Interviurile video ale publicației FOCUS ENERGETIC continuă, invitat “La o cafea cu Gabi Moroianu“ fiind domnul Bogdan Nicolae Stănescu, vicepreședinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Inginer de petrol și gaze, domnul Bogdan Nicolae Stănescu este și absolvent al Facultății de Drept și doctor în drept. A urmat mai multe mastere și cursuri, de la Institutul Bancar Român și cel Diplomatic Român, la SNSPA și Harvard Kennedy School.
GM: Bună dimineața. Bine ne revedem la „O cafea cu Gabi Moroianu”. Astăzi avem pentru prima dată un invitat pe care cred că destul de multă lume îl știe, domnul Bogdan Stănescu. Îl știm din Ministerul Energiei, din Ministerul Economiei, dar cred că puțină lume știe că prima facultate pe care ați terminat-o este cea de „Petrol și Gaze” de la Ploiești. Bună dimineața, domnule vicepreședinte, acum, al AMEPIP.
BS: Bună dimineața, doamna Moroianu. Mă bucur să avem o astfel de discuție, relaxată, la o cafea, într-adevăr, în care să lămurim, dacă sunt lucruri de lămurit, în toate domeniile în care eu am activat și activez încă.
GM: Dar, să știți, chiar m-am uitat: aveți ceva școală. Pe lângă Institutul de Petrol și Gaze, care vă dă, clar, o greutate în domeniul energiei, aveți studii de Drept, ba chiar sunteți doctor în Drept, ați făcut și Institutul Bancar Român, deci vă pricepeți la bani. Ați făcut Institutul Diplomatic Român, deși vă pricepeți și la diplomație, SNSPA, Harvard Kennedy School. Deci, știți și administrație, și diplomație, și bani, și energie. V-a folosit la ce atâta școală?
BS: Am avut modele în familie, chiar tatăl meu – avocat, mama mea – inginer și ”se băteau” să fac ba avocatură, ba inginerie. Le-am făcut pe amândouă. Unchiul meu – ambasador. OK. Am zis să merg și pe calea diplomației, pentru că chiar mă fascinează lumea diplomației. M-am dus la „Petrol și Gaze” și am zis „la ce o să-mi trebuiască?” Mama mea, care gândește în viitor, a zis că formula petrolului niciodată nu se schimbă, oriunde în lume. Deci, ai avea o diplomă valabilă oriunde în lume, în cazul în care nu ți-e bine în țara ta.
Iată că Dumnezeu m-a ajutat să-mi demonstreze că e bine și în țara mea și reușim să facem lucruri corecte pentru țară, pentru instituțiile la care lucrez. Bineînțeles că ăsta a fost și dezideratul meu.
Da, m-a ajutat școala, m-a ajutat școala de inginerie, când am fost administrator special la Oltchim.
GM: Chiar, vorba mamei dumneavoastră, știți formula petrolului, a gazului. La Oltchim, chiar v-a ajutat.
BS: Și, când mi-au explicat, atunci, cum funcționează instalațiile și am pus întrebări specifice, inginerești, despre instalații, au rămas puțin șocați și au zis „dar nu sunteți jurist? Nu; sunt și inginer în petrol și gaz”. Și reacția instantanee a fost: „Nu vă putem păcăli”. La ce să mă păcăliți într-o societate aflată în insolvență?! Ce ar mai trebui să păcăliți ca să putem să o redresăm?! Astea sunt momente trăite și haioase, dar, câteodată, și tragice, dacă stai să te uiți la substratul lor.
GM: Adevărul e că multă lume spune că sunteți persoana care a avut cele mai multe joburi la stat. Ați muncit la stat, așa, mult?
BS: Cu tot dragul, mi-aș permite să vă corectez într-un fel: NU la stat, ci am muncit PENTRU statul român. Pentru colegii care chiar muncesc pentru statul român este o adevărată provocare, pentru că munca pentru statul român sau la stat, cum vă place dumneavoastră să spuneți, este, pentru fiecare om, o îngrădire. De exemplu, la privat poți să iei deciziile de pe o zi pe alta și, fiind banii tăi, poți să investești sau să pierzi conform conștiinței tale. La stat, trebuie să gândești de 10 ori pentru o decizie și să vezi că, nefiind banii tăi, oricând ”dai cu subsemnatul” și răspunzi pentru asta. Pe lângă că trebuie să respecți un milion de legi care te încorsetează, să poți să-ți faci un business la fel de performant ca la privat, trebuie să stai în dreptul acestor legi.
