Producătorul de componente pentru avioane Romaero estimează pentru acest an estimează o pierdere cu 50% mai mică decât rezultatul negativ de anul trecut, de 21 milioane lei, care reprezintă numai penalități la datoriile către stat. Compania are datorii la stat de 120 milioane lei. În ceea ce privește cifra de afaceri, directorul general, Constantin Dinischiotu, a declarat într-un interviu pentru Focus-Energetic.ro că Romaero va încheia acest an cu afaceri de 15 milioane euro, în creștere cu 10-12% față de afacerile de anul trecut.
”În anul 2015, cel târziu, intrăm pe profit”, estimează Dinischiotu. Acesta menționează că nu sunt prevăzute disponibilizări în perioada următoare. În prezent compania numără circa 1.000 de salariați.
În plus, compania de stat Romaero a pus mâna pe un contract fabulos cu unul din cei mai mari producători de avioane din lume. Societatea va livra componente pentru avioane gigantului Embraer din Brazilia, cu care a încheiat un contract pe o perioadă de 20 de ani. Avionul urmează să fie lansat abia la sfârşitul anului 2015. În plus, Romaero îşi va majora livrările şi către cei mai mari producători la nivel global, Airbus şi Boeing.
”Noi suntem sub nivelul de ‘first year supplier’. La unele contracte, Romaero este furnizor din primul an către Sabca (companie de construcții aeronautice din Belgia, n.r.), care la rândul lor furnizează produsele către Boeing. Iar astăzi negociem cu firme care sunt ‘first year supplier’ și la Airbus și la Boeing pentru mărirea cantității de activitate. Avem foarte mari șanse să mărim producția pentru Airbus A 360 și pentru Boeing 787. Astfel, contractele directe vor fi încheiate cu Spirit AeroSystems (SUA), Sabca, și Aeroline (Franța)”, a spus Dinischiotu.
Potrivit acestuia, deși livrările se fac pentru terți, în final companii-gigant precum Airbus sau Boeing sunt cele care și dau acordul pentru piese. Pentru că produsele furnizate ajung în cele din urmă la marii producători de avioane.
”Intrăm și într-un contract interesant cu Embraer. Vom face ansamble pentru un avion cargo pe care ei îl vor lansa la sfârșitul lui 2015. Suntem deja în faza ăn care facem primele livrări. Contractul a fost încheiat în luna aprilie pe o perioadă de 20 de ani. Este unul din factorii care va ajuta la creșterea cifrei de afaceri a Romaero”, a completat şeful Romaero.
De altfel, circa 85-90% din producția Romaero merge la export. Compania mai acţionează şi ca furnizor de servicii de întreţinere aeronave.
”Iar Romaero a dovedit acestor mari producători de avioane că știm să facem componentele respective, că le facem la timp și că le livrăm totdeauna la timp. La Boeing, de exemplu, livrările înainte de perioada de necesitate sunt penalizate la fel ca livrările întârziate. Ești evaluat pentru calitate și livrare într-un cub care se cheamă ‘best’ și dacă ești sub 98,5% calitate și livrare, nu mai ai dreptul la alte comenzi. Noi la Boeing suntem la peste 99,8% și la periodicitate în livrare și la calitate”, a menţionat directorul general al Romaero.
Cererea de avioane înregistrează creșteri de la an la an, odată cu majorarea numărului populației la nivel globel. De exemplu, dacă înainte se produceau 21 de avioane Boeing 737 pe lună, acum numărul e dublu, de 42 pe lună,iar la începutul lui 2015 producția va crește până la 60 de avioane Boeing 737 pe lună.
”În prezent, populația mondială a ajuns la 7 miliarde de locuitori. Și călătorim cu toții peste tot, se mărește cererea de bilete. S-a constatat, de exemplu, că ar mai fi nevoie de încă 5.000 de avioane Airbus A 320, care este clasa de până la 200 de locuri, și de alte 10.000 de avioane Boeing 737 în următorii cinci-șase ani. Există avioane Boeing comandate la livrare peste opt ani. Avionul Boeing 777X va zbura prima oară în 2019, un astfel de aparat costă 350 milioane dolari”, a afirmat Constantin Dinischiotu.
Acesta subliniază totodată că industria aeronautică este una exclusivistă, unde regulile sunt păstrate cu stricteţe. “În această industrie supraspecializată se fac planificări pentru următorii 15-20 de ani. Nu există avion prost, totul este perfect. Industria se dezvoltă galopant”, a subliniat Dinischiotu.
De exemplu, Romaero a aflat deja din luna septembrie cât trebuie să producă pentru Boeing pentru anul viitor. Iar în 2014, Romaero sărbătoreşte 22 de ani de livrări directe către Boeing.
“Să faci un avion ca Boeing 747 se pun miliarde de dolari în dezvoltare. Se spune că atunci când s-a făcut Boeing 777 s-au cheltuit aproape 500 de miliarde de dolari. Vorbim de lucruri spectaculoase”, a mai spus şeful Romaero.
Compania Romaero, deşi înregistrează pierderi, a reuşit astfel să-şi menţină livrările către “cei mari”. Boeing a raportat anul trecut venituri de 81,7 miliarde dolari, la un profit net de 3,9 miliarde dolari. La rândul său, Airbus a avul anul trecut un profit net de 1,59 miliarde dolari (1,22 miliarde euro) şi afaceri de 56,5 miliarde euro. Numai anul trecut, Airbus a livrat 588 de avioane către 89 de clienţi.
Potrivit lui Constantin Dinischiotu, nu există Airbus să nu aibă încorporată măcar o piesă făcută de Romaero.
” În ceea ce priveşte Airbus, în fiecare lună se vor construi aproximativ 42 de avioane A 320. Nu există avion Airbus, din familia de la A 320 până la A 380, să nu aibă piese făcute de Romaero. În fiecare dintre ele există cel puțin o piesă care pleacă de la noi. Din zecile de mii de furnizori care pun câte ceva în avioanele Airbus, unul dintre ei suntem și noi. Din marele A 380, de exemplu, punem din prima zi învelișuri, lise și dubluri”, afirmă Dinischiotu.
Romaero este subcontractor al celor mai mari fabricanţi de avioane din lume: Boeing, Bombardier, BAE Systems, Airbus, Sabca, Britten Norman Aircraft, SAAB, Reims, Hellenic, Israel Aerospace Industries sau Cyclone.


