Tribunalul din Hunedoara a admis, joi, cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara şi a numit ca administrator judiciar casa de insolvenţă GMC SPRL Craiova. Hotărârea instanței de judecată poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI).
Ministerul Energiei propusese ca administrator judiciar să fie desemnată casa de insolvenţă Euro Insol SPRL, administrată de avocatul Remus Borza.
„Complexul Energetic Hunedoara a solicitat Euro Insol, însă potrivit Legii insolvenţei judecătorul a decis că firma de avocatură GMC SPRL Craiova va administra judiciar CEH provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, care va avea loc într-un timp destul de scurt. Este prematur să mă pronunţ asupra a ceea ce va face administratorul judiciar. Nu sunt însă de acord cu faptul că a trebuit să se ajungă aici, deşi semnalele de alarmă sunt trase de doi ani de zile. Interesele politice au adus Complexul Energetic Hunedoara în această situaţie”, spune Petre Nica, preşedintele sindicatului „Muntele” şi totodată preşedinte executiv al Federaţiei Naţionale Mine Energie.
Aceasta a fost singura măsură care se putea lua pentru evitarea intrării companiei în faliment.
În dosar au fost depuse 19 cereri de intrare în insolvență depuse împotriva Complexului Energetic Hunedoara. Reprezentanții Ministerului Energiei spun că aceasta era singura formă de protecție a producătorului de energie împotriva creditorilor, pentru a propune un plan de restructurare și de reorganizare a companiei.
Președintele Consiliului de Administrație (CA) al CEH, Aurelian Ghimpău, declara, la finalul lunii decembrie, că solicitarea Complexului Energetic Hunedoara de a fi deschisă procedura insolvenței se impunea, dacă se iau în considerare rezultatele economice ale companiei.
Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a decis pe 28 decembrie să ceară intrarea voluntară a companiei în insolvenţă, în încercarea de a evita falimentul.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a vizitat la sfârşitul lunii decembrie CE Hunedoara, cerând conducerii companiei să îşi asume situaţia dezastruoasă în care se regăseşte aceasta şi să ia măsuri pentru a împiedica intrarea în faliment.
Complexul Hunedoara este cel mai scump producător de energie din România, cu un preţ de producţie al energiei electrice de peste 300 de lei/MWh, de două ori mai mare decât tariful mediu de vânzare de pe piaţă.
La CEH lucrează circa 6.300 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. Complexul, cu sediul la Petroşani, judeţul Hunedoara, deţine o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România.



1 comentariu
Complexul Huynedoara nu are solutie posibil de aplicat in actualul context legislativ, AZI DACA NU ANALIZAM SI DACA NU MODIFICAM FRANELE LEGISALTIVE SUNTEM MARTORII UNUI FALIMNENT INCA NEDECLARAT, Nu pricep ce cauta in complex Paroseniul care are cel mai eficient cazan energetic din Europa ,,, RETEHNOLOGIZARE ITOCHOU JAPONIA
Comments are closed.