Legea achizițiilor publice: dacă, de exemplu, la o mentenanță – cum m-am lovit eu în carieră -, pentru un parc eolian privat, mâine ai chemat și ți-a reparat eoliana, la stat trebuie să stai trei luni, să vină unu, dar dacă te mai contestă, mai stai încă trei luni și poți repara eoliana după nouă luni. Versus privatul, care, a doua zi, merge și se întoarce morișca și intră bănuțul. La stat, respectând toate aceste provocări legislative, de duce să devii neperformant.
Cu toate astea, mă pot mândri cu performanță la companiile pe unde am fost. Nu o consider o corvoadă sau, cum să spun, o problemă care ar aduce „hate-ul” pentru mine, personal, ci n-am ce să-mi reproșez în companii ca Hidroelectrica, ca Oltchim-ul, care, chiar și în insolvență, am reușit să facem profit. Hidroelectrica am scos-o din insolvență și, iată, astăzi, valoarea ei pe piață este una imensă.
GM: Da, se aproape de 100 de miliarde.
BS: Da. Repunând și tăind anumite conexiuni în momentul insolvenței, deranjând o mulțime de contractori.
GM: Interese.
BS: Da. Chiar la Oltchim, plecam noaptea pe la 2.00 noaptea spre București, cu ventilele de la mașină scoase. Pe Dealul Negru, mă trezeam că, dintr-o dată, trebuie să dau la pompă ca să pot să-mi umflu roțile și să mă depaneze cineva. Fac parte din viață, sunt asumate. Mulțumesc lui Dumnezeu. „Still alive”, cum s-ar spune. Asta spuneam: nu am ce să-mi reproșez în toate companiile respective.
GM: Revenind un pic la diferența asta între a conduce o companie în care statul este acționar unic sau majoritar și o companie privată, indiferent că este deținută de un patron sau de o mulțime de acționari, o fi listată la bursă, dar majoritar. Vă gândiți, și acum vorbesc cu juristul din dumneavoastră, cum ar putea fi îmbunătățită legislația? Până la urmă, e adevărat că e vorba de banii statului, deci, și ai mei. Și, cumva, trebuie să ai mai multă grijă decât dacă e vorba de o companie în care pot fi și un milion de acționari, dar nu e o populație întreagă. Mă gândesc că, fiind a statului, toată lumea e acționar.
BS: Până la a îmbunătăți legislația, trebuie să schimbăm o mentalitate. Mentalitatea celui care lucrează la stat sau să scoatem acea etichetă că cei care lucrează la stat sunt puși pe furat. Ei bine, nu întotdeauna este valabil acest lucru.
GM: Corect.
BS: Dar, dacă faci o lege în bună credință și nu te bazezi pe încorsetările pentru că ăla fură și pui 7.000 de termene, 7.000 de sancțiuni care să-l încorseteze atât de mult încât să fie blocat în anumite decizii, atunci nu pot să fac performanță cu astfel de texte de lege. Dar, faptul că și legea este perfectibilă și că reduci niște termene și că, atunci când se fac contestații la achiziții – s-a introdus acum câțiva ani, pe vremea unui alt Guvern, acea taxă ca să contești – , să nu ții în instanță sau în procedură necontencioasă 2 – 3 ani, până se judecă o soluție – și să constați că ai făcut bine și după 3 ani, de fapt, măsura nu mai este oportună, investiția – nu mai ai banii respectivi și sau business-ul s-a dus în cap și nu mai poate fi revitalizat.
Dar, într-adevăr, legile acestea trebuiesc date ca posibilitate pentru o decizie mai joasă decât nivelul Parlamentului sau Guvernului, pentru situații speciale, mai ales când sunt investiții strategice. De exemplu, dacă vrem să facem o centrală de de 1 TW, bună pentru statul român, strategică pentru statul român, dar încorsetată de 1.000 de legi, care, practic, o făcea imposibil. Era vorba de hidrocentrala Tarnița, cu acumulare prin pompaj. Era o gândire foarte bună, numai că, dacă acel proiect nu era declarat de importanță strategică națională, putea să fie blocat. Ceea ce s-a și întâmplat, într-un final; dar, totuși, după aceea, înțeleg că există șanse într-o derulare normală a proiectului.
