Acasă EconomieIndustrie Arabia Saudită renunță la listarea la bursă a gigantului Aramco

Arabia Saudită renunță la listarea la bursă a gigantului Aramco

de A

Arabia Saudită a anulat planurile privind cotarea la bursă a grupului petrolier Aramco, considerată a fi cel mai mare IPO din istorie, spun pentru Reuters patru surse din apropierea acestui dosar. Arabia Saudită a anulat planurile privind cotarea la bursă a grupului petrolier Aramco, considerată a fi cel mai mare IPO din istorie, au declarat miercuri pentru Reuters patru surse din apropierea acestui dosar.

În replică, ministrul Energiei din Arabia Saudită a dat joi publicităţii un comunicat în care dezminte anularea proiectului de introducere la bursă a companiei Aramco, notează Agerpres.
 
„Guvernul rămâne angajat faţă de introducerea la bursă a Saudi Aramco, în funcţie de circumstanţele adecvate şi calendarul adecvat ales de guvern”, a declarat Khalid al-Falih. Acesta a adăugat că autorităţile de la Riad au luat măsuri pentru a pregăti această listare, iar calendarul va depinde de o serie de factori precum condiţiile favorabile de pe piaţă.

În anul 2016, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a declarat că regatul analizează posibilitatea listării unui pachet de 5% din acţiunile Saudi Aramco în anul 2018, în cadrul unei tranzacţii care ar putea genera 100 de miliarde de dolari, în cazul în care compania Saudi Aramco va fi evaluată la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, cum speră autorităţile din Arabia Saudită.

Oferta publică iniţială de la Saudi Aramco este punctul central al unui plan de reformă economică destinat diversificării economiei saudite. Denumit Vision 2030, acest plan a fost lansat de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume, cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Un pachet de 5% din acţiunile Aramco ar urma să fie listat pe bursă, operaţiune care ar putea genera suma de 100 de miliarde de dolari în ceea ce ar urma să fie cel mai mare IPO din lume. Suma de 100 de miliarde de dolari este bazată pe o evaluare a companiei Aramco la 2.000 de miliarde de dolari, dar unii analişti cred că preţul final va fi mult mai scăzut.

 

din aceeasi categorie