Acasă Stiri ExterneAmerica PEFA intră în reţeaua globală UN Women

PEFA intră în reţeaua globală UN Women

de M G

Andreea NEGRU

Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) s-a alăturat reţelei globale UN Women, devenind membru al Women, Peace and Security and Humanitarian Action (WPS-HA) Compact, o platformă globală care reuneşte peste 250 de state, organizaţii internaţionale, instituţii publice, organizaţii ale societăţii civile şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, angajaţi în implementarea Agendei „Femeile, Pace şi Securitate” şi în promovarea acţiunii umanitare la nivel global.

„Aderarea PEFA la The Compact sub egida UN Women reprezintă o recunoaştere a rolului pe care organizaţia noastră îl are în promovarea leadershipului, antreprenoriatului şi a participării femeilor la dezvoltarea economică şi socială. Vocea femeilor în business reprezintă vocea unei economii puternice – aproape 25% din PIB-ul României este generat de afacerile conduse de femei. Prin această iniţiativă, consolidăm parteneriate care transformă leadershipul feminin într-un catalizator al dezvoltării economice, al păcii şi al progresului durabil”, a declarat Andreea Negru, preşedinta PEFA, citată într-un comunicat de presă.

La rândul său, Lorena Stoian, prim-vicepreşedinte PEFA, susţine că participarea femeilor la procesele economice şi decizionale reprezintă o condiţie esenţială pentru o dezvoltare sustenabilă şi o economie competitivă.

„Prin aderarea la The Compact, sub egida UN Women, PEFA îşi consolidează rolul de catalizator al dialogului şi cooperării dintre mediul de afaceri, instituţiile publice şi organizaţiile internaţionale, promovând antreprenoriatul, leadershipul şi contribuţia femeilor la dezvoltarea economică şi socială”, a menţionat Lorena Stoian.

În cadrul acestui demers, PEFA îşi asumă promovarea principiului Business-to-Business, prin dezvoltarea unor mecanisme de colaborare între comunităţile de afaceri, cu scopul de a facilita transferul de competenţe, schimbul de bune practici şi implicarea activă a femeilor antreprenor în multiplicarea modelelor de succes şi în consolidarea rezilienţei economice.

În context, Manuela Mihai, ambasador PEFA pentru Relaţii Internaţionale, consideră că Agenda „Femeile, Pace şi Securitate” confirmă faptul că dezvoltarea economică, securitatea şi leadershipul feminin sunt piloni complementari ai unei societăţi reziliente.

„Implicarea activă a mediului de afaceri şi creşterea participării femeilor în procesele de decizie contribuie la construirea unor comunităţi stabile, prospere şi mai bine pregătite să răspundă provocărilor actuale. PEFA îşi asumă un rol activ în consolidarea cooperării internaţionale şi în promovarea unor parteneriate cu impact durabil pentru dezvoltarea economică şi socială”, a arătat Manuela Mihai.

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA este o organizaţie patronală membră a IMM Romania.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.