Vara aceasta, după mai mult de un deceniu de planificări, un consorțiu condus de BP care dezvoltă perimetrul gazeifer de la Shah Deniz II în Marea Caspică aparținând Azerbaijan a ales Trans Adriatic Pipeline (TAP), pentru a transporta 10 miliarde mc gaze pe an. Conducta va porni de la granița turco- greacă, va străbate Grecia, Albania și Marea Adriatică spre sudul Italiei, scrie Financial Times.
Odată ce gazul va începe să fie transportat, în anul 2019, va fi pentru prima dată când cantități semnificative de gaze naturale din regiunea Mării Caspice care nu are ieșire la mare vor fi având o cale certă către consumatorii europeni, evitând Rusia. Chiar dacă volumul inițial reprezintă doar 2% din cererea europeană totală – Rusia va furniza cu 15 de ori mai mult în acest an – acesta este doar începutul unei noi rute de aprovizionare.
„Politicile conductelor” reprezintă un mod de viață în multe zone ale lumii, din Pakistan și India până în Orientul Mijlociu și Europa. Europa continentală a căutat îndelung să-și diversifice sursele de energie departe de Rusia și să-și îmbunătățească securitatea energetică. Progresele privind planurile de a dezvolta un „coridor sudic” de la Marea Caspică prin Turcia spre Europa a adus din nou în lumina reflectoarelor nevoile energetice ale continentului.
„Conductele vor fi extinse și, prin urmare, ar trebui să crească rapid capacitatea de a furniza gaze naturale din alte zone. Mă aștept ca Azerbaidjan, împreună cu alte țări din regiunea Mării Caspice să ne furnizeze cel puțin 30 miliarde mc gaze pe an până în 2025″, a spus Günther Oettinger, comisarul UE pentru energie, într-o audiență la Washington, în luna iulie.
Însă Rusia asigură aproape 30% din importurile de gaz ale Europei și va lupta să-și păstreze cota de piață, iar planurile sale de a construi South Stream, o conductă pe sub Marea Neagră, sunt deschizătoare de drumuri în acest sens.
Cea mai mare parte a gazelor pe care Rusia le exportă către Europa au fost mult timp livrate în Ucraina, dar disputele asupra prețului, pe timpul iernii, între cele două țări, în 2006 și 2009 au dus la întreruperea furnizării de gaze.
South Stream, care va ocoli Ucraina, ”are drept scop consolidarea securității energetice a Europei”, potrivit site-ul proiectului, numindu-l ”proiect-cheie în cadrul strategiei privind diversificarea rutelor de livrare a gazului către UE”.
Compania South Stream, responsabilă pentru tronsonul offshore al conductei – include Gazprom, cu 51% din acțiuni, italianiide la Eni, cu 20% și EDF (Franța) și Wintershall (Germania), fiecare cu câte 15% – își propune să încheie contractele încă din acest an, iar construcția să înceapă din 2014. Conducta este proiectată să transporte 15 miliarde mc gaze pe an, de la sfârșitul anului 2015, volumele transportate urmând să crească 63 miliarde mc anual.
„Dacă Gazprom construiește doar două din cele patru conducte planificate, atunci își va atinge obiectivul. Într-o măsură semnificativă, cel puțin la început, South Stream va livra gaz potrivit acordurilor existente. Scopul este pur și simplu de a reduce dependența Rusiei asupra Ucrainei ca țară de tranzit”, spune Laurent Ruseckas, analist la IHS CERA și expert privind regiunea Caspică.
Proiectul South Stream s-ar putea confrunta totuși cu probleme.
„În momentul de față, acordurile Gazprom cu alte țări nu par să respecte legislația UE (obligând operatorii de conducte să acorde acces terților sau în mod special să solicite scutirea în acest sens). Și, spre deosebire de TAP, de exemplu, care a căutat să aibă un acord general cu toate țările, South Stream este doar o serie de acorduri bilaterale”, spune el.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru energie a precizat că ”South Stream nu reprezintă o prioritate de top, însă îi recunoaștem valoarea, în special pentru Rusia”.
”Atunci când se va afla pe teritoriul UE, South Stream va fi supus regulilor pieței de energie internă a UE, dar Comisia Europeană nu va impune South Stream vreo cerință de reglementare, dar îl va trata la fel de corect ca pe toate celelalte proiecte de infrastructură”, adaugă acesta.
Ruseckas subliniază că Uniunea Europeană depinde de Rusia pentru o cantitate substanțială de gaz, iar acest lucru nu se va schimba.
Pentru TAP, următoarele câteva luni sunt critice, deoarece se pregătește pentru faza de construcție. În septembrie, consorțiul Shah Deniz a anunțat o listă cu cumpărători (de gaz), printre care Royal Dutch Shell, E.On din Germania, GDF Suez din Franța și Enel din Italia.
Proiectul este unul costisitor și va costa mai mult de 40 miliarde dolari pentru dezvoltarea câmpului Shah Deniz II și cel puțin 15 miliarde de dolari pentru sistemul de livrare, inclusiv o conductă nouă uriașă numită Tanap, care va trece prin Turcia. Se mai știe că costul proiectului pe teritoriul Greciei va fi de aproximativ 1,5 miliarde euro.
