Acasă Analize Guvernul a avut analiza ANRE asupra preţului energiei

Guvernul a avut analiza ANRE asupra preţului energiei

de M G

Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a declarat, în cadrul unei întâlniri cu presa, că Guvernul a avut la dispoziţie, în ultima şedinţă, analiza solicitată privind piaţa şi preţul energiei electrice. Reamintim, premierul Mihai Tudose a cerut o anchetă parlamentară asupra activităţii ANRE.

Într-o Analiză privind evoluţia pieţei energiei electrice în anul 2017, ANRE arată că pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) şi pe Piaţa de echilibrare (PE) creşterea preţurilor, începută încă din decembrie 2016, este cauzată, în principal, de reducerea ofertei celor mai ieftini producători (seceta a diminuat producţia în hidrocentrale, iar lipsa vântului – pe cea a centralelor eoliene), concomitent cu o majorare a cererii (la începutul anului din cauza gerului, iar în prezent – din cauza caniculei). În plus, oferta a scăzut şi pentru că nu au funcţionat, pe perioade mai lungi sau mai scurte, mai multe grupuri energetice de la centrala Brazi a Petrom, de la Cernavodă, precum şi de Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara.

ANRE remarcă şi că toată regiunea se confruntă cu aceeaşi situaţie, precum şi că PZU funcţionează cuplată prin preţ cu pieţele din Ungaria, Cehia şi Slovacia. Pe de altă parte, autoritatea de reglementare remarcă şi o lipsă de abilitate a participanţilor la piaţă în a construi strategii mai elaborate de ofertare a fost una dintre cauzele creşetrii preţurilor.

Totuşi, una dintre principalele concluzii este aceea că preţurile în România par foarte mari în comparaţie cu preţurile înregistrate în anii anteriori. “La percepţia actuală asupra nivelului foarte ridicat al preţurilor spot  contribuit şi comparaţia cu nivelul scăzut al aceloraşi preţuri înregistrate în anii 2015 – 2016, niveluri determinatee inclusiv de distorsiunile introduse de schema de sprijin pe bazză de certificate verzi a producătorilor din surse regenerabile de energie (vânzarea energiei electrice la preţuri artificial scăzute pentru asigurarea vânzării de certificate verzi, în condiţii de hidraulicitate normală, constatată începând cu anul 2015)”, arată ANRE.

Presiune asupra preţurilor au pus şi Furnizorii de Ultimă Instanţă (FUI), cei care livrează electricitate în special pentru populaţie. Pentru că ofertele pentru trimestrul 2 pe piaţa specializată (Piaţa Contractelor pentru Serviciul Universal – PCSU) au fost sub necesarul cerut de FUI, licitaţia a fost anulată, urmând ca procedurile să se reia pe 11 august, iar licitaţia efectivă – pe 12 septembrie, dar pentru trimestrul 3. De remarcat, deşi cererea FUI a fost de aproximativ 875 MWh, Hidroelectrica a venit cu o ofertă de 20 MWh, iar Complexul Energetic Oltenia – cu 100 MWh. Totuşi, potrivit reprezentanţilor ANRE, FUI reprezintă aproximativ 6% din piaţa de energie. Xul Energetic Oltenia) au dat dovadă de moderaţie în stabilirea preţurilor solicitate la vânzare.

Cu toate acestea, ANRE precizează în analiză că principalii producători de energie prezenţi pe PZU (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Elcen şi Comple

În concluzie, reprezentanţii ANRE au arătat că au o colaborare foarte bună cu cei ai Ministerului Energiei, inclusiv cu ministrul Toma Petcu, cu care au întâlniri periodice. Astfel de întâlniri de lucru le au şi cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Printre măsurile preconizate de ANRE se numără, în primul rând, modificări în legislaţia primară (Legea 123/2012 a energiei şi gazelor naturale). Reamintim, art. 23 al legii prevede că „tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară pe piața concurențială, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu”. Ceea ce a determinat ANRE să aprobe Ordinul 78/2014, care arată că tranzacţiile cu energie se fac la preţuri şi cantităţi fixe. Consecinţa a fost că majoritatea tranzacţiilor au migrat de pe piaţa la termen (care ar fi implicat riscuri enorme atât pentru producători, cât şi pentru furnizori), către piaţa spot, presiunea conducând la preţuri mari.

ANRE propune, de asemenea, diminuarea riscurilor prin introducerea contractelor de tip hedging, în acest sens fiind demarate discuţii cu reprezentanţii Auutorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

De asemenea, reprezentanţii autorităţii consideră necesar ca, pe termen mediu şi lung, Guvernul şi ceilalţi factori implicaţi, precum comisiile de specialitate din Senat şi camera Deputaţilor, să evalueze strategia de dezvoltare a structurii de producţie disponibile. Aceasta a fost influenţată, în mod defavorabil, de dezvoltarea consistentă din ultimii ani a producerii din surse regenerabile. Reprezentanţii ANRE au arătat că, deşi „pe hârtie”, România are declaraţi circa 22.000 MW instalaţi, iarna apar dificultăţi dacă apar cereri pentru o producţie de 12.000 MWh, iar vara, când grupuri energetice sunt oprite pentru întreţinere şi mentenanţă – la 8.000 MWh. „În caz contrar, acest lucru ar avea efecte negative şi asupra siguranţei în funcţionare a sistemului energetic naţional în condiţiile consumului crescut din acest an”, concluzionează analiza ANRE.

din aceeasi categorie

1 comentariu

tudor popescu august 12, 2017 - 5:55 am

Asa arata balbiala cotidiana a unei guvernari in plin derapaj , cel putin in acet domeniu .. CLAR SI PENTRU ELEVII DE LA CRETULESCU : PRETUL DIN PZU ESTE DAT DE JOCUL CERERE OFERTA. ca sa nu fim suspectati de gandire gresita .. CERETI COMISIILOR PUBLICAREA C/V -URILOR MEMBRILOR „competenti „in analiza guvernamentala .. UNUL NU ARE EXPERIENTA IN PRODUCEREA ENERGFIEI… asa ca numi martienii nu au fost pusi la cauza exploziei preturilor. URMEAZA ..

Comments are closed.