GM: Am văzut că s-au luat o mulțime de decizii, cel puțin în ceea ce privește hidrocentralele aflate în curs de realizare. S-au luat o mulțime de decizii, legi, ordonanțe.
BS: Acele legi sunt lăudabile. Ordonanțele – spusesem de la momentul T0 că trebuiau date. Până să se convingă spectrul decizional, a durat, probabil, un an și jumătate.
GM: Așa e, că ați fost și președintele Directoratului la SAPE. Cum ziceam noi, așa, o muncă mai ușoară decât Oltchim sau Hidroelectrica.
BS: N-am avut parte de muncă ușoară și peste tot unde am candidat la stat a fost pe Ordonanța 109, dar peste tot unde am fost numit, de exemplu, ca administrator special, te numește ministrul respectiv – la Hidro sau la Oltchim, totul a fost o provocare. N-a fost nimic ușor, totul a fost și cu ficații și cu sufletul pe masă.
Poți să reduci și să repari lucruri făcute cu așa ușurință în pierdere, încât, câteodată, te șochează și te întrebi de ce au făcut așa, care a fost rațiunea deciziei respective sau a business-ului respectiv. Era o chestie de normalitate să se facă invers, ca să se salveze. Sunt momente în viață când îmi pun astfel de întrebări la fiecare companie și, așa cum spuneați, mai ușor la SAPE. Nu. Iată că acolo aveam în subsidiar companii la care eram acționar, proiecte pe care trebuia să le dezvoltăm. SAPE era doar un colector de dividende la momentul când am venit și, în cei 6 ani de mandate succesive, am dezvoltat niște parcuri fotovoltaice și eoliene.
GM: Așa e. Îmi aduc aminte că a fost primul prin PNRR făcut de o companie a statului, dacă nu cumva fost primul din PNRR, și stat, și privat. Nu mai țin minte, dar măcar al statului tot a fost primul proiect
BS: Avem lăsat în derulare un proiect „Titan”, pentru București, important, în care am sperat să obținem banii din Fondul de Modernizare. Da, pentru că ei, toți, s-au dus într-o singură mână (n.r. – proiecte dezvoltate de către ELCEN București), n-am reușit să facem nimic, n-am avut parte, n-am fost selecționați, deși condițiile de eligibilitate ale SAPE și ale Titan erau conform regulamentului Fondului de Modernizare. Dar, am înțeles mesajul, n-am renunțat la proiect și l-am făcut sau se face și se derulează pe bani proprii.
GM: Deci, ați lăsat acolo în derulare proiectul și continuă. Asta e bine.
BS: În derulare și mă rog să meargă și să fie finalizat. Așa cum se vede acum, pare că se duce spre final, ceea ce iată că va fi prima centrală de cogenerare din București, nouă, modernă, că de restul vorbim de 1950.
GM: Am înțeles. Cel puțin după ’90, clar este prima,
BS: Niciuna făcută nouă.
GM: Adică, ce s-a făcut la CET Vest este mai mult o retehnologizare și, oricum, nu este de dimensiunile Titan. Corect. Așa este.
Acuma, că vorbeam de companii și că spuneați dumneavoastră că ați fost selectat pe Ordonanța 109 – mi-am notat că nu țin minte, are un nume așa de lung -, la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, AMEPIP, că așa o știe toată lumea. Tot pe OUG 109 ați fost numit în conducerea AMEPIP? Vicepreședinte, da?
BS: Da. Am fost, am participat la această procedură organizată de Secretariatul General al Guvernului. E drept, am fost sceptic la început. Dar, văzând cum înaintează lucrurile și modul profesionist de organizare a examenului, am zis „uite că se poate și fără intervenții, și fără susținere, ci doar pe ce ai în cap”. Și iată că s-a dovedit că, din selecția întregii conduceri a AMEPIP, au fost selectați oameni cu un backround pe CV foarte diversificat: colega mea, vicepreședinta Oana Petrescu lucrând în privat, eu lucrând la stat și doamna Președinte lucrând o bună parte din cariera dânsei în Comisia Europeană. Ne-am strâns cu această experiență, mai ales că AMEPIP are impact în jaloanele PNRR, are întotdeauna contractul cu Comisia Europeană. Știm cum gândesc, știm cum să producem informațiile și cum să le aplicăm la nivel național, ca să fie îndeplinite jaloanele. Ăsta-i dizideratul nostru.
