategia consfințește locul combustibililor tradiționali în mix: hidroenergie, energie nucleară, cărbune și gaze naturale”, arată Strategia. “Rolul relativ al gazelor naturale și al cărbunelui în mixul energiei electrice după 2025 va depinde de prețul certificatelor de emisii ETS. Proiecțiile curente arată o creștere susținută a costului emisiilor până la 40 euro/tonă CO2 echivalent în 2030, pentru a facilita atingerea țintelor de decarbonare. La acest preț ETS, gazele naturale sunt competitive în mix față de lignit la un nivel al prețului de 19 euro/MWh (n.r. – de regulă, o termocentrală pe cărbune trebuie să achiziţioneze un certificat CO2 pentru fiecare megawatt produs, iar o centrală pe gaze – jumătate de certificat). Dacă prețul ETS rămâne mai scăzut decât se estimează în prezent, există posibilitatea menținerii prelungite a cărbunelui în mixul energiei electrice, întrucât este improbabilă păstrarea prețului gazelor naturale pe termen lung sub 15 euro/MWh”, se mai arată în Strategie, dar care precizează că “fără dublarea producției de energie nucleară, mixul energiei electrice va include cantități mai mari de gaze naturale și de cărbune”.
Regenerabilele ajung la aproape 7.500 MW instalaţi
“Faţă de totalul capacităţilor instalate în anul 2018 pentru producţia de energie electrică, la nivelul anului 2030 se va înregistra o creştere a capacităţilor eoliene până la o putere de 4.300 MW şi a celor fotovoltaice de până la 3.100 MW”, se arată în Strategie. În prezent, în eoliene există o capacitate instalată de 3.100 MW, iar în fotovoltaice – 1.350 MW.
Strategia precizează că se vor declarare zone de dezvoltare energetică utilizând surse regenerabile, pentru proiecte mari și asigurarea conectării la rețea prin grija Transelectrica. “Până în anul 2025, se vor elabora studii care să permită instituirea a cel puţin zece zone de dezvoltare a centralelor eoliene şi fotovoltaice pe teritoriul naţional, fiecărei zone fiindu-i stabilită delimitarea şi capacitatea maximă ce poate fi instalată. În aceste zone de dezvoltare se vor institui proceduri simplificate pentru autorizarea lucrărilor, pentru racordarea la sistem precum şi pentru autorizarea lor după punerea în funcţiune”, arată Strategia.
“Marea majoritate a parcurilor fotovoltaice sau eoliene din România au fost realizate şi puse în funcţiune în perioada 2010-2016. Pentru că durata de viaţă a principalelor echipamente din aceste centrale electrice este de 20-30 ani, începând cu anul 2030 o parte dintre acestea vor fi supuse înlocuirii. Din acest motiv, între 2025 şi 2030 va fi necesară promovarea unor politici energetice care să permită operatorilor care deţin şi exploatează aceste centrale să facă înlocuirile necesare. După anul 2025 se va stabili, printr-un complex de politici cuprinzând bonificaţii de natură fiscală în cadrul schemelor de sprijin de care operatorii beneficiază, cu obligaţia ca aceştia să provizioneze resursele financiare necesare pentru a pregăti centralele pentru un nou ciclu de viaţă”, se mai arată în Strategie.
Subvenţii feed-in tariff doar pentru prosumatori, care pot fi şi industriali
Capacități noi pe bază de SRE intermitente vor continua să se dezvolte fără scheme de sprijin. Un factor determinant pentru viabilitatea proiectelor de SRE este accesul la finanțare cu costuri scăzute de capital. Prin mecanisme adecvate de sprijin, utilizarea biogazului și a deșeurilor va crește ușor, cu precădere în capacități de cogenerare, cu respectarea standardelor de mediu.
“Schemele de susținere vor fi orientate doar către capacităţile dezvoltate de prosumatori”, se spune în Strategie.
În anul 2030, din puterea totală instalată a sistemelor fotovoltaice, 750 MW vor fi realizate sub forma unor capacităţi distribuite deţinute de prosumator de energie. Cât un grup de la Cernavodă!
Strategia arată şi că, “în cadrul programelor de dezvoltare sectorială, se va asigura sprijin pentru asigurarea componentei energetice pentru agricultură şi industrie. Energia necesară funcţionării sistemelor de irigaţii noi, modernizate sau reabilitarea acestora se poate asigura din surse regenerabile, putând fi instalate în acest sens capacităţi noi, care vor debita energia în reţea pentru perioadele de timp în care nu se înregistrează consum propriu. Prosumatorul industrial va beneficia de acces prioritar la reţea, pentru a dezvolta propriile capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile, dimensionate astfel încât, pe termen lung, consumul lor propriu să fie egal cu capacitatea de producere a energiei. Pentru reglementarea schimbului de energie dintre prosumatorii agricoli şi cei industriali cu reţeaua, se va institui, până în anul 2022, un mecanism de tip feed-in tariff”, se mai arată în Strategie.
România şi-a atins ţinta de reducere a poluării
Emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cuprinse în sistemul ETS (n.r. – sistemul european de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră ale unor sectoare definite, precum grupurile energetice pe gaz şi cărbune, fabricile de ciment, rafinăriile etc.) s-au redus în România cu 43% în perioada 2005-2015, de la 75 la 43 milioane tone CO2 echivalent. Ținta medie UE28 pentru 2030 de reducere a emisiilor ETS este de 43% față de situația din 2005, nivel atins deja de România, se arată în Strategie.
