Acasă Analize Exceptări verzi numai după ce ai „patalama la mână”

Exceptări verzi numai după ce ai „patalama la mână”

de M G

energie verdeÎn ultima şedinţă, Guvernul a decis ca exceptarea marilor consumatori de energie de la plata unui anumit număr de certificate verzi să se facă de la data emiterii acordurilor de către Ministerul Economiei. Astfel, Guvernul „merge pe mâna” Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Reamintim, prin HG 495/2014 marii consumatori de energie electrică sunt exceptaţi de la plata unei cote, între 40% şi 85%, din numărul de certificate verzi (CV) pe care ar fi trebuit să le achiziţioneze conform Legii 220/2008 prin care se subvenţionează producerea de energie din surse regenerabile.

În Hotărârea de Guvern se arată că prevederile actului normativ „se aplică întreprinderilor din sectoarele expuse riscului de a îşi pierde competitivitatea, din cauza finanţării sprijinului acordat energiei din surse regenerabile, risc datorat electrointensivităţii beneficiarului şi expunerii la comerţul internaţional”.

Conform art. 3 (1), exceptarea „se aplică la cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi care se aplică furnizorilor de energie, comunicată de ANRE, începând cu anul în care a fost obţinut acordul de exceptare. Respectiva exceptare nu afectează calculul privind atingerea obiectivului naţional prevăzut la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în consumul final brut de energie al anului 2020”.

Mai mult, Ministerul Economiei, într-un răspuns transmis InvesTenergy.ro, arăta că „operatorii economici sunt exceptati de la plata contravalorii certificatelor verzi începând cu data de 1 ianuarie 2015”.

Pe de altă parte, HG 495/2014, la art. 3 (2) stipulează că „beneficiarii ajutorului de stat notifică acordul de exceptare către ANRE, precum şi fiecăruia dintre furnizorii lor de energie electrică cu care au încheiate sau încheie contracte de vânzare cumpărare de energie electrică. În baza acordului de exceptare primit de la clientul său, furnizorul este exceptat de la obligaţia de a achiziţiona un număr de certificate verzi aferent cantităţii de energie electrică livrate clientului său, beneficiar al schemei de ajutor reglementate de prezenta hotărâre”.

ANRE a luat în calcul acest al doilea alineat al articolului 3, care precizează „în baza acordului de exceptare”. Mai mult, „calculul cotei (n.r. – obligatorii de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2015) a fost elaborat cu considerarea că acordurile de exceptare nu pot produce efecte retroactiv (înainte de data emiterii acordului), ci numai după data emiterii acestora”, se arăta într-o Notă a ANRE de acum câteva zile.

Guvernul a hotărât, ieri, să modifice art. 3 (1) din HG 495/2014 şi să specifice clar că exceptările de la plata certificatelor verzi se aplică de la data emiterii acordului, dând, astfel, dreptate ANRE, „în detrimentul” Ministerului Economiei.

Alro s-ar putea să intre pe pierderi

Reamintim, 37 de companii au beneficiat în anul 2015 de Schema de ajutor de stat instituită prin HG. 495/2014, primind, din partea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, acordurile pentru exceptare de la plata unei părţi din numărul de certificate verzi aferent cotei obligatorii. Cantitatea de energie estimată a fi exceptată de la achiziţionarea de certificate verzi pentru anul 2015 este de circa 7 TWh, se arăta într-un comunicat al ministerului din decembrie 2015.

Conform comunicatului, suma maximă de care ar urma să fie scutite cele 37 de companii se ridică la aproximativ 93,5 milioane de euro.

Ministerul Economiei arăta că acordurile de exceptare au fost emise în perioada 3 iunie – 25 septembrie, iar de scutirea cea mai mare beneficia, după cum era de aşteptat, cel mai mare consumator de energie din ţară, Alro Slatina (companie ce urma să fie scutită de o sumă cuprinsă între 10 şi 30 milioane euro). Alro este urmată de ArcelorMittal Galaţi (între 5 şi 10 milioane de euro), CarpatCement, Holcim, Rompetrol, Linde Gaz şi Silcotub (cu sume între 2 şi 5 milioane de euro). Alte 7 companii (TMK Reşiţa, Elsid, Lafarge, ArcelorMittal Hunedoara, rafinăria Petrobrazi, Chimcomplex Borzeşti şi Azomureş) beneficiază de scutiri pentru sume cuprinse între 1 şi 2 milioane de euro. Restul companiilor sunt scutite de sume sub un milion de euro, ba chiar şi sub 0,5 milioane de euro.

Apar nişte suspiciuni în special la cele 17 companii scutite de sume mici (sub jumătate de milion de euro). Electro-intensitatea se calculează pe baza unei formule care ţine cont de consumul şi preţul mediu al energiei electrice, dar şi de cifra de afaceri a companiei. De exemplu, TMK Artrom SA este scutită de o sumă mai mică de 0,5 milioane de euro, la fel ca şi Petrocard sau Siad România. TMK are o cifră de afaceri de circa un miliard de lei anual, în timp ce Siad şi Petrocard – de aproximativ 10 ori mai mică (de circa 0,1 miliarde lei). Şi totuşi, toate cele trei companiile sunt scutite de sume mai mici de 0,5 milioane euro. Este destul de ciudat, având în vedere că, în calculul electro-intensităţii, cifra de afaceri a companiei este una dintre componentele de bază!

Pe de altă parte, este clar că aceste calcule, avansate de Ministerul Economiei la sfârşitul anului trecut, nu mai sunt valabile! Dacă ministerul vorbea de o cantitate de 7 TWh energie exceptată de la achiziţionarea de certificate verzi pentru anul 2015, în Nota ANRE se discută despre o cantitate la jumătate: 3.425 MWh. Ceea ce înseamnă că şi numărul de certificate ce urmează a fi achiziţionate de marii consumatori creşte proporţional, dar şi suma aferentă acestora. Astfel, circa 15 milioane de euro (jumătate din maximul de 30 milioane de euro) vor trebui cheltuiţi suplimentar de Alro Slatina pentru plata certificatelor verzi. Ceea ce înseamnă că, practic, producătorul de aluminiu ar putea trece pe pierdere! Pentru că va avea de plătit în plus aproximativ 67.500.000 lei, în condiţiile unui profit net de aproape 10 milioane lei. Acum 10 zile, directorul general al companiei, Gheorghe Dobra, anunţa că „Alro SA Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat anul trecut un profit net de 9,5 milioane lei, de la pierderi de 108,6 milioane lei în 2014, datorită creşterii marjei brute şi a faptului că societatea a fost exceptată de la plata unei cote pentru certificatele verzi”.

De remarcat, printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş, „Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, exercită atribuţiile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor HG 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile”. Măsura a fost luată pentru a evita conflictul de interese în care s-ar fi putut afla ministrul Costin Borc, fost director general la Lafarge, practic, cel care a cerut de la Ministerul Economiei, în vara anului trecut, exceptarea de la plata certificatelor vezi pentru producătorul de ciment.

din aceeasi categorie