GM: Parcă și AMEPIP, ca instituție, făcea, la un moment dat, parte dintr-un jalon, dintr-o țintă.
BS: Într-adevăr, operaționalizarea AMEPIP, demonstrată Comisiei Europene, pentru care România a încasat niște bănuți.
GM: Am înțeles. Deci, datorită nu numai dumneavoastră, dar datorită dumneavoastră, pentru că cu dumneavoastră vorbesc acuma, România a încasat niște bani. Sună bine.
BS: Ideea e că întotdeauna e o echipă, o echipă multidisciplinară, care conduce la un rezultat de genul ăsta.
GM: Și, până la urmă, cu ce se ocupă AMEPIP?
BS: Are foarte multe atribuții. De exemplu, partea de monitorizare a companiilor. Sunt 1.350 de companii la care trebuie să ne uităm și să vedem dacă au consiliile de administrație, dacă sunt în provizorate, dacă s-au definitivat consiliile de administrație, dacă raportează, pentru că noi și evaluăm indicatorii de performanța a acestor consilii de administrație, mergem în controale acolo unde sunt sesizări sau unde legea ne obligă.
GM: Stați puțin, mai stați, că vă întrerup. De exemplu, în contractul de mandat sau cum se numește la un consiliu de administrație scrie că trebuie să facă, nu știu, profit de 100 de unități. Dumneavoastră sunteți cei care verificați dacă și-au făcut 100 de unități?
BS: Nu. Autoritatea publică tutelară, ministerul sau acționarul verifică acest lucru, dar ei raportează la noi și, la nivel în țară, la nivel național, macro, vedem cum stau întreprinderile. Guvernul României și Parlamentul, pentru că politica de proprietate făcută de statul român pentru companii la care acesta este acționar, trebuie să se regleze și să se adapteze în funcție de performanțele fiecărei companii. E drept că, pentru energie, cerem anumiți indicatori specifici domeniului, pentru agricultură, anumiți indicatori specifici domeniului, pentru transporturi, la fel. Sunt adaptate.
GM: Am înțeles, pentru Romsilva, altele. Mă gândesc, atunci, să spun, la experiența de la SAPE, unde, tot așa, administrați acțiunile statului în diverse companii, vă folosește acum?
BS: Enorm. Nu numai experiența de la SAPE. Am stat și m-am gândit așa: eu am fost în Ministerul Economiei și Ministerul Energiei, am activat ca autoritate publică tutelară pentru companiile din subordinea a ministerelor. Știam ce înseamnă un mandat în AGA, știam ce înseamnă Legea 31 și influențele asupra companiilor, rolul acționarului bine determinat, care să nu cadă în extremă, în afara legii. Știam problemele cu care se confruntă o companie. Ne credeam cei mai șmecheri, că cei din minister sunt șmecherii companiilor. M-am dus în companie ca președinte de Consiliu de Administrație și/sau de Directorat, în care am văzut că, la firul ierbii, munca este mult mai mare, decizia e mult mai riscantă, asumarea, câteodată, lipsește și trebuie să-ți asumi. Și făceam, câteodată, între două decizii: dacă închei contractul X, iei 3 ani cu suspendare; dacă închei contractul Y, iei 7 ani cu executare. Ce faci ca manager în astfel de situații? Care-i soluția încât să rămâi în libertate și să nu ai o astfel de problemă, de nivelul respectiv? E o adevărată provocare și am înțeles și invers.
Ceea ce nu înțelegeam de la minister că am zis: e, directorii și consiliul de administrație iau bani și atât. Ei bine, nu. Iau bani, fac performanță și ajung să-ți livreze niște dividende la final de an.
GM: Cu încorsetările de care vorbeați.
BS: După care ajung la AMEPIP. A, și eram frustrat la consiliile de administrație că AMEPIP ne cerea tot felul de situații. Ziceam „ce mai vor și aștia, o agenție, ne sufocă și ei, ne sufocă și ceilalți, ne controlează, toți ne cer, nu mai muncim pentru societate”. Venind la AMEPIP, văzând că societățile nu le dau informațiile, că autoritățile nu ne comunică indicatorii, am o aceeași frustrare. Totuși, e o autoritate a statului, care trebuie să colecteze și să furnizeze la rândul ei, la nivel macro, niște informații pentru Comisia Europeană, pentru Guvernul României, pentru Parlamentul României, ca să reglăm ușor politica de proprietate publică în stat.
