Acasă MediuDezvoltare Durabila Bosch, interesat de programul „Casa Verde”

Bosch, interesat de programul „Casa Verde”

de GM

bosch cladireGrupul Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, este interesat să participe în Programul Casa Verde, când va fi relansat, a declarat pentru Focus-Energetic.ro Mihai Boldijar, director general Robert Bosch SRL.

„Dacă reapare proiectul Casa Verde, atunci sigur că suntem pregătiţi să participăm la acest proiect. Trebuie să vedem în ce măsură, când anume, dar suntem pregătiţi, avem produse care pot fi cuplate cu acest proiect şi cred că Bosch va fi un jucător la acest concept, dar depinde cum va evolua şi cum va va fi resuscitat”, a declarat Boldijar.

Autorităţile şi-au arătat intenţia de a relua Programul „Casa Verde” după trei ani de pauză. În acest timp s-au adunat aproape 13.000 mii de solicitări restante, iar dosarele noi vor fi luate în discuţie abia de la anul. Beneficiarii programului vor primi sume între 6.000 şi 8.000 de lei pentru echiparea locuinţelor cu sisteme pe bază de energie regenerabilă nepoluantă.

„Casa Verde a fost pur şi simplu un exemplu de a arăta ce înseamnă interconectivitatea lucrurilor şi a tuturor serviciilor prin internet. Lucrăm ca şi grup la aceste proiecte. Dacă vom avea aşa ceva în România, este foarte devreme să vă spun. Dar sper ca România să fie o piaţă în care să putem testa astfel de produse şi de concepte”, a precizat reprezentantul Bosch în România.

Odată cu relansarea programului Casa Verde, cu un panou solar factura individuală poate scădea cu cel puţin 40%, susţin specialiştii. Sistemul este deja utilizat de aproape 6.000 de români care au intrat în acest program până în 2011, an în care acesta a fost blocat.

Proiectul a fost repornit, însă deocamdată vor fi rezolvate solicitările deja depuse. Cele 13.000 de dosare adunate în cei trei ani de pauză vor avea prioritate, susţin reprezentanţii Ministerului Mediului. „Nu pot să vă spun cu certitudine dacă acesta se poate întâmpla la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor”, a spus Attila Korodi, ministrul Mediului.

Cei care vor să ceară astfel de fonduri acum, vor primi răspuns abia anul viitor.

Proprietarii vor primi sume fixe, din fondul de mediu, în funcţie de tipul instalaţiei pentru care au optat. „Bugetul sesiunii Casa Verde, persoane fizice anul 2011 a avut o alocare de 100 de milioane de lei. 6 000 de lei pentru panouri solare şi 8 000 pentru pompe geotermale”, spune Adrian Gearâp, directorul Administraţiei Fondului de Mediu.

Vechea problemă a investitorilor – infrastructura

De asemenea, oficialii Bosch, ca şi mulţi alţi investitori, se plâng de starea infrastructurii din România.

„Ne dorim o infrastructură care să fie la nivel european şi care să lege România prin Ungaria de vestul Europei, pentru că acolo sunt principalii clienţi. În al doilea rând, cred că ar trebui să ne gândim un pic la ce înseamnă programa de învăţământ în România şi consider că trebuie să ne uităm, atât industria, cât şi oficialităţile, să ne uităm un pic la alinierea porgramelor de învăţământ cu cerinţele viitoare ale industriei, pentru că sunt anumite discrepanţe, care sigură trebuie imediat aliniate. Şi consider totodată că prin această aliniere, prin faptul că putem alinia locuri de muncă în România pentru tineri, putem reţine mai mulţi tineri în România decât să-i facem să plece în alte părţi”, a menţionat Boldijar.

Reprezentantul Grupului Bosch în România consideră totodată că un al treilea producător auto ar avea loc pe piaţa locală şi acest lucru ar fi benefic pentru întreaga industrie.

Bosch face angajări în România

Grupul Bosch şi-a planificat să angajeze în acest an încă cel puţin 700 de persoane în centrele din Cluj, Blaj, Timişoara şi Bucureşti.