Pentru emisiile de GES non-ETS (n.r. – sectoarele care nu sunt incluse în schema ETS, precum transporturile, agricultura), CE a propus pentru România o țintă de reducere cu 2% în 2030 față de nivelul din 2005, în timp ce media pentru UE28 este o reducere de 35%. Această țintă este echitabilă și ține cont de necesarul României de a crește consumul de energie în tandem cu creșterea economică, în special în anumite sectoare non-ETS precum transporturile și încălzirea locuințelor.
“Pe scurt, România contribuie echitabil la procesul de decarbonare al UE28, cu o reducere de cel puțin 60% a emisiilor de GES totale în 2030 față de 1990, în toate scenariile analizate. La nivel european, reducerea medie de 60% urmează a fi ținta intermediară pentru anul 2040”, precizează Strategia.
Nimic despre offshore
Deşi în România este, în prezent, o mare agitaţie privind exploatarea gazelor offshore, din zona economică exclusivă a României în Marea Neagră, Strategia nu pomeneşte nimic despre acestea!
Se arată că “România își propune creșterea consumului de gaze naturale în industria internă și exportul unor produse finite care utilizează ca materie primă și gazele naturale”. Şi asta în condiţiile în care resursele de gaze ajung la aproape 730 miliarde mc, iar rezervele – la 153 miliarde mc.
Strategia precizează, totuşi, că, “într-un asemenea mediu de piață, România are, prin oportunitățile oferite și prin poziţia sa geografică, posibilitatea de a deveni un hub regional de echilibrare/tranzacționare, care să contribuie semnificativ atât la asigurarea/fluidizarea comerțului transfrontalier cu gaze naturale, cât și a securității energetice a Europei”.
Se discută, în schimb, despre gazele naturale ca fiind o sursă importantă pentru încălzire.
În prezent, există în România mai mult de 2,2 milioane gospodării cu centrale termice individuale, majoritatea în mediul urban. Deși astfel de centrale pot asigura fără probleme confortul termic al întregii locuințe în sezonul rece, o parte a gospodăriilor optează pentru încălzirea parțială a locuinței, din rațiuni economice – în special cele cu locuințe individuale, unde costurile cu încălzirea sunt mai mari. Potrivit Strategiei, prețul gazelor naturale pentru gospodării este de așteptat să crească de la 42 euro/MWh în prezent, la 55 euro/MWh în 2030.
Gazele naturale vor rămâne combustibilul preferat pentru încălzire în mediul urban în România, cel puțin până în anul 2030. Majoritatea locuințelor noi, care urmează a fi construite până în 2030, vor adopta gazele naturale pentru încălzire, în defavoarea SACET, a biomasei și a energiei electrice (pompe de căldură). În plus, o parte a locuințelor existente urmează să treacă de la SACET sau încălzirea pe bază de lemn de foc la încălzirea pe bază de gaze naturale. Tranziția este de așteptat să aibă loc în special în mediul urban și semi-urban, cu acces la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, chiar dacă va continua extinderea rețelei și în mediul rural.
În anul 2030, proiecțiile arată că aproape 3,2 mil gospodării vor utiliza în principal gaze naturale pentru încălzire. Consumul total de gaze naturale pentru încălzirea directă a locuințelor este de așteptat să crească ușor în următorii ani. Până în anul 2030, consumului de lemn de foc va înregistra o reducere cu circa 20% a faţă de nivelul anului 2018.
Revizuire “cincinală” la Strategie şi depolitizarea managementului
“Ca proprietar de active, statul trebuie să îmbunătățească managementul companiilor la care deține participații. Companiile energetice cu capital de stat trebuie să se eficientizeze, să se profesionalizeze și să se modernizeze. Profesionalizarea managementului și depolitizarea numirilor în companiile controlate de stat împreună cu supravegherea fără ingerințe a actului de adiministrare constituie, în special în sectorul energetic, imperative strategice”, se arată în Strategie.
Ministerul Energiei arată că, pentru a răspunde modificărilor de context, o dată la cel mult cinci ani, vor avea loc: actualizarea datelor și a analizei de sistem, o nouă analiză calitativă a tendințelor din sistemul energetic național, redefinirea scenariilor și o nouă modelare cantitativă şi revizuirea țintelor și a priorităților de acțiune.
“Dezvoltarea şi creşterea competitivităţii economiei României, creşterea calităţii vieţii şi grija pentru mediul înconjurător sunt indisolubil legate de dezvoltarea şi modernizarea sistemului energetic”. Aceasta este fraza care deschide proiectul Strategiei Energetice a României, acesta este conceptul pe care este construit acest document programatic, iar principalul beneficiar al implementării Strategiei Energetice va fi consumatorul”, susţine ministrul Energiei Anton Anton.
După etapa de dezbatere publică, va fi redactat un document final al strategiei, pentru care este nevoie de avizul de mediu..
Documentul va fi apoi aprobat prin Hotărâre de Guvern, potrivit Legii 123/2012, legea-cadrul a sectorului energetic.