Ei bine, în toate categoriile astea aveam frustrări. Dar ne-am înțeles pentru că, dacă nu există o comunicare între ministere, societăți și AMEPIP, nu poți să deblochezi lucrurile și să ai o acuratețe în informațiile primite și în prelucrarea lor.
GM: Până la urmă, toate informațiile astea, pe care dumneavoastră, de exemplu, le furnizați Guvernului, dar le strângeți, le îndosariați pe căprării și le dați Guvernului, mă rog, autorităților, în general, cred că le folosesc, în primul rând, ca să ia cele mai bune decizii, mă gândesc.
BS: Mai ales că ele au o analiză tehnică din punct de vedere al AMEPIP, cu niște recomandări. Uitați, pe domeniul ăsta trebuie reglată în sensul ăsta. Decizia nu ne aparține, într-adevăr. Dar recomandări le putem face și se pot regla pentru decidenți ca atare.
Da, într-adevăr, noi le stângem, noi le prelucrăm. E cerc, acolo unde găsim derapaje, amendăm.
GM: Asta chiar voiam să vă întreb. Spuneați că dumneavoastră trebuie să urmăriți numirea consiliilor de administrație sau de supraveghere, după caz, că asta e treaba dumneavoastră. Directoratele sau directorii sunt treaba consiliilor de administrație, supraveghere. Ce se întâmplă când nu sunt numite consiliile astea de administrație sau de supraveghere? Pentru că știu cazuri. De ani și ani de zile sunt în provizorat sau cum se numește, numire provizorie.
BS: Ei bine, într-adevăr, aici e o mare problemă. La nivel național, statul român s-a angajat în PNRR, jalonul 442, să reducă provizoratele la nivel central și la nivel local. Am tras tare unde am putut și am ajuns aproape la nivel central să atingem această țintă de 50% reducere a provizoratelor. La nivel local, încă până la 31 august avem acest răgaz, respiro, în care să convingem și să finalizăm procedurile de selecție.
De ce? Principiul de guvernanță înseamnă predictibilitate într-o companie, înseamnă să ai un plan de administrare, un plan de management, un plan de investiții, un buget care să-ți permită să evoluezi, să duci compania cât mai departe, să te dezvolți. Provizoratele și tutunul dăunează grav sănătății! Unei companii. Respectiv, dacă ești provizoriu, toți cei din companie, spun: ”lasă, mă, că ăsta pleacă săptămâna viitoare sau luna viitoare. Nu facem ca el, nu muncim, nu tragem pentru companie. Timpul trecere, leafa merge”. Aceste provizorate tolerate – și legiuitorul a spus că mai mult de 12 luni nu ai voie să rămâi în provizorat, că te blochezi într-o procedură de selecție, că te contestă cineva, că se întâmplă 1000 de lucru. 12 luni sunt rezonabile din punct de vedere al legiuitorului să rămâi în provizorat.
GM: Ca, apoi, să fie trimit cineva definitiv, pe perioadă de 4 ani.
BS: Corect. De 2-3 ani în provizorat, ce așteptări să ai de la compania respectivă? Cum să-l monitorizezi pe membrul în consiliul de administrație și consiliul de administrație în integralitate, să vezi dacă și-a făcut performanța, pentru că nu și-a asumat nicio performanță, pentru că este provizoriu, și atunci ridicăm din umeri și spunem că nu putem face nimic.
Dar, într-adevăr, amenzile, din păcate, sunt acordate persoanelor fizice care ocupă postul de șef al autorităților publice tutelare, ministerelor, al consiliilor județene, al primăriilor.
GM: Deci, se lasă cu amenzi dacă nu se numesc consiliile de administrație și directoratele sau numai consiliile de administrație?
BS: Consiliile de administrație și directoratele, dar care coboară la nivel de președinte consiliu de administrație sau consiliu de supraveghere, pentru că și acelea vor face obiectul AMEPIP pentru control. De exemplu, am apărut în presă când am semnat 847 de controale pentru autoritățile publice tutelare și bineînțeles că nu am apărut într-un mod pozitiv, pentru că era predictibil că toți cei 847 puteau fi în culpă.
