România, Croația și Lituania se numără printre primele cinci destinații turistice preferate de britanici, care sunt tot mai atrași de țările din Europa de Est și țările baltice, conform unei cercetări Visa publicate luni de travelweekly.co.uk. De asemenea, potrivit unui alt studiu, România a atras cu peste 20% mai mulți turiști din Ungaria în destinațiile balneo în primele luni ale anului 2015, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Prima cercetare a fost efectuată de către agenția Forward Thinking, care a colectat date privind utilizarea cardurilor de debit la punctele de vânzare sau la ATM-uri din străinătate, în comparație cu banii de călătorie luați de la biroul de schimb înainte de plecare.
Numărul posesorilor de carduri din Marea Britanie care și-au petrecut vacanța în țări din zonele menționate a crescut cu 80% pentru România, cu 61% pentru Lituania și cu 57% pentru Croația între anii 2012 și 2014, menționează travelweekly.co.uk, scrie Agerpres.
Croația cumulează însă cele mai mari cheltuieli de vacanță ale britanicilor în țările din Europa de Est totalizând 18,4 milioane de lire sterline cheltuite pe cardurile Visa în vara anului 2014. Această țară a fost urmată de România (8,8 milioane milioane lire sterline) și Lituania (6,3 milioane de lire sterline).
Cheltuielile britanicilor în pub-uri, baruri și restaurante din Croația au crescut cu până 202% față de vara anului 2012, iar cheltuielile în restaurantele din această țară au crescut cu 80%.
De asemenea, cercetarea a constatat că numărul posesorilor de carduri Visa din Marea Britanie care petrec vacanța în străinătate a crescut cu 25% între 2012-2014, iar 31% din turiștii din Marea Britanie spun că acum călătoresc în străinătate mai mult decât au făcut-o în urmă cu cinci ani, diferența fiind însă în alegerea destinației.
Oamenii sunt în căutarea a ceva dincolo de spoturile publicitare pentru tradiționalele vacanțe mediteraneene dorind experiențe noi, a explicat Kevin Jenkins, director general pentru Marea Britanie și Irlanda al Visa Europe. El a declarat că datele companiei sugerează că apetitul pentru vacanțele interne rămâne puternic, însă există în mod clar o dorință reînnoită de a folosi pașaportul și a explora din nou.
Mai mulţi turişti maghiari în staţiunile balneo româneşti
De asemenea, România a atras cu peste 20% mai mulți turiști din Ungaria în destinațiile balneo în primele luni ale anului 2015, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare creștere fiind pe zona Praid, conform unui studiu efectuat de site-ul de rezervări hoteliere online HotelGuru.ro.
Numărul de rezervări a crescut exponențial odată cu deschiderea ștrandului de la Praid (cel mai mare cu apă sărată din România). HotelGuru.ro raportează creșteri ale rezervărilor chiar și cu 92% în zona Praid. De creșteri se bucură și Sovata sau Băile Tușnad, iar ușoare scăderi se văd pe destinațiile Băile Herculane sau Băile Felix.
Cea mai căutată stațiune balneo rămâne în continuare Sovata, urmată de Praid, Băile Herculane, Băile Tușnad și Băile Felix, conform clasamentului întocmit de site-ul de rezervări hoteliere. Interesant este că la Sovata, în primele luni ale anului 2015, a scăzut ușor numărul de rezervări ale turiștilor români, însă au crescut rezervările ungurilor.
Cazarea în Băile Tușnad ajunge la 160 lei/noapte de persoană pentru un hotel de 4 stele cu demipensiune, tratamente terapeutice, acces la piscina interioară și exterioară sau saună.
Cazarea la Sovata începe de la 35 de lei/noapte de persoană și ajunge la 240 lei/noapte la hotelurile de patru stele. Băile Herculane și Băile Felix se află și ele în top, iar hotelurile și pensiunile din aceste stațiuni oferă turiștilor acces la piscina interioară sau exterioară, saună, jacuzzi și tratamente terapeutice. Cazarea în aceste stațiuni rareori depășește 130 lei/noapte de persoană, pentru hoteluri de 3 și 4 stele.
Ștrandul cu apă sărată de la Praid este în momentul de față cel mai mare din România, având o suprafață de 5.200 de metri pătrați. Acesta are două bazine pentru copii. Zona de plajă acoperă o suprafață de 2.478 de metri pătrați și se întinde de-a lungul bazinelor, dar și pe o terasă amplasată pe acoperișul unei clădiri care face parte din ansamblu.
Investiția în amenajarea ștrandului se ridică la 1,55 milioane de euro și a fost asigurată în întregime din fondurile salinei.