„Bosch face sigur angajări în România. Vrem să ajungem la 750 de angajaţi la Cluj şi la peste 1.000 la Blaj, astfel încât să ajungem la peste 2.400 de angajaţi la sfârşitul acestui an. Pentru 2015 nu avem încă un plan. La sfârşitul anului trecut erau 1.700 salariaţi”, a spus Boldijar.

Compania a avut în 2013 o cifră de afaceri de 212 milioane de euro şi vrea să crească cu 3% – 5% în acest an. „În raport cu anul 2012, în 2013 volumul vânzărilor a crescut cu 18%”, a afirmat reprezentantul companiei.

“Tehnologia auto reprezintă 65% din total cifră de afaceri pe întreg grupul la nivel mondial. În România mai mult de jumătate din cifra de afaceri este reprezentată de tehnologia auto. Sperăm ca anul acesta sa profităm de pe urma revirimentului industriei auto”, a declarat Mihai Boldijar.

Bosch deţine în România o fabrică la Cluj, unde produce componente auto şi oferă servicii de inginerie. Anul trecut a investit la Cluj 70 de milioane de euro, iar în acest an compania estimează investiţii de 7,2 milioane de euro. De asemenea, numărul angajaţilor va creşte de la 350 la începutul anului, la 750 la finele lui 2014.

„Avem o investiţie foarte mare la Cluj, 70 milioane euro, cu ajutor guvernamental. Avem investiţiile făcute şi la Blaj. Continuăm cu nişte investiţii curente, dar trebuie să consolidăm şi să stabilizăm ceea ce am clădit şi apoi, în funcţie de proiectele pe care le avem, în funcţie de clienţii care vor veni, în funcţie de dezvoltarea generală a pieţei în Europa şi în lume, vom decide în ce măsuri ne vom dezvolta”, a afirmat Boldijar.

Şi la Blaj, Bosch deţine o fabrică de echipamente auto, unde lucrează aproximativ 800 de salariaţi şi unde vor mai fi angajaţi în acest an 200 de noi salariaţi. Compania a investit aici 50 de milioane de euro în 2013 pentru extinderea unităţii de producţie şi pentru dotarea ei cu noi echipamente.

Totodată, anul trecut, centrul de comunicare Bosch din Timişoara a fost extins semnificativ. Aici lucrează 400 de angajaţi, iar din gama de servicii oferite face parte serviciul de urgenţă eCall, disponibil în 19 ţări europene.

„Anul 2013 a fost unul foarte important pentru Bosch în România, caracterizat prin dezvoltarea solidă a tuturor activităţilor grupului. În plus, ne-am întărit semnificativ prezenţa pe piaţa românească, iar în anii următori ne dorim să continuăm extinderea şi consolidarea activităţii noastre”, a mai spus Mihai Boldijar.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de 20 de ani şi numără aproximativ 1.700 de angajaţi în 4 locaţii. În anul 2013, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 212 milioane de euro.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii și servicii. În anul fiscal 2013, cei aproape 281.000 de angajaţi au generat vânzări de 46,1 miliarde de euro. Grupul Bosch este structurat în patru sectoare de activitate: tehnologie auto, tehnologie industrială, bunuri de larg consum, energie şi echipamente pentru construcţii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 360 de filiale şi companii regionale din peste 50 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări. În 2013, Bosch a investit aproximativ 4,5 miliarde de euro în cercetare şi dezvoltare şi a înregistrat aproape 5.000 de patente pe plan internaţional. Aceasta înseamnă o medie de 20 de patente pe zi.

Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanică fină şi inginerie electrică”. Structura specială a proprietăţii Robert Bosch GmbH asigură libertatea antreprenorială a grupului Bosch, permiţând companiei să planifice şi să facă investiţii semnificative pentru asigurarea viitorului său. 92 de procente din acţiunile Robert Bosch GmbH sunt deţinute de fundaţia caritabilă Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt deţinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Funcţiile de conducere antreprenorială ale grupului sunt îndeplinite de acest trust. Restul de acţiuni sunt deţinute de familia Bosch şi de Robert Bosch GmbH.

 

din aceeasi categorie