Acum urmează să controlăm 1.300 de companii. La fel, probabil voi apărea în presă cum o să deranjăm noi companiile.
GM: Nu! Că e publicitate bună. Nu există publicitate rea. Că zice de bine, că zice de rău, e bine să zică, înseamnă că existați. Să vă puneți probleme când nu vor mai zice!
BS: Am înțeles, așa este și cred în principiul ăsta expus, dar ideea e că nu vrem ca AMEPIP să se transforme într-un controlor, ci vrem într-un partener al fiecăruia. Împreună să ajungem la un deziderat; ne trebuie stabilitate în companie.
GM: În minutele care ne-au rămas, să vorbim un pic despre ceea ce am început, despre amenzi. Spuneați că sunt destui care sunt pasibili.
BS: Despre amenzi. Într-adevăr, am amendat câteva ministere, dar sunt convins că cei amendați nu sunt persoanele care conduc la vina exclusivă a lipsei de finalizare a selecțiilor. Pentru că eu nu cred că un ministru a spus direcției respective „nu finaliza selecția la societatea X sau Y”, dar sunt convins că direcțiile respective, dacă n-au urcat la nivelul ministrului problematica cu care să se sfătuiască și să identifice cele mai bune soluții să ajungă la finalizarea selecției în cele 150 de zile prevăzute de lege, atunci lucrurile ar fi stat altfel.
GM: E și o problemă de legislație?
BS: Este o problemă. Eu chiar am propus să se schimbe amenda de pe titular, de pe conducătorul instituției, pe instituție, pentru că acolo nu este vina doar a unei singure persoane. Echipa e cea care nu a condus la finalizarea selecțiilor. Neconducând la finalizarea selecțiilor, e posibil să pui România într-un risc să nu încaseze banii din PNRR. Pentru ce? Mai ales că ai avut posibilități, că au fost oportunități să se închidă anumite selecții.
GM: Am înțeles. Deci spuneți că, pe de o parte, ați venit cu propuneri de modificare legislativă. Bănuiesc că AMPIP a mers la SGG. Și cam când să ne așteptăm să vedem, cumva, primele amenzi și primii amendați?
BS: Probabil în 2 săptămâni vom avea un comunicat de presă. Avem și noi, și ministerele obligația să publice pe site-ul instituțiilor amenzile aplicate de către AMEPIP.
Dar, repet, nu e o glorie pentru noi, e doar un semnal de alarmă că e timpul să tragem concluzia că trebuie să finalizăm selecțiile. Mai avem până la 31 august o lună și câteva zile. Nu mă aștept la minuni, dar mă aștept să turăm motoarele.
GM: Știu că ați început să mergeți și prin țară ca să îi învățați pe oameni cum să rezolve situațiile astea.
BS: Am constatat o mulțime de probleme în țară, la nivel de comune, unde noi cerem să avem administratori cu 3 ani de conducere și ei mă întrebau dacă directorul lor să aibă studii superioare sau nu. Am rămas șocat, să zic. Da, trebuie să aibă studii superioare, dar într-un sat sau într-o comună mai greu găsești astfel de oameni.
GM: Și să mai și numești pe post și să mai ia concursul … Da, este adevărat.
Să știți că s-ar putea, când începeți să dați amenzi, să ne mai bem o dată cafeaua împreună. Nu vă întreb acuma cine sunt amendați și care sunt sumele pentru că sunt convinsă că n-o să-mi spuneți.
BS: Sumele nu sunt mici. Peste 70.000 de lei.
GM: Mă ia cu inima, cum spuneți dumneavoastră, și sunt nominale. Înțeleg că dumneavoastră chiar vreți să puneți lucrurile la punct tocmai ca să meargă treaba lin și la companiile la care statul este acționar majoritar sau unic, așa cum este, de exemplu, Hidroelectrica. Să meargă bine. Eu nu pot decât să vă urez succes și să vă mulțumesc pentru că ați fost de acord să ne bem cafeaua împreună.
BS: Mă bucur că a fost o cafea super și o discuție chiar bună din punctul meu de vedere. Sper ca ea să aibă un efect și să înțelegem cu toții că nu e ușor să lucrezi pentru stat și să îndrepți anumite lucruri.
