Acasă Stiri InterneHidro Hidroelectrica mai câştigă un proces cu „băieţii deştepţi”

Hidroelectrica mai câştigă un proces cu „băieţii deştepţi”

de A

borza-hidroelectricaCurtea de Apel Bucureşti a respins recursul Alpiq Romindustries împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti i-a respins traderului contestaţia împotriva măsurii administratorului judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, de denunţare a contractului de vânzare a energiei electrice din 29 noiembrie 2004. Traderul de energie a mai pierdut un proces cu Hidroelectrica în luna februarie, când, printr-o sentinţă din 12 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti i-au fost respinse despăgubiri de 527,79 milioane lei.

Traderul de energie a fost obligat şi la suportarea cheltuielilor de judecată, în sumă de 58.762 lei, reprezentând onorariile avocaţilor.

„Administratorul judiciar Euro Insol a luat măsura denunţării contractului încheiat cu Alpiq Romindustries, constatând ca acest contract generase doar în perioada 2006 – 31 Mai 2012 o pierdere de aproximativ 422.034.773 lei, astfel cum s-a evidenţiat în Raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvenţă a companiei”, se arată într-un comunicat emis luni de Hidroelectrica.

Oficialii producătorului de energie spun că din energia disponibilizată prin denunţarea acestui contract păgubos Hidroelectrica a obţinut doar în perioada august 2012 – decembrie 2015 venituri suplimentare de peste 220 milioane lei.

„Prin decizia menţionată, Curtea de Apel Bucureşti confirmă încă o dată că măsura denunţării contractelor bilaterale derulate între Hidroelectrica şi traderii de energie a fost una legală şi temeinică, fiind justificată de pierderile imense suferite de Hidroelectrica prin încheierea şi executarea acestor contracte”, precizează reprezentanţii Hidroelectrica.

Euro Insol şi Hidroelectrica au fost apărate în instanţă de avocaţii de la Borza şi Asociaţii, respectiv Stănescu, Milos, Dumitru & Asociaţii. Alpiq Romindustries a fost reprezentată de avocaţii de la casa de avocatură Schoenherr.

din aceeasi categorie