Acasă Stiri ExterneEuropa Bruxellesul nu vrea supra-taxarea companiilor energetice

Bruxellesul nu vrea supra-taxarea companiilor energetice

de M G

Valdis DOMBROVSKIS

Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a reafirmat, la sfârșitul săptămânii trecute, refuzul Comisiei Europene de a impulsiona impunerea la nivelul Uniunii Europene a unui impozit asupra profiturilor excepţionale obţinute de companiile energetice în urma creşterilor de preţuri determinate de conflictul din Orientul Mijlociu, iniţiativă venită din partea unui grup de state membre, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Aceste state, respectiv Spania, Germania, Italia, Polonia, Portugalia şi Austria, au solicitat de două ori, în scris, Comisiei Europene să examineze ideea unei astfel de taxe, măsură deja folosită în anul 2022 după invazia rusă în Ucraina.

Vorbind la conferinţă de presă după o reuniune a miniştrilor de finanţe din UE (Ecofin), unde această idee a fost din nou discutată, comisarul Dombrovskis a susţinut că statele membre sunt „mai bine poziţionate” să impună singure, la nivel naţional, un astfel de impozit, dacă doresc acest lucru, decât să fie instituită o taxă comună la nivelul UE.

Aşadar, comisarul european a repetat mesajul pe care l-a transmis şi cu alte ocazii, inclusiv la reuniunea informală a miniştrilor de finanţe din UE, care a avut loc la Dublin la jumătatea lunii septembrie.

Totuşi, Dombrovskis a adăugat că cele 27 de state membre şi Comisia Europeană au convenit să creeze un „grup de lucru”, care va avea rolul de a studia această chestiune şi de a împărtăşi cele mai bune practici.

Cu o zi înaintea acestei declaraţii a comisarului european, ministrul german de Finanţe Lars Klingbeil insistase că o taxă asupra profiturilor excepţionale ale companiilor petroliere ar fi un instrument adecvat pentru reducerea preţurilor la energie. „Considerăm că această cerere este justificată de atitudinea companiilor petroliere şi sper că Comisia Europeană va trece în sfârşit la acţiune şi va acţiona cu celeritate”, a declarat oficialul german.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.